Life

Adriana Bahmuțeanu, în stare de șoc după moartea lui Silviu Prigoană. Reacție și din partea soțului Elenei Udrea: „Doamne ferește!”

Adriana Bahmuțeanu este în stare de șoc după ce a aflat că Silviu Prigoană a încetat din viață. Fosta soție a afaceristului a comentat tragedia momentului.
12.11.2024 | 16:52
Adriana Bahmuteanu in stare de soc dupa moartea lui Silviu Prigoana Reactie si din partea sotului Elenei Udrea Doamne fereste
Adriana Bahmuțeanu, reacție la vestea morții lui Silviu Prigoană. Foto-montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Adriana Bahmuțeanu a reacționat la vestea morții lui Silviu Prigoană, într-o intervenție telefonică pe care a avut-o la un post de știri.

Adriana Bahmuțeanu, în stare de șoc după ce a aflat că Silviu Prigoană a murit

Fosta soție a regretatului afacerist, care s-a stins din viață după ce s-ar fi înecat cu mâncare, într-un restaurant din Bran, a spus că este în stare de șoc. Adriana Bahmuțeanu a mărturisit că îi parte foarte rău de ceea ce a aflat și că se gândește la copiii ei, care de azi au rămas fără tată.

Adriana a spus că nu a mai ținut legătura cu Silviu Prigoană în ultima vreme, știut fiind faptul că cei doi se vedeau mai degrabă în instanță, după divorț.

ADVERTISEMENT

„Îmi pare rău, sunt în stare de șoc. Este tatăl copiilor mei, este trist pentru că au rămas fără tată copiii mei. Ăsta e adevărul. Eu nu am vorbit cu el de ani de zile. Ultima oară ne-am văzut la un tribunal. El refuza să vorbească cu mine. Îmi pare rău, iertați-mă, dar nu mai pot să vorbesc”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, la România TV.

Nașul lui Honorius Prigoană, și el șocat. Alexandrov: „Doamne ferește!”

Din primele informații apărute în presă, Silviu Prigoană a murit marți, 12 noiembrie 2024, într-un local din Bran. Omul de afaceri care a înființat primul post de știri din România, Realitatea TV, ar fi suferit un infarct. În urmă cu o seară ar fi tușit de mai multe ori. Cu toate acestea, apropiații spun că antreprenorul nu acuza stări de rău și nu dădea semne că era bolnav, în ciuda faptului că toată lumea a constatat că slăbise destul de mult în ultimii ani.

ADVERTISEMENT

Un alt apropiat al familiei Prigoană, Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, s-a arătat extrem de șocat, la rândul său, de moartea afaceristului. Soțul fostului ministru ne-a spus că a fost informat de politicianul Gelu Vișan de moartea lui Prigoană. „Acum m-a sunat Gelu Vișan. Nu știam de așa ceva. Noi suntem nașii lui Honorius Prigoană și am sunat, dar nu răspunde nimeni. Doamne ferește de așa ceva”, a declarat Adrian Alexandrov, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT