Adriano Ribeiro a fost unul dintre cei mai buni atacanți ai generației sale. El a câștigat patru titluri în Serie A și două trofee Coppa Italia – cu Inter Milano – și Copa America, cu Brazilia.
Problemele sale din afara terenului i-au periclitat cariera de fotbalist. Cu toate acestea, atacantul brazilian era cunoscut drept „Împăratul”, având o viață personală plină de dinamism și culoare.
Problemele lui Adriano în ceea ce privește alcoolismul își au rădăcinile după moartea tatălui său, în 2004. Pe atunci, atacantul avea doar 22 de ani și a rămas deprimat în urma acestui eveniment, la mii de kilometri distanță, în Italia, la Milano.
Într-un interviu pentru revista R7, Adriano a vorbit despre impactul pe care l-a avut pierderea tatălui său în viața sa, dar și despre lupta cu băutura ce a urmat.
„Numai eu știu cât am suferit. Moartea tatălui meu m-a lăsat cu acest gol imens, m-am simțit foarte singur. După moartea lui, totul s-a înrăutățit, pentru că m-am izolat”, a spus el.
„Eram singur în Italia, trist și deprimat, apoi am început să beau. Mă simțeam fericit doar când beam, o făceam în fiecare seară.
Am băut tot ce am putut avea în mâna: vin, whisky, vodcă, bere. Multă bere. Nu m-am oprit din băut și până la urmă a trebuit să plec de la Inter. Nu am știut să ascund, am ajuns beat dimineața la antrenamente.
Inter a spus presei că am doar probleme musculare. Am realizat ulterior că problema erau oamenii din jurul meu, prieteni care nu făceau altceva decât să mă ducă la petreceri cu femei și alcool, fără să se gândească la nimic”, a recunoscut Adriano.
Ca orice jucător de fotbal, brazilianul a avut de asemenea parte de accidentări de-a lungul carierei sale. În general a fost vorba de accidentări mici, dar a existat și una majoră, care i-a afectat grav cariera.
„Când mi-am rupt tendonul lui Ahile, în 2011. Omule, credeam că atunci s-a terminat cu mine, fizic”, a spus el în articolul The Players Tribune.
„Puteți să vă operați și să vă reabilitați și să încercați să continuați, dar nu veți fi niciodată la fel. Explozivitatea mea dispăruse. Echilibrul meu dispăruse. La naiba, încă merg șchiopătând. Și acum am o gaură în gleznă.
A fost același lucru ca atunci când a murit tatăl meu. Doar că rana era în mine. ‘Omule, ce s-a întâmplat cu Adriano?’ Frate, e simplu. Am o gaură în gleznă și una în suflet.”, a spus Adriano.
În ceea ce privește confruntările pe care Adriano le avea cu antrenorul său, Jose Mourinho, brazilianul a vorbit pe acest subiect pentru The Players Tribune. El a fost sătul până peste cap de articolele apărute în presă la acea vreme despre certurile cu antrenorul său.
„În 2008, era vremea lui Mourinho la Inter și totul era prea mult. Presa mă urmărea peste tot și totul cu Mourinho era ‘La naiba! Ce r***t! O să mi-o faci, nu-i așa băiete?’.
Am spus: ‘O, Doamne, scoate-mă de aici’. Pur și simplu nu am putut face față. Am fost chemat la echipa națională și, înainte să plec, Mourinho mi-a spus: ‘Nu te vei întoarce, așa-i?’ I-am spus: ‘Știi deja! Doar bilet de dus, frate’”.
Spre finalul carierei, „nebuniile” lui Adriano parcă deveneau tot mai dese. În martie 2015 a reacționat într-o manieră destul de radicală după eșecul negocierilor cu clubul francez Le Havre.
Brazilianul a zburat la Rio de Janeiro, unde a dat o petrecere mare ca să-și înece amarul. A cheltuit 13.000 de lire sterline pentru a angaja 18 prostituate pentru el și prietenii săi. Agenția de prostituție din Copacabana a rămas confuză la dispariția bruscă a personalului.
Adriano Ribeiro a fost preocupat să se distreze de când și-a finalizat oficial cariera de fotbalist, în 2016. Presa din Brazilia a relatat anul trecut faptul că Adriano și-a vândut conacul de 1,2 milioane de lire sterline din Rio, pentru că și-a dorit un alt stil de viață.
Ulterior, fostul internaţional brazilian s-a mutat la hotelul Grand Hyatt din capitala Braziliei, un lux care costă 10.000 de lire sterline pe lună.