Simona Halep consideră victoria cu Swiatek cel mai bun meci din turneu: “Perfecţiunea, însă, nu există!”

CORESPONDENȚĂ DIN PARIS
Razvan Nicolae    Vlad Roşca   
in Simona Halep
03/06/2019, 21:31
Simona Halep consideră victoria cu Swiatek cel mai bun meci din turneu: “Perfecţiunea, însă, nu există!” CORESPONDENȚĂ DIN PARIS
Adversarele o fac pe Simona Halep să se simtă bătrână

Simona Halep a jucat în optimi împotriva unei jucătoare de tenis care a împlinit de curând 18 ani, iar viitoarea adversară din sferturi are doar 17 ani. La conferinţa de presă de la finalul meciului cu Iga Swiatek, românca a fost întrebat dacă se simte bătrână atunci când joacă împotriva unor sportive care sunt cu zece ani mai tinere.

Adversarele o fac pe Simona Halep să se simtă bătrână: “Nu este uşor să joci împotriva lor”

După victoria cu Iga Swiatek, Simona Halep a declarat că este dificil să joci împotriva unor jucătoare care au cu zece ani mai puţin, susţinând că acestea nu au nimic de pierdut atunci când intră pe teren. În plus, actualul număr 3 mondial şi-a adus aminte că la 17 ani nu evolua pe arena “Philippe Chatrier”.

“Mă simt bătrână, foarte bătrână. Nu este uşor să joci împotriva unei jucătoare care este cu zece ani mai tânără. Mă simt puternică pe teren, aşa s-a întâmplat azi. Vedem în următorul meci. Jucătoarele tinere nu au nimic de pierdut, aşa că meciurile împotriva lor sunt grele. La 17 ani nu jucam pe Chatrier, eram în calificări aici”, a declarat Simona Halep.

Simona Halep: “A fost cel mai bun meci de la Roland Garros”

La finalul meciului cu Iga Swiatek, câştigat în doar 45 de minute, Simona Halep şi-a analizat prestaţia. Românca a susţinut că se concentrează deja la următoarea partidă, din sferturile de finală, dar a precizat că nu va vorbi cu Irina Begu, care a evoluat cu Amanda Anisimova în turul 3, despre felul în care americanca joacă.

“A fost un meci bun. Cred că am jucat la cel mai înalt nivel al meu. A fost cel mai bun meci de la RG, dar cred că și ea a avut emoții fiind la primul meci pe teren mare. Mi-a plăcut cum m-am simțit pe teren și cum am jucat. A fost un meci bun, dar nu așa de ușor cum o arată scorul. Perfecțiunea nu există. Nu o să schimb mare lucru, mâine îmi voi face același program. Nu are rost să schimb acum, trebuie să mă concentrez pe ce voi face la următorul meci. E greu să joci contra unei jucătoare pe care nu ai mai întâlnit-o, dar merg cu încredere în sferturi pentru că am experiență și știu ce trebuie să joc în fiecare meci. Acum o să analizez adversara și o să-mi fac un plan. Cel mai mult mă concentrez pe jocul meu. Nu sunt genul să întreb așa că nu o voi întreba pe Irina despre Anisimova, o să-mi fac temele singură”, a precizat Simona Halep. Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles