Construit ca un simbol al progresului și conectivității globale acest aeroport a costat peste 240.000.000 de euro. Aici există un singur zbor de pasageri în fiecare săptămână. A fost realizat cu investiții majore chineze și a fost inaugurat în anul 2024.
Ești curios să afli unde se găsește aeroportul în care s-au investit peste 240.000.000 de euro? Banii au venit de la autoritățile chineze, locația fiind construită pentru a deservi un număr de 400.000 de pasageri pe an.
Cu toate acestea, în fiecare săptămână se efectuează un singur zbor. Concret, este vorba de aeroportul Internațional Gwadar din Pakistan. Se găsește la marginea orașului, o localitate de coastă din provincia Balochistan.
A fost inaugurat în anul 2024 și a fost construit cu investiții substanțiale din China. Face parte din uriașul Coridor Economic China-Pakistan (CPEC), însă construcția nu este văzută cu ochi buni de alte popoare.
În altă ordine de idei, aeroportul din Gwadar se întinde pe o suprafață de 4.300 de acri. E cel mai mare aeroport internațional din Pakistan, însă este folosit extrem de puțin de călătorii care ajung în această parte a lumii.
Turiștii sunt de părere că țara este una ciudată și că aeroportul din Gwadar nu își are rostul. Site-ul de urmărire a zborurilor Flightradar24 arată că doar un singur zbor decolează și aterizează pe săptămână în această locație.
Zborurile au de fiecare dată destinația Karachi, un oraș cunoscut din Pakistan. Așadar, nu există zboruri directe către Quetta, capitala provinciei, sau Islamabad. Oficialii chinezi au numit aeroportul drept o realizare majoră având în vedere că a costat peste 240.000.000 de euro.
Cu toate acestea, localnicii nu văd prea multe beneficii. Autoritățile susțin că au fost create 2.000 de locuri de muncă. În momentul de față, nu se știe dacă aceste posturi au fost acordate rezidenților locali din Baloch sau persoanelor din alte părți ale Pakistanului.
Aeroportul care a costat mai bine de 240.000.000 de euro a fost inaugurat discret și fără artificii. Evenimentul a fost unul ferit de ochii jurnaliștilor. Din motive de securitate, prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif și premierul chinez Li Qiang nu au fost prezenți.
Cei doi politicieni au participat virtual. Zborul inaugural a fost închis atât pentru presă, cât și pentru locuitorii din oraș. În localitate trăiesc puțin peste 90.000 de oameni, zona nefiind conectată la rețeaua națională de electricitate a Pakistanului.
Oamenii din zonă au lumină în case datorită panourilor solare. În plus, se bazează pe energia electrică care este importată din Iran. În schimb, aeroportul în valoare de peste 240.000.000 de euro are o securitate strictă. Beneficiază de turnuri de veghe, puncte de control și patrule înarmate.
„Aeroport construit pentru China, nu pentru localnici. Acest aeroport nu este pentru Pakistan sau Gwadar”, a declarat Azeem Khalid, expert în relațiile dintre Pakistan și China, citat de agenția de știri Associated Press (AP), conform Mirror.
„Este pentru China, astfel încât cetățenii săi să aibă acces sigur la Gwadar și Balochistan”, a completat specialistul, mai arată sursa citată mai sus. În prezent, aeroportul din Gwadar rămâne izolat în cea mai mare parte.
Anunțul vine la scurtă vreme după ce s-a stabilit că unul dintre aeroporturile abandonate din Marea Britanie va fi redeschis. Cel mai probabil acest lucru va avea loc în anul 2028. Acesta este, de fapt, aeroportul Manston din Kent, care a înregistrat ultimul zbor pe data de 9 aprilie 2014.
Zborul a fost operat cu destinația Amsterdam. Ulterior, locația a fost utilizată drept parcare pentru camioane. În momentul de față, pune la dispoziția oamenilor zboruri ieftine către destinații turistice extrem de populare.