Un tânăr din Bacău a comis un gest pe cât de iresponsabil, pe atât de lipsit de inteligență. Acesta și-a vândut dispozitivul de monitorizare a brățării electronice. Ce sumă a încasat pe acest mecanism.
”Afacere de 150 de lei!”. Asta este suma pe care individul din Bacău a obținut-o după ce și-a vândut dispozitivul de monitorizare a brățării electronice pe care o purta.
Fără să gândească prea mult, suspectul a decis să facă niște bani înainte de sărbători. Acesta s-a întâlnit cu un alt tânăr de 30 de ani și, pentru 150 de lei, și-a vândut dispozitivul. Nu i-a trecut niciun moment prin minte scenariul că fapta sa va declanșa automat o alertă la Poliție.
În ziua când a avut loc evenimentul, pe 15 aprilie, la Dispeceratul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a fost primită imediat o alertă.
Oamenii legii au aflat instant că un dispozitiv mobil Pure Track nu se mai află în proximitatea brățării electronice montate asupra unui bărbat de 32 de ani din localitate, în cadrul unui ordin de protecție provizoriu emis de polițiști.
Pentru gestul său, individul originar din comuna Buciumi a fost reţinut de poliţişti. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu şi abuz de încredere.
”La Dispeceratul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică din cadrul IPJ Bacău a fost primită o alertă referitoare la faptul că un dispozitiv mobil Pure Track nu se mai află în proximitatea brăţării electronice montate asupra unui bărbat de 32 ani, din localitate, în cadrul unui ordin de protecţie provizoriu emis de poliţişti. Din cercetări a reieşit faptul că bărbatul, în timp ce se afla în comuna Ştefan cel Mare, ar fi vândut dispozitivul mobil de monitorizare unui tânăr în vârstă de 30 ani, pentru suma de 150 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agentul şef adjunct Gabriel Dumitrache, conform Agerpres.
În România, încă de la 1 octombrie 2022 a început monitorizarea, prin dispozitive de supraveghere electronică (brățări electronice), a agresorilor domestici, prin intermediul unui proiect pilot. Acesta s-a derulat în București și județele Iași, Mureș și Vrancea. Din 2025, sistemul este funcțional la nivel național.
Cel mai cunoscut dispozitiv electronic de supraveghere mobilă este brățara. Aceasta se montează pe glezna persoanei supravegheate. Ea poate fi demontată doar de către polițist. De notat că orice intervenție asupra brățării, vorbim aici de înlăturarea ei prin forțare, tăiere, ardere sau alt procedeu conduce la declanșarea unei alerte în sistemul de supraveghere gestionat de poliție.
Împreună cu o astfel de brățară se folosește și dispozitiv mobil Pure Track. Rolul său este de a ajuta la localizarea și urmărirea în timp real a persoanei care poartă brățara. Se face prin GPS și conexiune mobilă.
Dacă brățara electronică se află pe picior sau pe mână, dispozitivul Pure Track pe care bărbatul din Bacău l-a vândut pentru 150 de lei se poartă de obicei în buzunar sau într-o geantă. Cele două dispozitive comunică între ele. În cazul în care se depărtează una de alta, sistemul dă alertă. Asta s-a întâmplat în cazul tânărului băcăuan.