Pentru tot mai mulți fermieri din România, creșterea caprelor s-a transformat în ultimii ani în afacerea de succes care aduce venituri deloc de neglijat. Unii conaționali au mărit miza și au investit în rase ceva mai ”exotice”.
În acest caz fericit al fermierilor autohtoni care înregistrează profit de pe urma creșterii caprelor îl găsim și pe George. În județul Buzău, tânărul antreprenor deține o fermă cu zeci de animale.
”Vedetele” din locația sa sunt cele 40 de capre anglo-nubiene, o rasă considerată mai exotică. Diferențele dintre caprele normale și cele din rasa amintită anterior la găsim atunci când vorbim de cantitatea laptelui și calitatea laptelui, spune crescătorul de animale.
La ferma din comuna Vadu Pașii a românului a venit să muncească un bărbat tocmai din Nepal. Acesta admite că astfel de capre se întâlnesc și în zona de unde provine el.
”Și în Nepal are ureche lungă, la fel ca asta. Dar aici am găsit puțină diferență. Sunt mai mari, da”, spune Subas Darnal, crescător de animale. “Sunt puțin mai pretențioase, mai ales la mediul în care sunt ţinute. Trebuie să stea într-un mediu fără umezeală, nu în vânt deschis şi sunt foarte sensibile la frig”, adaugă George Fifere, fermier, conform Observator.
Creșterea caprelor s-a transformat rapid într-o afacere extrem de profitabilă în țara noastră. Întrucât laptele de capră este mult mai sănătos decât cel de vacă, și prețul său este mai ridicat.
Astfel, pe piață vedem cum un litru de lapte de vacă ajunge la 6-7 lei în magazin. În același timp, laptele de capră costă aproape dublu, peste 12 lei. Apoi, brânza de vacă se vinde cu 30 de lei pe kilogram, iar cea de capră costă 40 de lei.
Specialiștii spun că laptele de capră reprezintă o alternativă mult mai sănătoasă la cel de vacă, în special când este proaspăt și organic. Persoanele care consumă lapte de capră au o incidență mai mică de alergii și probleme digestive.
Laptele de capra oferă o listă lungă de beneficii pentru sănătate. Are foarte puține efecte secundare negative, spre deosebire de cele întâlnite în cazul consumului de lapte de vacă: