Tut tuk este un fel de bicicletă motorizată cu trei roţi, acoperită, un mijloc de transport foarte popular în ţările din Asia de Sud şi Sud-Est. Ceea ce pentru acea parte a lumii este necesitate, în Europa poate constitui capriciu, iar unii fac bani buni de pe urma sa.
Puţini sunt cei care ştiu că în capitala României există un “Tuk Tuk Bucharest City Tour”, care începe de la Ateneul Român şi durează aproximativ 80 de minute, timp în care vor fi bifate principalele repere turistice ale Bucureştiului.
Valentin Andrei este unul dintre cei care plimbă turiştii străini, dar şi pe curioşi autohtoni, cu tuk-tuk-ul pe străzile Capitalei, după ce s-a îndrăgostit de acest vehicul într-o vacanţă în Italia, după cum transmit cei de la observatornews.ro.
“E mai deosebit decât o maşină, pentru că în primul rând merge mai încet, e deschis, turiştii au timp să vadă oraşul, mă opresc cu ei în multe locuri, le povestesc despre obiectivele turistice”, a declarat Valentin, pentru sursa citată.
Un tur ghidat clasic, de o oră cu tuk tuk-ul prin Bucureşti costă 69 de euro. Există două itinerarii pentru turul de o oră din care să alegeți. Prima opțiune poartă pe la obiectivele turistice “must” ale Bucureștiului, cum ar fi Palatul Parlamentului, Bulevardul/Piața Unirii, Palatul CEC și Muzeul Național de Istorie, Piața Universității, Piața Revoluției și fostul Palat Regal al României.
A doua opțiune de itinerar vă va arăta obiective precum Piața Victoriei și Palatul Guvernului, Cartierul Dorobanti & Spring, Casa lui Ceauşescu aka Palatul Primăverii, Arcul de Triumf, Parcul Herăstrău şi Ateneul Român.
Private Bucharest Full Tour presupune două ore de plimbare cu tuk-tuk-ul şi costul este de 99 de euro. În acest preţ turişilor le vor fi oferite gustări româneşti, apă, selfie stickuri şi pături în sezonul rece.
Pentru cei îndrăgostiţi există şi opţiunea “Romantic Tour with miniBAR”. Costul este de 119 euro, iar organizatorii îi îmbie pe cei cuprinşi de fiorul dragostei: “Acesta este cel mai special tur pe care îl puteți face în București! Surprinde-ți persoana iubită cu acest tur tuk-tuk și sărbătorește-ți dragostea! Sau cere-o în căsătorie cu tine într-un mod diferit. Turul durează 1 oră și 30 de minute și te duce în cele mai frumoase cartiere ale Bucureștiului”.
La alegere, mai există opţiunile “Bucharest Private Tour by Night”, care durează o oră şi costă 79 de euro, dar avem şi varianta de două ore a acestei plimbări nocturne, pentru care preţul este 109 euro.