News

Africa de Sud se teme că numărul mic de cazuri de COVID-19 e „liniștea dinaintea furtunii”. „E o stare de confuzie”

10.04.2020 | 19:38
Africa de Sud se teme ca numarul mic de cazuri de COVID19 e linistea dinaintea furtunii E o stare de confuzie
ADVERTISEMENT

Africa de Sud este una dintre țările care nu au prea mari bătăi de cap momentan din cauza coronavirus. Cu toate acestea, autoritățile de la Cape Town se tem că numărul mic de cazuri înregistrate e doar „liniștea dinaintea furtunii” și se așteaptă la un adevărat „tsunami” de îmbolnăviri în săptămânile următoare.

Africa de Sud și numărul mic de cazuri de COVID-19

Conform BBC, cazurile în Africa de Sud s-au oprit brusc, deși curba îmbolnăvirilor era pe o pantă ascendentă. Președintele Cyril Ramaphosa crede că „de vină” pentru scăderea drastică a cazurilor sunt cele două săptămâni de carantină forțată impusă de guvern, însă doctorii nu înțeleg ce se întâmplă.

ADVERTISEMENT

Toate spitalele au fost pregătite pentru ce e mai rău, secțiile de Terapie Intensivă puse la punct, însă momentan „bate vântul” prin unitățile spitalicești. Doctorii se tem că e doar „liniștea dinaintea furtunii”.

E destul de ciudat, nimeni nu poate să tragă concluzii. E o stare de confuzie, credem că e liniștea dinaintea furtunii. Ne tot pregătim de trei săptămâni și nimic nu se întâmplă. Extrem de ciudat”, au punctat medicii din Johannesburg.

ADVERTISEMENT

Cu o populație de 56.72 milioane de locuitori, Africa de Sud are doar 2.003 de cazuri de coronavirus depistate și 24 de decese.

La nivel de testare, cei din Africa de Sud nu se laudă cu cifre impresionante, puțin peste 70.000 de teste fiind efectuate într-o țară relativ mare.

ADVERTISEMENT

La cinci săptămâni de la primul caz oficial de coronavirus, până în 28 martie, numărul de cazuri din Africa de Sud a crescut constant cu aproximativ 200 de cazuri noi. Brusc, din 29 martie, a căzut la doar 17 cazuri noi pe zi. O scădere de la 42% la 4% peste noapte.

Specialiștii se tem că oamenii s-ar putea relaxa prematur, văzând că numărul de cazuri stagnează, însă autoritățile insistă că trebuie să crească semnificativ numărul de persoane testate.

ADVERTISEMENT

„Vom afla dacă e o situație reală sau o aberație doar dacă testăm mai mulți oameni. Momentan numerele sunt irelevante”, a explicat Precious Matotso, un reprezentant al ministerului sănătății din Africa de Sud.

ADVERTISEMENT
Tags: