Agentul lui Alibec spune că atacantul a avut oferte importante: „Am vorbit cu foarte multe echipe din Europa”

Eduard Nicolae Popa   
în Casa Pariurilor Liga 1
14/09/2018, 20:18
Agentul lui Alibec spune că atacantul a avut oferte importante: „Am vorbit cu foarte multe echipe din Europa” GALERIE FOTO
Agentul lui Denis Alibec, Florin Lovin, a vorbit despre ofertele pe care le-a avut atacantul

Agentul lui Denis Alibec, fostul stelist Florin Lovin, a vorbit despre cum clientul său a avut mai multe oferte din străinătate în această vară, când nu mai era dorit la FCSB.

Lovin susţine că Alibec a avut numeroase oferte de la cluburi importante din Europa, dar nu a profitat de acele oportunităţi. Cu toate acestea, impresarul de fotbal are încredere în atacantul care devenise titular la naţionala României: “Denis e OK, sperăm să-şi revină cât mai repede şi să devină jucătorul care a fost când a plecat la Steaua. La talentul pe care îl are, putea îmbracă tricoul unor echipe mari. În viaţa unui fotbalist sunt tot felul de momente, trebuie să profiţi la maximum de ceea ce ţi se oferă. Dacă nu se întâmplă lucrul ăsta, ai căderi. E un talent uriaş, dacă va învaţă să-şi cenzureze anumite lucruri cred că încă poate face performanţă. Am vorbit cu foarte multe echipe din Europa despre el, cu cluburi din Anglia, din Germania. Sunt lucrurile noastre, numai eu le ştiu”, a spus Lovin pentru pentru PRO TV.

Ce oferte a avut Denis Alibec în vară

Denis Alibec a fost forţat să plece de la FCSB, după un conflict avut cu Nicolae Dică, dar şi după prestaţii extrem de slabe în Liga 1 Betano, cu un singur gol înscris într-un meci cu Gaz Metan Mediaş. Atacantul a fost dorit insistent de Marius Şumudică la Al Shabab, dar transferul atacantului român la arabi nu s-a mai concretizat. El a fost însă readus la Astra Giurgiu, în schimbul a 1,4 milioane de euro. La Astra Giurgiu, Denis Alibec va avea un salariu lunar de 20.000 de euro, suma pe care o încasa şi la FCSB. Astfel, în contul atacantului în vârstă de 27 de ani va intra 240.000 de euro pe an.

În ciuda faptului că s-a întors la echipa alături de care a câştigat titlul în 2016, Denis Alibec încă nu s-a regăsit. Atacantul are până acum 5 meciuri jucate, dar nu a reuşit să înscrie niciun gol. Mai mult, a primit şi un cartonaş roşu în partida cu Dunărea Călăraşi. Denis Alibec va avea vineri seara ocazia să îşi ia revanşa în faţa fanilor lui Astra, în meciul pe care giurgiuvenii îl vor juca împotriva lui Dinamo.

Închide ×