News

Aglomerație de turiști fără măști pe pârtiile de la Predeal. Distanțarea fizică, inexistentă

03.01.2021 | 14:33
Aglomeratie de turisti fara masti pe partiile de la Predeal Distantarea fizica inexistenta
ADVERTISEMENT

Weekendul aglomerat din stațiunile montane continuă. După înghesuiala de sâmbătă de la Sinaia, duminică turiștii s-au mutat la Predeal. Fără măști și fără să respecte distanțarea fizică, aceștia au luat cu asalt pârtiile din stațiune.

În imaginile prezentate de televiziuni se poate observa ”furnicarul” de oameni prezenți duminică pe pârtia Clăbucet din Predeal.

ADVERTISEMENT

La fel ca în majoritatea stațiunilor din țară, nici la Predeal vremea nu a fost una foarte bună, însă acest lucru nu a stat în calea turiștilor. Nici vremea, și nici regulile sanitare impuse în pandemie.

Sute de turiști fără măști și fără respectarea distanței fizice au luat cu asalt stațiunea Predeal

Ultima zi a destul de însemnatei vacanțe de sărbători este trăită intens de românii aflați în zonele montane. După ce sâmbătă am văzut mii de oameni stând la coadă la Sinaia pentru a ajunge cu mijloacele teleferice pe pârtii, duminică aglomerația s-a mutat la Predeal.

ADVERTISEMENT

Din păcate, mulțimea aflată în vacanță a uitat complet de aproape toate normele sanitare în vigoare, anunță Digi24.

Aglomerația pare că îi împiedică pe turiști să respecte măsurile impuse de pandemia de coronavirus, astfel că distanțarea fizică este inexistentă. Totodată, mulți oameni au renunțat și la masca de protecție.

ADVERTISEMENT

A fost aglomerație și pe șosele

Centrul Info-trafic din cadrul Poliției Române a anunțat pe întreg parcursul zilei faptul că drumurile din țară care duc către zonele montane sunt aglomerate de turiști.

Astfel, pe celebrul deja Drum Național 1, în special în zona stațiunilor montane, dar și pe segmentul de drum dintre Breaza și Comarnic, s-a circulat bară la bară. Autoritățile îi sfătuiesc pe șoferi să își planifice traseul din timp și să conducă prudent.

ADVERTISEMENT

Sunt în continuare valori intense de trafic pe Drumul Național 1 Ploiești – Brașov, unde se circulă în coloană pe sensul către Brașov, între localitățile Breaza și Comarnic, dar și între stațiunile Bușteni și Predeal, pe ambele sensuri. Aglomerat este și in Sinaia, la intersecția DN 71 cu DN1 precum și intersecția DN 73A dinspre Pârâul Rece spre DN 1.

Pe DN 67 C, în județul Gorj, din cauza numărului foarte mare de autovehicule s-a format coloană pe sensul de urcare către Rânca.

Vă reamintim că circulația rutieră este închisă pe toată perioada sezonului rece, pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 7C, Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă, dar și pe DN 67 C, pe Transalpina”.

Centrul de informații al Poliţiei Române informează că în judeţul Braşov, începând cu ora 12:05, din cauza aglomeraţiei, a fost luată măsura devierii (nivel de recomandare) circulaţiei de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe ruta alternativă DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti.

ADVERTISEMENT