Părinții unui elev dintr-o școală din localitatea Nădab acuză că profesorul i-a rupt urechea copilului în timpul orelor de curs. Cadrul didactic susține că nu sunt adevărate acuzațiile și a depus o plângere pentru calomnie.
Anchetă în Arad după ce părinții unui elev dintr-o școală din Nădab acuză profesorul că i-ar fi rupt urechea copilului, chiar în timpul orelor de curs. Incidentul a avut loc în timpul orei de educație socială la clasa a V-a.
Cadrul didadic susține că mai mulți băieți, printre care și cel agresat, au refuzat să participe la oră. În acest sens, dascălul i-a trecut absenți în catalog. După acest moment, copiii au început să intre în clasă rând pe rând deranjând ora, în mod repetat.
Unul dintre elevi ar fi intrat în clasă și a spus că dorește doar să-și ia ghiozdanul. Profesorul l-a dat afară, iar copilul ar fi început să îi răspundă într-un mod necivilizat. Atunci, bărbatul s-ar fi enervat și l-ar fi tras de ureche.
Mama elevului l-a dus pe copil la medicină legală, acolo unde medicii au identificat două julituri și o vânătaie. Specialiștii i-au acordat două zile de îngrijiri medicale în urma expertizei.
Profesorul acuzat a depus plângere pentru calomnie. Polițiștii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere de la instituție și au început să facă cercetări în acest caz. Mai mult, conducerea școlii a anunțat că va face propria anchetă.
Un incident șocant a avut loc în fața Liceului Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn”. Un elev de clasa a X-a a intrat într-un conflict cu tatăl unei colege, după care a sărit la bătaie. Totul s-a întâmplat după termiarea orelor de curs, atunci când fata și-a chemat tatăl pentru că bătăușul nu o lăsa în pace.
Agresorul, în vârstă de 16 ani, s-a enervat la culme și a început să-l lovească pe tatăl fetei. Bărbatul era la pământ. Imediat, martorii au solicitat ajutorul polițiștilor, iar adolescentul a fost dus în arest și reținut pentru 24 de ore.
„La data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați despre un scandal, în fața unei unități de învățământ din municipiu, în urma căruia, un bărbat a fost rănit. Din cercetări a reieșit că, un minor, pe fondul unui conflict, ar fi lovit un bărbat. În baza probatoriului administrat, minorul a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru lovire”, a transmis IPJ Arad.