Life

Bătăușa Cristinei Joia, condamnată definitiv la închisoare. Câți bani trebuie să-i plătească arhitectei de la Visuri la Cheie

Procesul pe care arhitecta Cristina Joia l-a deschis împotriva agresoarei sale s-a încheiat. Bătăușa Ștefania Andrei a fost condamnată definitiv la închisoare, dar nu va sta după gratii
06.12.2021 | 19:17
Batausa Cristinei Joia condamnata definitiv la inchisoare Cati bani trebuie sai plateasca arhitectei de la Visuri la Cheie
Agresoarea Cristinei Joia a fost condamnată, definitiv, la 1 an și 3 luni de închisoare. Sursa: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

A trecut mai mult de un an de când Cristina Joia, designerul emisiunii „Visuri la cheie”, a fost atacată în parcarea unui supermarket. Ștefania Andrei, agresoarea arhitectei, a fost condamnată astăzi, definitiv, însă femeia nu va ajunge în spatele gratiilor.

În urma agresiunii, Cristina Joia a fost diagnosticată cu piramidă nazală fracturată și a trecut prin două intervenții chirurgicale dificile.

ADVERTISEMENT

Agresoarea Cristinei Joia nu va ajunge în spatele gratiilor

Femeia care a atacat-o pe Cristina Joia, în parcarea unui supermarket, după ce designerul i-a atras atenția că a parcat neregulamentar, a fost condamnată, definitiv, la 1 an si 3 luni de închisoare. Totuși, femeia nu va ajunge în spatele gratiilor.

Pedeapsa dată de Curtea de Apel București a fost suspendată și asta pentru că magistrații au considerat că agresoarea trebuie să rămână în libertate, deoarece îi are în grijă pe cei trei copii ai săi, dar și pe mama bolnavă, anunță Știrile Pro TV.

ADVERTISEMENT

Totuși, Ștefania Andrei va fi supravegheată atent timp de doi ani și jumătate. În plus, va trebui, timp de 80 de zile, să muncească în folosul comunității.

Cristina Joia, despăgubită cu 10.000 de euro daune morale

Femeia care a agresat-o pe Cristina Joia va trebui să-i plătească acesteia daune morale în valoare de 10.000 de euro. De asemenea, ea va suporta costul operațiilor chirurgicale și cheltuielile medicale ale vedetei, care se ridică la suma de 8000 de lei.

ADVERTISEMENT

Arhitecta de la „Visuri la cheie” e de părere că i s-a făcut dreptate. Ea și nu își dorea ca femeia să ajungă la închisoare, ținând cont de situația ei familială. Designerul vrea ca astfel de incidente să nu mai aibă loc. Odată cu sentința primită de agresoarea sa, Cristina Joia consideră că oamenii se vor gândi de două ori înainte de a fi agresivi.

Cristina Joia a fost lovită cu pumnul într-un supermarket

În luna noiembrie a anului trecut, Cristina Joia a fost atacată în incinta unui supermarket, situat în sectorul 4 al Bucureștiului. Vedeta Pro TV i-a reproșat unei femei că a blocat intrarea, după ce a parcat neregulamentar, abandonându-și, practic, mașina. Aceasta din urmă a devenit agresivă verbal, iar Cristina Joia a intrat în magazin.

ADVERTISEMENT

Agresoarea, în vârstă de 35 de ani, a urmat-o și a lovit-o pe arhitectă cu pumnul în față. În urma atacului violent, Cristina Joia a fost doborâtă la pământ. Ea a avut nevoie de 35 de zile de îngrijiri medicale și mai multe operații chirurgicale de reconstrucție facială.

Vedeta de la Pro TV a suferit mai multe operații estetice, în urma incidentului

„Dacă mi-ar fi dat un simplu pumn, nu ar fi fost atât de grav. Sunt practic tăiată şi oasele din interior secţionate. Doar pentru că i-am spus că nu parchează cum trebuie.

Acum îmi e teamă, mă gândesc că o să merg pe stradă şi o să afle că…. am început să fim conduşi de clanuri de interlopi şi să îţi fie frică pentru să iei poziţie în ceva ce crezi. Nu mi se pare normal să nu mai mergi doi metri şi să parchezi regulamentar”, a spus Cristina Joia, la scurt timp după eveniment.

ADVERTISEMENT