Sport

Agricola Borcea a pierdut la ”masa verde” și a fost amendată de FRF. Anunțul venit în ziua meciului cu FCSB

Agricola Borcea, viitoarea adversară a lui FCSB din Cupa României Betano, va fi sancționată cu pierderea meciului cu Axiopolis Cernavodă la ”masa verde” după încălcarea regulilor ce privesc jucătorii sub vârstă
05.12.2024 | 18:28
Agricola Borcea a pierdut la masa verde si a fost amendata de FRF Anuntul venit in ziua meciului cu FCSB
FRF a decis că Agricola Borcea nu a respectat regulile ligii a 3-a într-o partidă de campionat și i-a sancționat cu înfrângere la ”masa verde” și 1000 de lei amendă. Sursa Foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Agricola Borcea a fost sancționată miercuri, în ședința Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, după ce a încălcat regula folosirii juniorilor pe tot parcursul meciului cu Axiopolis Cernavodă.

Agricola Borcea, înfrângere la ”masa verde” și amendă de 1000 de lei

Chiar dacă echipa din comuna Borcea, județul Călărași pierduse oricum meciul din etapa a 12-a a Ligii a 3-a împotriva Axiopolis Cernavodă, scor 1-2, Federația Română de Fotbal a decis că Agricola Borcea va pierde cu 3-0 și va fi amendată cu 1000 de lei din cauza nerespectării regulilor cu privire la fotbaliștii ”under”.

ADVERTISEMENT

”Admite sesizarea FRF În temeiul art. 45 alin. 11 din ROAF cu aplicarea art. 34 din RD, sancționarea clubului AS FC Agricola Borcea cu pierderea jocului cu 3-0 și în temeiul art. 83.18 din RD penalitate sportivă de 1000 lei”, este comunicat în decizia Comisiei de Disciplină.

În 2022, FRF a modificat câteva prevederi ale ROAF și RSTJF: ”Modificarea art. 45, alin. 11 din ROAF cu privire la cotele de jucători pentru Liga a 3-a, aplicabilă din sezonul 2023-2024, prevede că echipele de Liga a 3-a vor fi obligate să folosească pe toată durata jocurilor din campionat cel puțin 2 jucători sub 20 ani (născuți după data de 01.01.2004) și un jucător sub 19 ani (născut după data de 01.01.2005).

ADVERTISEMENT

Astfel, în loc de cel puțin un jucător U21 și doi jucători U20, așa cum este prevăzut în prezent, începând cu sezonul viitor echipele de Liga 3 vor trebui să folosească cel puțin doi jucători U20 și un jucător U19.”, se regăseau în modificările de atunci.

ADVERTISEMENT

Astfel, în prezent, echipele de liga a 3-a trebuie să aibă permanent în teren doi jucători sub 20 de ani, născuți 2005 și un jucător sub 19 ani, născut 2006, lucru pe care Agricola Borcea nu l-a îndeplinit în urmă cu câteva etape contra Axiopolis Cernavodă.

Sărbătoarea din Borcea este umbrită de anunțul dat de FRF

Decizia comisiei a fost luată chiar cu o zi înainte de ”sărbătoarea” ce va avea loc în comuna Borcea, ce o va găzdui pe campioana FCSB pentru meciul din etapa a 2-a a Cupei României Betano.

ADVERTISEMENT

De la 20:30, FCSB va încerca să obțină încă 3 puncte în grupa din cupă, pentru a se apropia de sferturile competiției.

Mihai Stoica a anunțat ”roș-albaștrii” nu vor deplasa la Borcea o mare parte din jucătorii de bază precum Darius Olaru, Daniel Bîrligea, Adrian Șut sau Ștefan Târnovanu.

1.82 este cota oferită de BETANO pentru ”Sub 4.5 goluri” în partida Agricola Borcea - FCSB