Vine un anunț extrem de important pentru cei aproape două milioane de români care au cont și card la ING Bank. Urmează schimbări majore: noi taxe sunt prevăzute, din păcate.
În prezent, ING Bank România este o bancă universală cu aproape două milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking.
În curând, pentru toate aceste entități vor avea loc modificări foarte importante. Banca olandeză a anunțat o serie de schimbări în privința comisioanelor. Ele apar începând cu mijlocul lunii viitoare. O altă veste nedorită este aceea că unele servicii populare printre clienții băncii vor dispărea complet.
Cea mai importantă modificare vizează comisionul aplicabil retragerilor de numerar din contul curent în lei ING Card Complet. Mai exact, acesta ajunge la 1% din suma retrasă, minimum 5 lei.
Cei care vor avea se suferit după această taxă sunt clienții fără venituri recurente la ING, notează Bugetul.ro. În continuare, de comision 0 pentru această operațiune vor beneficia clienții care încasează venituri recurente la ING, cei care au vârsta între 18 și 24 de ani, precum și clienții care dețin opțiunea ING Gold.
Românii vor fi taxați de ING și în cazul comisionului aplicabil retragerilor de numerar în orice valută de la ATM-urile altor bănci din Contul curent în Euro. Acesta devine 5 euro pentru fiecare tranzacție. Și aici, rămâne neschimbat comisionul aplicabil retragerilor de numerar în lei sau euro de la ATM-urile băncii din Contul curent în EUR, adică 0,5% din suma retrasă pentru fiecare tranzacție.
Nu în ultimul rând, comisionul pentru majorarea limitei zilnice pentru tranzacțiile cu numerar (retragere/depunere) devine 30 de lei. Limita zilnică stabilită contractual este de 15.000 lei/zi pentru retrageri, respectiv 15.000 lei/zi pentru depuneri.
Suma este calculată pentru toate operațiunile de retragere, respectiv depunere numerar efectuate din/în toate conturile clienților ING, indiferent dacă le efectuează ei sau o altă persoană, mai notează sursa citată.
Românii care au cont / card la ING și sunt împătimiți ai jocurilor de noroc primesc vești nu prea plăcute. Astfel, comisionul aplicabil cardului de debit pentru plățile la comercianți (prin POS/internet) de tip Jocuri de noroc (Gambling) devine 4,9 lei pentru fiecare tranzacție.
Dacă vorbim de tranzacțiile efectuate cu cardul de lei, la această sumă se va adăuga 2,2% din suma tranzacției. În cazul tranzacțiilor efectuate cu cardul de euro comisionul aplicat devine 1 euro, la care se adaugă 2,2% din sumă.
Printre tranzacțiile de acest tip se numără jocurile de noroc, pariurile, jocurile la casino și biletele de loterie. Din toamna acestui an, mai exact din 12 septembrie, cardurile ING Pay (de debit și/sau de credit) vor fi retrase din oferta băncii.
Clienții cu sistemul Android nu vor mai putea folosi aceste carduri pentru plata cu telefonul pentru plăți la comercianți sau pentru retrageri de la ATM-urile cu funcționalitate contactless. În plus, din iulie 2024, serviciul de retragere numerar pe bază de cod generat din Home Bank nu va mai fi disponibil.