Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

„Ai scos toată banda stângă la pauză și în 2 minute iei gol acolo”. Mutarea care a decis definitiv derby-ul FCSB – CFR Cluj

Adevăratul motiv pentru care FCSB a cedat fără drept de apel în fața rivalei CFR Cluj. Verdictul specialistului după ce a văzut umilința de pe Arena Națională.
26.01.2026 | 14:00
Ai scos toata banda stanga la pauza si in 2 minute iei gol acolo Mutarea care a decis definitiv derbyul FCSB  CFR Cluj
Adrian Ilie știe unde a pierdut FCSB meciul cu CFR Cluj. Sursa Foto: Colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

FCSB a înregistrat un nou eșec usturător în SuperLiga. CFR Cluj a învins campioana României cu 4-1 în etapa 23. Adrian Ilie a urmărit partida de pe Arena Națională și a văzut unde au pierdut bucureștenii jocul, de fapt.

Cum a pierdut FCSB derby-ul cu CFR Cluj, de fapt

Continuă coșmarul de la FCSB. Campioana en-titre a terminat anul 2025 cu rezultate pozitive, dând semne de revenire, însă startul anului 2026 a fost unul catastrofal, cu 3 eșecuri din tot atâtea partide oficiale jucate.

ADVERTISEMENT

Adrian Ilie a urmărit eșecul suferit de bucureșteni cu 1-4 în fața rivalei CFR Cluj și a tras concluziile. Fostul mare atacant român a spus că schimbările de la pauză au decis soarta meciului.

„În prima repriză, FCSB joacă bine ofensiv, chiar dacă primește cele două goluri. La pauză se întâmplă două schimbări în banda stângă care o scot direct din joc, Pantea și Toma. Banda stângă scoasă complet din joc. În minutul 2 din repriza a doua, unde e golul? Fix acolo, dezastru!”, a spus inițial Adrian Ilie.

ADVERTISEMENT

Ce a însemnat pentru FCSB problemele din banda stângă în meciul cu CFR Cluj

Ulterior, Adrian Ilie a spus cât de mult înseamnă pentru moralul jucătorilor greșelile repetitive comise de colegi. „Cobra” l-a dat exemplu pe Daniel Bîrligea, punându-se în pielea atacantului văzând greșelile din defensivă.

ADVERTISEMENT

„Mă pun și în locul jucătorilor. Jucăm bine ofensiv, primele 30 de minute, mă pun în locul lui Bîrligea… M-a scos banda stângă care m-a ajutat, care a creat pericol. De acolo pleacă și nemulțumirile, Miculescu vorbea singur când a ieșit, Bîrligea la fel… Miculescu mima ceva…”, a mai spus „Cobra” la FANATIK SUPERLIGA.

  • 31 de puncte are FCSB
  • 11 este locul ocupat de bucureșteni după 23 de etape
Tags: