Cele mai citite

Ajax a înviat din morţi şi a luat Supercupa Olandei

A fost sîmbăta nebună a Supercupelor europene, cu meciuri de neuitat în Germania, unde Pep Guardiola a aflat că nu este invincibil din partea nonconformistului Jurgen Klopp şi în Olanda, unde...
Autor: Sorin Dumitrescu | 28.07.2013 | 12:39
A fost sîmbăta nebună a Supercupelor europene, cu meciuri de neuitat în Germania, unde Pep Guardiola a aflat că nu este invincibil din partea nonconformistului Jurgen Klopp şi în Olanda, unde...

A fost sîmbăta nebună a Supercupelor europene, cu meciuri de neuitat în Germania, unde Pep Guardiola a aflat că nu este invincibil din partea nonconformistului Jurgen Klopp şi în Olanda, unde Ajax s-a sculat din morţi, condusă în minutul 69 cu 2-o de către AZ Alkmaar pentru a smulge trofeul în prelungiri graţie singurului gol sută la sută olandez marcat în acest meci. Au fost două spectacole nebune, rocamboleşti, adevărate guri de oxigen pentru un fotbal zgîlţîit tot mai mult şi mai periculos de seismele unor evenimente ce nu au nimic în comun cu fair-play-ul şi cu sportul, în general.

Patru goluri nordice pînă la reuşita lui De Jong

Rezumînd oarecum, strict pe baza parcurgerii listei celor care şi-au lăsat semnătura pe tabela de marcaj a Arenei din Amsterdam, timp de 90 de minute a fost o afacere nordică, încheiată nedecis. Alkmaar era deja o sperietoare pentru campioană, pentru că le rupsese de trei ori lăncile în semifinalele Cupei Olandei, fără a fi zgîriată măcar o dată. Şi temerile fanilor lui Ajax au devenit un coşmar deja vu în momentul în care Gudmundsson şi Johansson au făcut ca în minutul 63 scorul să fie 2/0 pentru outsider iar drumul Supercupei părea că e deja încheiat. Însă Ajax are şi ea nordicii ei. Danezul Eriksen a dat deşteptarea în minutul 69, pentru ca talentatul dar risipitorul islandez Sigthorsson a trimis în minutul 75 meciul în prelungiri. Şi în minutul 102 De Jong a punctat decisiv, pentru a aminti că totuşi este Supercupa Olandei şi că pe teren au existat şi destui olandezi. Aceasta este cea de-a opta Supercupă din panoplia celei mai titrate echipe din Olanda, cu 58 de trofee interne şi zece pe plan internaţional.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!