Sport

Marc Overmars, demis de Ajax după ce a fost acuzat de hărţuire sexuală. Fostul director sportiv restituie clubului o primă fabuloasă, abia încasată

Fostul internațional olandez Marc Overmars este în mijlocul unui scandal uriaș. Numit în funcția de director sportiv la Ajax, în 2012, fostul mare fotbalist a fost dat afară, după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală.  
11.02.2022 | 09:00
Marc Overmars demis de Ajax dupa ce a fost acuzat de hartuire sexuala Fostul director sportiv restituie clubului o prima fabuloasa abia incasata
ADVERTISEMENT
11-02-2022
08:16

Marc Overmars, obligat să dea înapoi bonusul de 1,25 milioane de euro, primit la prelungirea contractului

Fostul director sportiv al lui Ajax Amsterdam, Marc Overmars, dat afară de la club din cauza scandalului de abuz sexual în care a fost implicat, are probleme și de natură financiară.

Concret, clubul olandez i-a reziliat contractul, dar l-a obligat să dea înapoi bonusul pe care-l primise la prelungirea înțelegerii.

În luna decembrie a anului 2021, gruparea olandeză anunțase că lui Marc Overmars i-a fost prelungit cu doi ani contractul care expira în 2024. La vremea respectivă nu s-a spus nimic despre vreo primă de prelungire a înțelegerii, dar lucrurile au ieșit la iveală acum.

Actele de prelungire a contractului au fost semnate pe 28 ianuarie 2022, într-un moment în care se știa că Overmars a fost implicat într-un scandal, altul decât cel de abuz sexual. Și, în aceeași zi, a primit cele 1,25 de milioane de euro, pe care, acum, trebuie să le dea înapoi.

08-02-2022
09:03

Porecla lui Marc Overmars era „vărul excitat”

Publicația olandeză NRC a aflat că Marc Overmars, fostul director sportiv la Ajax, trimitea angajatelor mesaje sexuale de mai mult timp. Conform discuțiilor pe care NRC le-a purtat cu 11 foste angajate ale clubului, comportamenul lui Overmars nu este singular.

NRC a intrat în posesia unei fotografii trimisă de fostul internațional olandez unei foste colege. Poza a fost făcută în timp ce Overmars se afla în toaleta clubului, deoarece respectiva a recunoscut plătile de faianță.

Ea a primit fotografia, în care fostul jucător își arăta bărbăția, pe WhatsApp și a făcut o captură de ecran. Conform femeii, la început Overmars îi făcea doar remarci nevinovate, dar în timp a început să se comporte din ce în ce mai îndrăzneț.

La un moment dat, Overmars i-a scris că este foarte excitat și a întrebat-o cum este îmbrăcată. Femeia este ferm convinsă că nu este nici prima și nici ultima care a primit astfel de mesaje și poze de la Overmars.

Toate cele 11 femei care au vorbit cu NRC au dorit să-și păstreze anonimatul, de teama unor posibile consecințe negative la actualele lor locuri de muncă. Publicația a aflat că puținele persoane care au vrut să scoată la iveală acest comportament nu au fost ascultate.

Mediul de la clubul Ajax este descris de fostele angajate ca o „cultură a cocoșului” și o „piatră de maimuță”. O femeie a observat, în timpul unei petreceri între colegi, cum un bărbat și-a fotografiat o colegă pe ascuns, după care a comentat cu alții pe un grup de WhatsApp.

Ca femeie angajată la Ajax, trebuie să ai două rânduri de piele. Altfel, devii neinteresantă și în scurt timp dispari foarte repede”, a spus una dintre fostele angajate.

În decembrie 2021, Overmars a acceptat să-și prelungească șederea la Ajax până în 2026, iar totul a fost oficializat pe 28 ianuarie. Nu este clar dacă persoanele din Consiliul de Administrație erau la curent cu comportamentul lui Overmars, deoarece nimeni din club nu a dorit să discute despre acest subiect cu NRC.

Conform fostelor angajate, Overmars făcea avansuri femeilor din diferitele departamente de mai mulți ani. Porecla lui era „vărul excitat”. Trei femei susțin că le-au fost făcute avansuri sexuale și erau obligate să răspundă complimentelor legate de aspectul lor fizic și să accepte invitațiile lui Overmars la o cafea.

La suprafață, fostul internațional dădea senzația că este un singuratic. Prefera să mănânce în biroul lui, iar alteori se plimba prin birouri, ducând în mână o cană de cafea. Se oferea să ajute unele femei și purta discuții cu acestea de la distanță.

Dar după ce acestea acceptau, trecea la avansuri sexuale și nu ezita să le trimită poze cu organul lui sexual. Evident, cerea un ‘răspuns’ similar.

Directorul general al lui Ajax, Van der Sar, a trimis recent un e-mail tuturor angajaților. În mesaj, fostul portar le spune cum pot face plângeri și reclamații. „Este un subiect sensibil, dar cu siguranță nu vreau să-l evit”, a încheiat Van der Sar, care ar fi angajat o firmă de specialitate pentru a se ocupa de problemă.

Marc Overmars, director sportiv la Ajax a fost concediat de conducerea clubului, după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală.

Oficialii ”lăncierilor” au luat act după ce mai multe colege din cadrul clubului au reclamat mesajele cu tentă sexuală pe care fostul mare fotbalist le trimitea constant către acestea.

ADVERTISEMENT

Oficial Ajax: ”E devastator pentru femeile care s-au confruntat cu acest comportament”

Angajatele clubului Ajax Amsterdam l-au reclamat pe Marc Overmars aducând dovezi că au fost agasate ani de zile de directorul sportiv al ”lăncierilor”.

Reunit de urgență, bordul celui mai titrat club de fotbal din Țările de Jos au analizat acuzațiile și au studiat dovezile aduse de angajatele care l-au reclamat pe Overmars și au decis demiterea acestuia.

ADVERTISEMENT

”Marc Overmars va părăsi postul pe care îl ocupa la noi la club cu efect imediat. S-a luat această decizie după ce Consiliul de Supraveghere și CEO-ul Edwin Van der Sar l-au confruntat cu seria de mesaje neadecvate trimise colegelor.

Acestea au fost constante, pe o perioadă lungă de timp și stau la baza despărțirii părților”, a anunțat conducerea clubului, prin intermediul unui comunicat.

ADVERTISEMENT

Mai mult, Leen Meijaard, membru în conducerea executivă a clubului Ajax, l-a pus la zid pe fostul internațional Marc Overmars și a descris situația creată ca fiind una dramatică pentru angajatele clubului.

”E dramatic. E devastator pentru femeile care s-au confruntat cu un asemenea comportament. Overmars chiar a întrecut orice măsură”, a transmis Meijaard, citat de jurnalistul Fabrizio Romano.

ADVERTISEMENT

Marc Overmars și-a cerut public scuze

De acum fostul director sportiv al lui Ajax, Marc Overmars, a transmis la rândul lui un mesaj public, în care își cere scuze pentru situația stânjenitoare pe care a creat-o și a recunoscut că se face vinovat de faptele de care este acuzat.

”Sunt jenat. Săptămâna aceasta m-am confruntat cu niște rapoarte făcute despre comportamentul meu. Din păcate, nu mi-am dat seama că trec limita, dar acest lucru mi-a devenit clar în ultimele zile. Am simțit o presiune uriașă.

Îmi cer scuze. Cu siguranță, pentru cineva în poziția mea, acest comportament este inacceptabil. Acum văd și eu, dar e prea târziu. Nu văd altă opțiune decât să părăsesc clubul Ajax.

Acest lucru are un impact mare asupra vieții mele private. De aceea îi rog pe toți să mă lase pe mine și pe familia mea în pace”, a transmis Overmars.

ADVERTISEMENT