Junior Morais a stat departe doar un an de fotbalul românesc, iar în această vară a semnat din postura de jucător liber de contract cu Metaloglobus București. Fotbalistul de 38 de ani se va lupta acum pentru promovarea în SuperLiga României cu echipa antrenată de Ianis Zicu.
Junior Morais a pus umărul la salvarea celor de la Gaziantep de la retrogradare, dar formația din SuperLiga Turciei nu i-au propus un nou angajament fotbalistului de 38 de ani. Brazilianul a prins un contract în România, dar nu în SuperLiga, iar în actuala stagiune va lupta pentru promovare alături de cei de la Metaloglobus București.
Aici, Morais joacă pe un alt post decât cel de bază care l-a consacrat și a dezvăluit în cadrul emisiunii „Suflet de Rapidist” că obiectivul principal al echipei este în primul rând play-off-ul. Mai mult decât atât, Morais a declarat că în play-off, se vor baza pe faptul că vor exista și formații care nu au drept de promovare.
„E ok la Metaloglobus, acolo îl am antrenor pe Ianis Zicu. Mi-a fost și adversar, iar acum m-a pus să joc la mijlocul terenului, să ajut mai mult echipa acolo, că am și o vârstă. E ok la liga a doua, mă simt bine cu băieții, merg mai mult de mișcare să nu stau acasă fără să fac nimic.
Tragi ușor să ajungi la play-off, ăsta e primul obiectiv. Sâmbătă avem un meci foarte greu acasă și trebuie să câștigăm. Rapidul joacă luni pe același stadion (n. r. Clinceni) cu Slobozia. Gazonul arată foarte bine, dar depinde, dacă plouă, va fi foarte greu.
Dacă se termină acum campionatul, sunt trei echipe care nu au drept de promovare: Slatina, Afumați, Steaua, deja eram promovați. Am contract, dacă promovez mai joc un an. Am clauză, se prelungește automat” , a declarat Junior Morais la „Suflet de Rapidist”, show care e live pe FANATIK.RO, joi, de la ora 13:30.
Junior Moaris (38 de ani), fotbalist în Liga 2, la Metaloglobus, îl cunoaște foarte bine pe Marius Șumudică. Actualul tehnician al Rapidului l-a antrenat pe fundașul brazilian la Astra Giurgiu și la Gaziantep.
„Știe să vorbească cu jucătorii. Știe să scoată maximum de la tine. E antrenor! Te ceartă când trebuie să te certe. Te înjură când trebuie să te înjure. Când e de caterincă face caterincă.
Știe să scoată maximum de la jucători. Cum a scos de la Budescu, de la Alibec, de la De Amorim, de la Ioniță. Toți jucătorii care au fost cu el au jucat și joacă continuu.
Uite Găman, Silivică (n.r. – Lung Jr.). Pe unde a plecat, mereu a juat jucători după el”, a declarat Junior Morais, în exclusivitate la „Suflet de Rapidist”, show care e live pe FANATIK.RO, joi, de la ora 13:30.
„Are încredere în jucători că îl pot ajuta. Mereu a avut asta. La Kayseri i-a luat pe Săpunaru, pe De Amorim, pe Boldrin. Și la Gaziantep, la fel. E un antrenor foarte bun. Mi-a plăcut de la început de el.
(n.r. – Te-ai certat vreodată cu Marius Șumudică?) Ne-am mai certat și la antrenamente. Dar după câteva zile ‘Haide, mă, vino aici’. Și gata, s-a terminat”, a adăugat fundașul stânga brazilian.