Life

Ajutoarele lui Moș Crăciun. Gest emoționant al campionilor pentru copiii defavorizați

Întâlnire emoționantă între campionii la canotaj ai României și copiii aflați în grija statului. Sportivii au adus cadouri la o casă familială din sectorul 4.
17.12.2024 | 15:48
Ajutoarele lui Mos Craciun Gest emotionant al campionilor pentru copiii defavorizati
Canotorii au vizitat casele familiale din sectorul 4 / Foto: Hope and Homes for Children
ADVERTISEMENT

Canotorii de elită au vizitat, luni, două case familiale construite de o organizație nonguvernamentală, în sectorul 4. Copiii care locuiesc aici au primit daruri de Crăciun și au avut ocazia să cunoască sportivi de performanță.

Cadouri pentru copiii din sectorul 4

Campionii au fost întâmpinați cu emoție de copii, mai ales că au găsit printre cadourile primit și obiecte pe care le puseseră deja pe listele Moșului: haine, încălțăminte, produse de îngrijire personală și dulciuri.

ADVERTISEMENT

În plus, pentru casă au fost aduse obiecte esențiale, precum electrocasnice mici, o imprimantă și alte lucruri utile pentru bucătărie.

Sportivii care au participat la această acțiune au fost: Amalia Bereș, Andrei și Mădălina Cornea, Florin Horodișteanu, Maria și Florin Lehaci, Mihai Țigănescu, Mihai Chiruță, Ancuța Bodnar, Florin Enache, Elena Logofătu, Sorin Butaru, Ioan Prundeanu și Emanuela Ciotău.

ADVERTISEMENT

Evenimentul a fost organizat de fundația Hopes and Homes for Children, care a construit mai multe case familiale și a contribuit la închiderea tuturor orfelinatelor din sectorul 4. Copiii vulnerabili aflați în grija statului locuiesc acum în condiții decente, în astfel de locații.

Întâlnire emoționantă. Canotorii s-au despărțit cu greu de cei mici

Canotorii au stat de vorbă cu cei mici și le-au împărtășit poveștile lor de viață. Ei i-au încurajat pe copiii să viseze și să muncească pentru a-și atinge obiectivele. Determinarea, încrederea în sine și efortul pot conduce la realizări remarcabile. Secretul este să crezi în propriile puteri și să-ți imaginezi că vei reuși.

ADVERTISEMENT

Pentru campioni, vizita a fost mai mult decât o simplă acțiune caritabilă. Ei au avut ocazia să constate pe viu impactul pozitiv pe care îl au asupra unor copii care au întâmpinat deja multe dificultăți.

Întâlnirea a fost una extrem de emoționantă, iar la final, canotorii au promis că vor reveni și cu alte ocazii pentru a-și petrece timpul cu copiii.

ADVERTISEMENT

Ca și în cazul lui David Popovici, ambasador al fundației Hope and Homes for Children, evenimentul arată că sportul nu înseamnă doar competiție, ci și generozitate. Campionii pot deveni exemple și îi pot inspira, la rândul lor, pe cei care se află abia la început de drum.

ADVERTISEMENT