Life

Akebono de la Puterea Dragostei a fost arestat preventiv. Ce acuzații i se aduc

24.01.2021 | 15:38
Akebono de la Puterea Dragostei a fost arestat preventiv Ce acuzatii i se aduc
Tânărul instructor de fitness din Galați a fost prins conducând fără permis. Sursa foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Anul 2021 a început cum nu se putea mai prost pentru Akebono de la Puterea Dragostei. Tânărul instructor de fitness din Galați a fost „dat dispărut” de cei care îi urmăresc activitatea în mediul online, după aproape o lună de când nu a mai postat nimic.

Ei bine, după o investigație amănunțită, am reușit să-l găsim. Numele său apare pe portalul instanțelor, într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis.

ADVERTISEMENT

De altfel, se pare că Tribunalul Galați a admis contestația formulată de Parchet, ceea ce înseamnă că tânărul instructor de fitness este în arest preventiv.

Akebono de la Puterea Dragostei a fost prins conducând fără permis. Acum se află în arest preventiv

Ținând cont că nu se află la prima abatere, Akebono riscă să primească o condamnare cu executare. Judecătorul ar putea da dovadă de clemență doar în cazul în care își va recunoaște faptele.

ADVERTISEMENT

La data de 02 noiembrie, în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Galați au oprit în trafic, pe Bulevardul George Coșbuc, din municipiul Galați, un autoturism, la volanul căruia au identificat un bărbat, de 27 de ani, din localitate.

Ca urmare a verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției, s-a constatat că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat, din luna martie 2019, fiind cercetat pentru alte infracțiuni la regimul rutier.

ADVERTISEMENT

Mai mult, persoana în cauză fusese depistată, în aceeași zi, în jurul orei 16.40, conducând autoturismul pe Bulevardul Henri Coandă.

În consecință, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, iar bărbatul a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Galați.

ADVERTISEMENT

Akebono (n.r. Alexandru Claudiu Laurențiu, pe numele din buletin) circula de un an și jumătate fără permis și chiar posta pe rețelele de socializare imagini de la volanul autoturismului, fără să-i fie teamă că polițiștii se vor sesiza.

ADVERTISEMENT
Cum negociază părinţii darul pentru profesoară pe WhatsApp. Cei care nu dau bani...
Cum negociază părinţii darul pentru profesoară pe WhatsApp. Cei care nu dau bani sunt pârâţi la doamna
FOTO Transformarea fizică a lui Pep Guardiola
FOTO Transformarea fizică a lui Pep Guardiola
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul...
„Am venit să vă spun adevărul meu”. Prezentatoarea TV a vorbit despre divorțul care a șocat o lume întreagă!
Ce obicei săptămânal au Cristi Borcea și milionarul care și-a înșelat 16 ani...
Ce obicei săptămânal au Cristi Borcea și milionarul care și-a înșelat 16 ani soția cu cea mai cunoscută amantă din România
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Cum a reacționat Aspazia, bunica lui Cătălin Bordea, când a aflat că nepotul...
Cum a reacționat Aspazia, bunica lui Cătălin Bordea, când a aflat că nepotul ei a fost înșelat de soție. 𝐑𝐄𝐀𝐂𝐓̦𝐈𝐀 𝐀𝐌𝐔𝐙𝐀𝐍𝐓𝐀̆
Vestea nopții despre Dan Voiculescu! Anunțul la care nimeni nu se aştepta: Frica...
Vestea nopții despre Dan Voiculescu! Anunțul la care nimeni nu se aştepta: Frica de moarte...
Marica, probleme cu poliția. A scăpat miraculos
Marica, probleme cu poliția. A scăpat miraculos
Gheorge Turda tună și fulgeră! Artistul l-a făcut PRAF pe Grigore Leșe: „A...
Gheorge Turda tună și fulgeră! Artistul l-a făcut PRAF pe Grigore Leșe: „A rămas corigent de șapte ori la Conservator și face pe marele dascăl”
Scandal după moartea Ronei Hartner! Detaliul uluitor care s-a aflat despre testamentul ei:...
Scandal după moartea Ronei Hartner! Detaliul uluitor care s-a aflat despre testamentul ei: ”O să-i respectăm dorința! Nu vrem război...”
TAROM, reacție după ce fostul rugbist imobilizat în scaun cu rotile afirmă că...
TAROM, reacție după ce fostul rugbist imobilizat în scaun cu rotile afirmă că nu i s-a permis îmbarcarea într-un avion
Rona Hartner, chinuită în emisiunea Ferma Vedetelor de la Pro TV: „Eu cred...
Rona Hartner, chinuită în emisiunea Ferma Vedetelor de la Pro TV: „Eu cred că acolo mi s-a declanșat boala. E un sadism incredibil”
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural...
Care e pluralul substantivelor 'macrou' și 'sânge'? Cele mai ciudate forme de plural din limba română