Universitatea Craiova a început deja activitatea pe piaţa transferurilor, în pregătirea sezonului următor. Formaţia din Bănie l-a acontat pe Alexandru Mărieş, un jucător de mare perspectivă. Cu şase goluri în precedentul sezon.
Cei de la Craiova se bazează că Mărieş va fi de mare ajutor pentru antrenorul Marinos Ouzounidis pentru acoperirea regulii U21. În plus, preţul a fost unul foarte bun.
„Ne-am înţeles cu Universitatea Craiova pentru transferul lui Mărieş. Suma de transfer este de 5.000 de euro. În afară de bani, am păstrat şi procente dintr-un viitor transfer”, a explicat preşedintele celor de la Comuna Recea, Florin Gherasim, în exclusivitate pentru FANATIK.RO.
Alexandru Mărieş este născut în 2001 şi a împlinit 20 de ani pe 24 februarie. Dar a fost om de bază la Comuna Recea în sezonul precedent, cu 24 de apariţii.
Mărieş a marcat şase goluri pentru Comuna Recea în acest sezon. În campionatul regulat a punctat de două ori, cu Mioveni şi Reşiţa. A mai înscris de trei ori şi în play-out, cu Pandurii, Slatina şi U Cluj.
De asemenea, a punctat şi în Cupa României, în partida cu CSC Sânmartin. Mărieş este cotat la 125.000 de euro, conform Transfermarkt.de.
Alexandru Mărieş este al doilea transfer pe care îl realizează Universitatea Craiova în această perioadă de mercato. Primul achiziţionat a fost portarul David Lazar, de la Astra Giurgiu. FANATIK.RO a anunţat în exclusivitate toate detaliile transferului lui Lazar.
De asemenea, internaţionalul român a oferit pentru FANATIK.RO primul interviu după realizarea transferului la Universitatea Craiova.
George Cîmpanu şi Ştefan Baiaram sunt cei mai importanţi jucători care îndeplinesc criteriul pentru regula U21 în lotul Universităţii Craiova. Vor fi şi rivalii lui Mărieş pentru titularizare.
Universitatea Craiova s-a şi despărţit de câţiva jucători în această vară. Cristi Bărbuţ a plecat din postura de jucător liber de contract şi a semnat cu Sepsi. Iar pentru Tudorie şi Camara au expirat împrumuturile.
Noul sezon de Liga 1 va începe pe 17 iulie, iar Universitatea Craiova va juca şi în turul 2 preliminar al Conference League. Meciul tur este pe 22 iulie, iar returul o săptămână mai târziu.