Alarmă! Dunărea, poluată cu petrol la Drobeta Turnu Severin

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
23/02/2015, 11:12
Alarmă! Dunărea, poluată cu petrol la Drobeta Turnu Severin

Angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Mehedinţi au semnalat luni dimineaţă prezenţa unor pete de petrol de mari dimensiuni în Dunăre, în zona Portului Drobeta Turnu Severin. Ei au intervenit cu materiale biodegradabile pentru anihilarea efectelor poluării şi au alertat comisarii Gărzii de Mediu.

La primele ore ale dimineţii, pata de petrol se întindea pe o lungime de circa 1,5 km, între Portul Comercial Drobeta Turnu Severin şi Portul Naval municipal. Angajaţii de la Gospodărirea Apelor au luat primele măsuri pentru stoparea extinderii poluării, însă nu ştiu ce cantitate de ţiţei s-a scurs în Dunăre şi care este sursa poluării. „La ora 5.15 am fost sesizaţi de echipajul navei Aurora 8, nava noastră, că se simte miros de produs petrolier. Am verificat şi, într-adevăr, sunt irizaţii de produs petrolier pe luciul apei, pe o distanţă de un kilometru şi jumătate şi pe o lăţime de 30 de metri. Am intervenit cu materiale şi în continuare căutăm poluatorul”, a declarat directorul SGA Mehedinţi, Cristian Mură, citat de Mediafax.

Comisarii Gărzii de Mediu s-au deplasat la locul semnalat pentru investigaţii. Din primele verificări reiese că vinovaţi ar fi agenţii economici din zona portului comercial. Amenzile pentru poluarea cu produse petroliere a Dunării sunt cuprinse între 30.000 şi 60.000 de lei.

Sursă: www.click.ro

Închide ×