Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Alegerea lui Mircea Lucescu la națională care l-a surprins pe Sorin Cârțu. Ce revoluție crede că a adus noul selecționer în fotbalul românesc

Sorin Cârțu spune ce revoluție a adus în fotbalul românesc selecționerul Mircea Lucescu și e surprins de o alegere a acestuia pentru meciul din Kosovo.
09.09.2024 | 11:57
Alegerea lui Mircea Lucescu la nationala care la surprins pe Sorin Cartu Ce revolutie crede ca a adus noul selectioner in fotbalul romanesc
Sorin Cârșu analizează „revoluția” făcută de Mircea lucescu la echipa națională. foto: colaj fanatik
ADVERTISEMENT

Naționala României a debutat cu o victorie entuziasmantă în noua ediție a Ligii Națiunilor sub conducerea lui Mircea Lucescu, 3-0 în Kosovo, și a făcut un pas mare pentru câștigarea unei grupe din care mai fac parte Lituania și Cipru.

Sorin Cârțu despre revoluția pe care Mircea Lucescu o aduce la echipa națională

La debutul său pe banca echipei naționale, Mircea Lucescu a folosit echipa-standard pe care a utilizat-o și predecesorul său Edi Iordănescu, mai ales la Campionatul European din Germania. Pentru că a avut foarte puțin timp la dispoziție să-și cunoască noii elevi, „Il Luce” a preferat să meargă pe unitatea de grup și rezultatul obținut în Kosovo i-a dat dreptate.

ADVERTISEMENT

Totuși, pentru al doilea joc din această ediție a Ligii Națiunilor, cel cu Lituania de pe teren propriu, selecționerul va face unele modificări în echipa de start. Una dintre ele este titularizarea lui Ștefan Târnovanu în locul lui Florin Niță, informația fiind oferită în exclusivitate de FANATIK.

Despre această alegere a lui Mircea Lucescu, dar și despre ce a adus el nou la echipa națională, a vorbit și fostul său elev Sorin Cârțu în direct la FANATIK SUPERLIGA, emisiune transmisă LIVE numai pe site-ul FANATIK.RO în fiecare luni, marți și vineri, da la ora 10:30.

ADVERTISEMENT

„Metoda de rotire a jucătorilor a mai fost folosită și de Edi, și de alți selecționeri… E o alegere bună. În primă fază, eu chiar am fost mirat că a mers pe mâna lui Florin Niță în Kosovo.

ADVERTISEMENT

Nu am văzut meciul, nu l-am văzut nici pe Mitriță, dar am citit că au fost niște situații, niște nemulțumiri ale lui George Pușcaș. Ar fi bine ca Pușcaș să stea cu mâinile pe jos, dacă e să vorbim și de atmosferă.

ADVERTISEMENT

Sunt convins că o să vedem de acum înainte mai puține mâini pe sus, având în vedere cine-i antrenează și cine-i supraveghează acolo. Pentru că nu este întâmplător modul cum s-au exprimat.

Cu nea Mircea acolo, poate se mai ridică gradul de toleranță al antrenorilor bătrâni și pe la echipele de club. Toată lumea spune despre ei «știi că e vechi, că e în vârstă, mergem pe mentalitate tânără, e depășit». Iar ăștia cu mentalitate tânără își duc și ei contractul câte 6-7 etape, apoi îi schimbi, iar aduci pe altul, nu pot să-și ducă și ei contractele până la capăt.

ADVERTISEMENT

Dar ceea ce se întâmplă acum sper să fie de bun augur la echipa națională. Și nu are cum să nu fie, având în vedere ce jupân au acolo. Dacă și lui nea Mircea începi să-i pui la îndoială ce-ți spune să faci, unde să stai în teren, ce soluții trebuie să alegi în anumite momente, atunci ăia chiar au o problemă”, a declarat Sorin Cârțu la FANATIK SUPERLIGA.

AVEM ECHIPA DE START Romania - Lituania!