News

Alegeri filiala PNL sectorul 2. Monica Anisie este acuzată că ar fi zgâriat un tânăr liberal, la numărarea voturilor

Alegerile de filiala PNL sectorul 2 s-au încheiat cu acuzații. Monica Anisie ar fi zgâriat un tânăr liberal, la numărarea voturilor
06.07.2021 | 00:13
Alegeri filiala PNL sectorul 2 Monica Anisie este acuzata ca ar fi zgariat un tanar liberal la numararea voturilor
Alegeri filiala PNL sectorul 2. Monica Anisie este acuzată că ar fi zgâriat un tânăr liberal, la numărarea voturilor Sursa foto - ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO
ADVERTISEMENT

Monica Anisie, fostul ministru al Educației, a ieșit învingătoare în cursa pentru conducerea PNL Sector 2. Principala contracandidată a fost șefa DSP București, Oana Nicolescu.

Numărătoarea voturilor nu s-a terminat în cei mai buni termeni. Anisie a fost acuzată că l-a zgâriat pe un tânăr liberal, pentru a se asigura că nu se fură la numărătoare.

ADVERTISEMENT

Alegeri filiala PNL sectorul 2. Monica Anisie este acuzată că ar fi zgâriat un tânăr liberal, la numărarea voturilor

„Doamna Anisie recurge la gesturi de violență. Mi-a băgat unghia în mână pentru că am stat foarte aproape de colegii ei,” a spus tânărul, potrivit Libertatea.

Monica Anisie a fost susținută de premierul Florin Cîțu. Fostul ministrul al Educației a obținut un nou mandat la Organizaţia PNL Sector 2.

ADVERTISEMENT

Acesta a obținut 248 de voturi. Oana Nicolescu a pierdut lupta pentru șefia de la Sectorul 2, obținând doar 178 de voturi.

Cei doi candidați la conducerea Partidului Național Liberal, Ludovic Orban și Florin Cîțu, au fost și ei prezenți, iar ședința a fost una destul de tensionată. Motivul contrelor dintre ei a fost chiar Anisie.

ADVERTISEMENT

Cel care a promovat-o în cadrul partidului și a propus-o pentru funcția de ministru a fost Orban. Totuși, acum femeia este de partea lui Cîțu.

Monica Anisie, motiv de contre între Ludovic Orban și Florin Cîțu

Premierul a spus că o susține pe Monica Anisie pentru un nou mandat, dar și că aceasta s-ar fi simțit amenințată: „o susţin pe Monica Anisie pentru încă un mandat la preşedinţia sector 2. E rândul meu să te sprijin”.

ADVERTISEMENT

„Ţi-a fost teamă să fii la acea poză. Ţi-a fost teamă de repercusiuni. Aşa am ajuns în PNL. Să-ţi fie teamă. Ăsta nu e liberalism. Asta e dictatură. Dragi colegi, voi toţi sunteţi pentru mine colegi, indiferent de rezultat. Nu sunteţi lichele sau trădători,” a declarat primul ministrul, potrivit Realitatea.net.

„Alegerile acestea sunt despre viitorul PNL. Despre ce va însemna PNL în următorii ani. Trebuie să avem curajul să ne uităm în trecut şi să vedem ce nu a mers bine. Să nu băgăm sub preş”, a adăugat acesta.

„Azi suntem aici datorită parteneriatului cu Klaus Iohannis. PNL nu e cel mai mare partid politic din România. Am pierdut din electoratul de dreapta. (….) Să intri în competiţie cu PSD la populisme nu e bine,” a încheiat.

Replica lui Orban nu a întârziat să apară: „dacă aș fi Monica Anisie, mi-ar fi teamă de colegii mei din filială. Pentru că ce trebuie să știți este că Biroul Politic al sectorului 2 votase cu 2-3 săptămâni înainte (înainte ca Monica Anisie să-și afirme public sprijinul pentru echipa lui Florin Cîțu – N.R.) susținerea candidaturii mele la șefia PNL. Cum să încalci decizia forului statutar al filialei, care ți-a dat mandat să ai o opțiune și tu să manifești o altă opțiune?!”

„De asta ar fi trebuit să-i fie teamă Monicăi Anisie, nu de mine. Pe mine m-a avut ca partener, în proiectul noii construcții a PNL în Capitală, m-a avut ca partener în guvernare, un susținător al tuturor momentelor grele prin care am trecut în perioada pandemică,” a adăugat.

ADVERTISEMENT