Sport

Alegerile FRH. Handbalul are, după 8 ani, un nou președinte: fostul arbitru Constantin Din! L-a zdrobit pe Alexandru Dedu! Tadici, 134 de voturi pentru C.A. Primele reacții

Alegerile FRH s-au desfășurat la hotelul Marriott din Capitală. Fostul arbitru Constantin Din este noul președinte după o victorie în turul 2 în fața „fostului” Alexandru Dedu. FANATIK v-a oferit cele mai noi informații.
28.04.2022 | 16:22
Alegerile FRH Handbalul are dupa 8 ani un nou presedinte fostul arbitru Constantin Din La zdrobit pe Alexandru Dedu Tadici 134 de voturi pentru CA Primele reactii
Constantin Din, noul președinte FRF. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT
28-04-2022
19:48

Gheorghe Tadici, cele mai multe voturi pentru Consiliul de Administrație!

După terminarea alegerilor pentru postul de președinte, au avut loc alegeri și pentru noul Consiliu de Administrație a FRH.

Din informațiile FANATIK, cele mai multe voturi au fost obținute de legendarul Gheorghe Tadici. Tehnicianul Zalăului a adunat 134 de sufragii ale alegătorilor!

gheorghe tadici

28-04-2022
19:44
28-04-2022
13:21

Reacțiile lui Constantin Din și Alexandru Dedu de la finalul alegerilor pentru președinția FRH

După alegeri, cei doi finaliști au vorbit despre rezultatul final și despre viitorul handbalului românesc.

„Nu mă așteptam la un asemenea rezultat. Nimănui nu îi place să piardă, dar în momentul ăsta simt multă ușurare. FRH e o federație grea și te consumă. Mă bucur dacă am deranjat.

Dacă stăm și ne gândim e o reacție normală. E posibil ca lumea să se fi așteptat la rezultatul final și atunci ca să fie bine și cu noul președinte… Mă așteptam. După primul tur mă așteptam.

Președintele pleacă cu un mare handicap. Acum, noi avem loturi în pregătire, avem lucruri importante de făcut. Am vorbit cu domnul Din și i-am spus că luni la 11:00 o să începem procesul de tranziție. O să îi stau la dispoziție cu absolut totul și o să-i răspund la toate întrebările pentru că handbalul e mai presus de Dedu sau de Din.

Deciziile pe care le-am luat conform programului meu au fost la limita suportabilității sistemului. Sper ca Din să vadă drumul pe care eu am dus handbalul. Uitați câte camere sunt aici. Alegerile de la handbal a fost subiectul lunii. Ăsta e un mare compliment pe care mi-l fac singur. Sper să meargă pe același drum și să vadă, să dea o traiectorie, ca handbalul să rămână al doilea sport ca interes în România.

Din punctul meu de vedere relațiile cu fostele glorii sunt arhicunoscute și rămân la fel”, a declarat Alexandru Dedu.

Printre altele, noul președinte a dezvăluit și că e dispus să își prezinte demisia, dacă, în termen de un an de zile, membrii Adunării generale nu sunt mulțumiți de munca depusă până atunci.

„A fost o perioadă foarte dificilă și mă bucur că s-a terminat așa. Este o zi foarte frumoasă, iubesc cu toată inima handbalul românesc. Am avut o zi foarte frumoasă, probabil la fel de intensă ca cea de azi când am avut ultimul meci internațional, meciul de retragere. Am simțit aceleași emoții puternice ca și astăzi.

Cu siguranță acești domni care au făcut niște rezultate fabuloase pentru fotbalul românesc, eu am profitat de rezultatele dânșilor, pentru că atunci când aveam meciuri internaționale oamenii ne priveau cu mare admirație datorită performanțele pe care dânșii le-au făcut.

Cred că va trebui să facem o analiză foarte bună și să îmbunătățim Statul, pentru că am constant în această perioadă că Statutul are foarte multe lacune și cred că de aici pleacă primul pas”, a declarat Constantin Din.

28-04-2022
12:51

Constantin Din, noul președinte al FRH

Constantin Din este noul președinte al Federației Române de Handbal, după ce l-a învins în turul al doilea pe vechiul președinte, Alexandru Dedu.

Fostul arbitru l-a detronat astfel pe fostul handbalist de la FC Barcelona sau FC Porto, care se afla de opt ani în frunta handbalului românesc.

În turul 2 de scrutin, Din a obținut 157 de voturi, spre deosebire de Dedu, care a primit doar 66.

 

28-04-2022
12:38

S-a terminat și turul al doilea. Din, marele favorit

S-a încheiat și cel de-al doilea tur de scrutin la alegerile pentru funcția de președinte FRH.

Chiar în aceste clipe a început numărătoarea voturilor, iar câștigătorul se va alege dintre Alexandru Dedu și Constantin Din.

28-04-2022
11:48

Bogdan Voina, alături de Constantin Din în turul al doilea

Constantin Din are toate șansele să câștige funcția de președinte al FRH. Candidatul Bogdan Voina este alături de el.

„Va veni și vremea mea. Nu am avut o discuție despre o funcție în mandatul lui Costel Din. Nu este important acest lucru. Important este să câștige dânsul, cred ca este cea mai bună variantă”, a declarat Bogdan Voina.

Bogdan Voina și Constantin Din. FOTO: Fanatik

 

28-04-2022
11:33

Constantin Din, favorit în turul doi președenția FRH. Câte voturi a obținut

Niciunul dintre cei patru candidați nu a reușit să atingă pragul minim pentru a fi ales încă din primul tur, de 112 voturi, însă Constantin Din pare favorit în fața lui Alexandru Dedu.

Din a obținut 95 dintre cele 225 de voturi exprimate, în timp ce actualul președinte al FRH a primit doar 79. Bogdan Voina a fost votat de 48 de membrii ai Adunării Generale, în timp ce Maximilian Gavrilă a luat doar un vot. 2 din cele 225 de voturi au fost anulate.

28-04-2022
10:08

S-a dat startul alegerilor

Au început alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Handbal.

Au început alegerile pentru președinția FRH. FOTO: Fanatik

Membrii Adunării generale îi votează pe cei patru candidați Alexandru Dedu, Bogdan Voina, Constantin Din şi Maximilian Gavrilă.

28-04-2022
08:42

Au apărut primele incidente

Au apărut și primele incidente la alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Handbal. Președintele secției de handbal de la CSM Bucuresti, Remus Drăgănescu s-a ridicat și a protestat pentru că gloriile din handbal nu au putut ține un discurs în cadrul Adunării Generale.

În replică, Cristina Vărzaru s-a apărat și a transmis că Statutul nu poate fi schimbat. În sală s-a creat o adevărată nebunie. 223 dintre cei 225 de votanți erau deja prezenți, după care a mai venit încă un votant întârziat și a început să se voteze dacă acesta intră sau nu în sală.

21 dintre membri au fost împotrivă ca el să intre în sală. Unul dintre ei s-a ridicat și a propus să se voteze dacă intră sau nu gloriile în sală.

28-04-2022
07:55

La alegeri a sosit și Mihai Covaliu

Mihai Covaliu (44 de ani) a venit și el la alegerile pentru președinția Federației Române de Handbal.

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român s-a salutat la sosire cu unul dintre candidați, președintele în exercițiu Alexandru Dedu.

28-04-2022
06:49

Adunarea Generală începe la ora 11:00

FANATIK este prezentat la alegerile FRH și va relata pe tot parcursul zilei evenimentul.

Delegații au venit să își ridice acreditările, iar Adunarea Generală în care se va alege noul președinte al federației începe la ora 11:00.

Joi, 28 aprilie, se alege noul președinte al Federației Române de Handbal pentru următorii patru ani. Alexandru Dedu conduce de 8 ani forul, însă va avea trei contracandidați care vor să îl schimbe: Constantin Din, Maximilian Gavrilă și Bogdan Voina.

Alegeri FRH. Alexandru Dedu, concurenţă puternică din partea lui Constantin Din, Maximilian Gavrilă şi Bogdan Voina

Este anticipată o luptă foarte strânsă la hotelul Marriott din Capitală, acolo unde au drept de vot 226 de cluburi din cele 245 afiliate. 19 dintre cluburi nu îndeplinesc criteriile stabilite de Federație.

ADVERTISEMENT

Cei patru candidați la alegeri sunt: 

  • Alexandru Dedu – președintele FRH din anul 2014;
  • Constantin Din – fost arbitru internațional;
  • Maximilian Gavrilă – antrenor emerit;
  • Bogdan Voina – fost jucător de handbal la Steaua.

Lupta electorală nu a fost lipsită de controverse. S-au aruncat cuvinte grele, unii candidați au făcut acuze de fraudă electorală, iar un subiect controversat a fost reprezentat de interzicerea gloriilor din handbal în sală, care voiau să țină un discurs înainte de alegeri.

ADVERTISEMENT

FANATIK a vorbit cu toți cei patru candidați la președinția FRH

Nu se va întâmpla acest lucru, oficialii FRH motivând că Statutul nu permite o asemenea luare de cuvânt. În schimb, toți candidații de la președinție vor ține un discurs înainte de alegeri, într-o ultimă încercare de a-i convinge pe votanți.

În perioada de campanie electorală, FANATIK a realizat interviuri cu toți cei patru candidați la președinția FRH, care au prezentat motivele și strategia pe care o au pentru redresarea handbalului românesc:

ADVERTISEMENT

Alexandru Dedu: “Ultimul lucru în mandatul pe care eu îl vreau, să creez un pol de 35 de jucători şi jucătoare pentru fiecare echipă naţională”

Alexandru Dedu – citește interviul complet AICI

“Din punctul meu de vedere, primele două condiţii de a duce handbalul unde ne dorim sunt bifate. A treia fază care creşte organic este consolidarea rezultatelor echipelor naţionale şi predictibilitatea rezultatelor. Ei, ultimul lucru în mandatul pe care eu îl vreau, să creez un pol de 35 de jucători şi jucătoare pentru fiecare echipă naţională în parte dintre cele 8 care va fi modificat de la o acţiune la alta, dar este apanajul staff-ului tehnic, în frunte cu antrenorul principal. Iar nivelul acestor jucători să crească”

Constantin Din: “În momentul de față, consider că șansele sunt mult mai mari decât în vară când am început”

Constantin Din – citește interviul complet AICI

“Cred că m-am întâlnit cu peste 90% dintre structurile sportive. Am stat de vorbă, față în față cu fiecare și am cules informațiile de care avem nevoie și am făcut un program de redresare al handbalului românesc, un program pe care îl să implementăm din sezonul viitor. El este bazat pe ceea lipsurile spuse de oamenii din handbal și nevoile de care trebuie să ținem cont pentru viitor. În momentul de față, consider că șansele sunt mult mai mari decât în vară când am început și asta nu face decât să mă bucure”

ADVERTISEMENT

Maximilian Gavrilă: “În urma rezultatelor pe care le văd la echipele naţionale, m-am gândit că trebuie să candidez. Aşa nu se mai poate”

Maximilian Gavrilă – citește interviul complet AICI

“În urma rezultatelor pe care le văd la echipele naţionale, m-am gândit că trebuie să candidez. Aşa nu se mai poate. Când mă uit la rezultatele de la băieţi şi de la fete, aici mă pricep mai bine, că am lucrat toată viaţa cu fete… Ajungem să luăm locul 12 şi 13 la Mondiale, Federaţia impune obiectiv locul 10, noi terminăm pe 13 şi nu se ia nicio măsură… am zis că trebuie să facem ceva. Eu am avut, totuşi, nişte rezultate foarte bune la junioare. Vreau să mă apuc să văd ce facem cu Federaţia noastră şi cu echipele noastre naţionale”

Bogdan Voina: “Oamenii duc lipsă de materiale, de mingi. Nimeni nu vine să îi vadă, nu îi întreabă nimeni nimic. Sunt singuri pe plantaţie”

Bogdan Voina – citește interviul complet AICI

“Să ne orientăm către copii şi juniori pentru că de acolo putem mări numărul de legitimaţi. Nu poţi să faci performanţă din 8000 de legitimaţi. Trebuie să ne orientăm către aceşti copii, să ne gândim la antrenorii lor, ca să aibă tot ce au nevoie ca să facă treabă bună. Am umblat foarte mult în ultimul timp şi, sincer să fiu, nu îmi vine să cred ce aud. Oamenii duc lipsă de materiale, de mingi. Nimeni nu vine să îi vadă, nu îi întreabă nimeni nimic. Sunt singuri pe plantaţie”

FANATIK va participa la alegerile FRH și vă va ține la curent în timp real cu cele mai noi informații. Pentru a câștiga din primul tur, un candidat trebuie să obțină 114 voturi (50+1%). Dacă nu se va întâmpla acest lucru, se va merge în turul doi cu primii doi candidați. Cel care va obține mai multe voturi, câștigă.

  • 226 de membrii afiliați au drept de vot la alegeri
  • 4 este numărul de candidați înscriși la președinția FRH
ADVERTISEMENT