Alegeri în Turcia. Cum a dejucat Erdogan pronosticurile. Arma secretă care va funcționa și în turul doi

În ciuda inflației vertiginoase în Turcia și a dublului cutremur devastator din februarie, președintele islamo-naționalist Recep Tayyip Erdogan a ieșit învingător în primul tur al alegerilor de duminică, 14 mai, un scrutin estimat crucial pentru viitorul țării și situației geopolitice din regiune. Există însă alte explicații pentru acest scor neașteptat, care contrazice argumentele seismice și economice și subminează analizele privind o posibilă victorie a opoziției condusă de Kemal Kilicdaroglu.

Inflație, cutremur: Erdogan nu și-a plătit factura

Pentru mulți analiști și observatori, inclusiv turci, era de la sine înțeles: președintele Recep Tayyip Erdogan urma să plătească factura electorală pentru inflația istorică din Turcia (72,3% în 2022) și pentru seismul devastator din 6 februarie (peste 50.000 de morți și 3,5 milioane de persoane fără adăpost). La urma urmei, nu cel mai mare om în stat trebuia să fie responsabil pentru asta?

În cauză: politica sa economică heteroclită, cu rate scăzute ale dobânzii în ciuda inflației, și politica sa clientelară și coruptă în domeniul construcțiilor, lăsând ușa deschisă antreprenorilor corupți care nu respectau standardele antiseismice – ca să nu mai vorbim de un management defectuos al situațiilor de urgență.

Și totuși, cu 49,4% din voturi în fața rivalului său Kemal Kilicdaroglu la capătul unui prim tur de scrutin marcat de o prezență ridicată la urne (între 84% și 86% conform Înaltului Comitet Electoral din Turcia), Recep Tayyip Erdogan este favorit și are aproape asigurată victoria în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, scrutin care va avea loc la 28 mai.

Digi24.ro

Cine este Bogdan Peșchir, programatorul care a făcut donații de peste un milion de euro în campania lui Călin Georgescu

90% din mass-media, în mâinile lui ”Reis”

Potrivit observavtorilor independenți, campania electorală, per ansamblu în avantajul lui Erdogan, nu a fost echitabilă. Candidatul opoziției, Kemal Kilicdaroglu, a apărut rar pe posturile de televiziune, în timp ce Erdogan a fost omniprezent. Cu 90% din mass-media în mâinile sale, Erdogan nu a ezitat nici el să realizeze montaje grosolane.

Inclusiv unul, difuzat în timpul mitingului din 7 mai la Istanbul și la televiziune, care îl arată pe Kilicdaroglu de Murat Karayilan, liderul militar al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), formațiune kurdă autonomistă, catalogată ca organizație teroristă în Europa și în SUA. Un „deep fake”, dar suficient pentru a descuraja baza electorală a lui Kilicdaroglu, inclusiv pe kurzii anti-PKK.

Nu au lipsit neregulile

De asemenea, președintele turc a plasat cele zece provincii afectate de cutremur sub stare de urgență până la 8 mai, ceea ce înseamnă că le-a privat de libertatea de exprimare și de manifestare pe care o presupune o campanie electorală. În sfârșit, neregulile nu au lipsit: în ceea ce privește înregistrarea refugiaților de la cutremur pe listele electorale, nemaivorbind de faptul că Erdogan însuși candidează pentru un al treilea mandat, deși reforma constituțională din 2017 îi interzice mai mult de două, pentru a da doar câteva exemple.

Aceste elemente, precum și noua lege electorală, trebuie să fi lucrat în favoarea sa și ar putea explica parțial scorul obținut, deși aproape toate sondajele îl prevedeau pe Kemal Kilicdaroglu pe primul loc, uneori cu până la cinci puncte diferență. Căci, cu 49,4% din voturi față de 45% pentru Kılıcdaroglu, Erdogan câștigă, deși cu un scor mai slab decât în 2018 și trebuie să treacă de un al doilea tur de scrutin.

Digisport.ro

Englezii anunță: ”Răsturnare de situație umilitoare pentru Vladimir Putin”

Deși, de asemenea, în scădere față de numărul de locuri obținute în 2018, Partidul său Justiție și Dezvoltare (AKP, islamo-naționalist) și aliații săi ultranaționaliști și islamiști -în principal Partidul Acțiunii Naționaliste (MHP), care a obținut rezultate mai bune decât se aștepta- sunt de asemenea majoritari în Parlament, cu 325 de deputați din 600 de locuri.

Reprimarea rețelelor sociale

În campania sa de a-și menține fotoliul prezidențial, Erdogan are o armă secretă: o reprimare a rețelelor sociale, inspirată parțial de regulamente UE. În timp ce se așteaptă un al doilea tur de scrutin, controlul tot mai mare al liderului de la Ankara asupra social media a devenit un alt instrument care îl ajută să își prelungească domnia.

În weekend, guvernul lui Erdogan a ordonat Twitter să blocheze conturile a aproximativ o duzină de personalități publice locale din opoziție – o măsură care a declanșat o reacție împotriva lui Elon Musk pentru că s-a conformat directivei. În realitate, eforturile lui Erdogan de a controla social media datează de mai bine de un deceniu, notează Politico.

Aceste eforturi au culminat în octombrie, când partidul de guvernământ AKP a adoptat norme de amploare privind rețelele sociale care, în parte, reflectă o legislație similară adoptată recent în Uniunea Europeană. Atât regimul turc, cât și cele europene urmăresc să reprime postările online dăunătoare, să oprească răspândirea dezinformării și să sporească transparența în ceea ce privește modul în care site-uri precum Instagram și YouTube furnizează conținut utilizatorilor lor.

Pedepse cu cinci ani de închisoare

Normele UE, cunoscute sub numele de Digital Services Act, includ, de asemenea, amenzi de până la 6 % din veniturile unei companii pentru eventualele abateri. Regulile Ankarei imită adesea cuvânt cu cuvânt limbajul de elaborare a politicilor de la Bruxelles. Dar Turcia merge mult mai departe în ceea ce privește restricționarea discursului online în moduri care favorizează efortul lui Erdogan de a se menține la președințe.

Aceasta include pedepse cu închisoarea de până la cinci ani în cazul în care utilizatorii postează online conținut care răspândește ”informații inexacte” de manieră să „perturbe securitatea internă și externă a țării”.

În mod similar, jurnaliștii ar putea fi condamnați la închisoare dacă scriu articole care nu sunt favorabile Partidului AK, aflat la putere în Turcia. Iar Kilicdaroglu s-a confruntat deja cu o plângere penală pentru că a răspândit ”știri false” despre guvern. ”Există o miză importantă în jurul legii turcești privind dezinformarea”, a scris Alper Coșkun, cercetător la Carnegie Endowment for International Peace, un think tank cu sediul la Washington.

Ankara respinge criticile

În replică, oficialii guvernului resping criticile potrivit cărora controlează rețelele de socializare în interes politic propriu. Mulți fac referire la alte norme privind conținutul online – în special cele din cadrul UE – ca exemple ale modului în care politicienii din alte părți se împotrivesc, de asemenea, giganților din domeniul tehnologiei în numele reducerii răspândirii de conținut dăunător în rândul populațiilor locale.

Legi similare cu cele din Turcia ”sunt puse în aplicare în multe părți ale lumii, în special în țările dezvoltate”, a declarat Direcția de Comunicații din această țară. Nu este clar dacă noile reguli privind rețelele de socializare din țară au înclinat balanța în favoarea lui Erdogan la votul strâns disputat în primul tur din acest weekend, care reprezintă cea mai mare amenințare la adresa puterii președintelui turc de la tentativa de lovitură de stat din 2016.

Cu toate acestea, controlul din ce în ce mai mare asupra a conținutului online marchează o continuare a interdicțiilor repetate a social media pe care Ankara le-a impus pe Twitter, Facebook și YouTube, adesea în moduri care favorizează partidul de guvernământ al țării.

În compania Rusiei și Arabiei Saudite

Guvernul a instituit o scurtă interdicție la nivel național asupra acestor platforme digitale după un atac terrorist la Istanbul în noiembrie. O interdicție axată pe Twitter a urmat în urma cutremurului masiv din Turcia din februarie, care a dus, de asemenea, la 78 de arestări după ce oamenii au partajat ”postări provocatoare”. Interdicții similare ale platformelor digitale datează de un deceniu și reflectă controlul mai larg al lui Erdogan asupra peisajului mediatic pentru a înăbuși vocile opoziției.

Turcia se alătură altor guverne din ce în ce mai autoritare, inclusiv celor din Rusia și Arabia Saudită, care au împrumutat în mod similar o mare parte din manualul Europei în materie de social media, dar au modificat aceste reguli pentru a favoriza regimurile represive. Moscova, de exemplu, a adoptat recent o legislație care include până la 15 ani de închisoare pentru cei care răspândesc ”minciuni” despre armata țării, mai ales în Ucraina.

”Se așteaptă ca adoptarea așa-numitului proiect de lege privind dezinformarea să ajute alianța de guvernare să reducă la tăcere partidele de opoziție și acoperirea mediatică critică”, potrivit unui raport despre Turcia realizat de Freedom House, o organizație non-profit care urmărește problemele globale privind drepturile omului.

Fascinația autocrației?

Există însă alte două explicații pentru acest scor neașteptat, care contrazice argumentele seismice și economice și subminează analizele care evocă o posibilă victorie a opoziției. În primul rând, un anumit fatalism al claselor muncitoare: cutremurul este destinul, ”dacă așa este scris, nu putem face nimic” – o narațiune pe care Erdogan a folosit-o în campania sa.

A doua explicație: Erdogan flatează și întreține naționalismul care stă la baza societății turcești. Președintele islamo-naționalist le-a dat multora dintre turci mai multe motive de mândrie patriotică, impunându-și țara pe scena internațională, proiectând 50.000 de militari în zece teatre diferite, dezvoltând o industrie de apărare din ce în ce mai autonomă și mai exportatoare, ținând piept Europei, etc.

De asemenea, Erdogan a marcat puncte prin catalizarea fibrei identitare a alegătorilor săi musulmani conservatori și a valorilor lor familiale, anti-LGBT, cu totul diferite de cele ale Occidentului ”degenerat” împotriva căruia președintele a accentuat polarizarea în ultimul deceniu.

Inflația și neajunsurile oamenilor de rând, cu alte cuvinte, nu sunt suficiente pentru a răsturna alegeri în Turcia. Unii compară compară funcționarea nucleului de 30% până la 40% dintre alegătorii loiali lui Recep Tayyip Erdogan cu cea a unei echipe de fotbal: învingători sau învinși, este susținută cu orice preț, în orice condiții. La urma urmei, actualul președinte turc nu a cochetat în tinerețe cu perspectiva unei cariere în fotbal?