News

Alegeri locale 2020: Când ar putea veni românii la vot. Cele două date luate în calcul de Orban

02.06.2020 | 22:58
Alegeri locale 2020 Cand ar putea veni romanii la vot Cele doua date luate in calcul de Orban
Alegeri locale 2020: Când ar putea veni românii la vot. Cele două date luate în calcul de Orban. Foto: Inquam Photos - Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Alegeri locale 2020. Românii ar putea veni la vot încă de la finalul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, conform unui plan al Executivului Ludovic Orban.

Alegeri locale 2020: Când ar putea veni românii la vot. Cele două date luate în calcul de Orban

Amânate din cauza pandemiei de coronavirus, alegerile locale și parlamentare din România ar putea avea loc în 2020. Executivul Orban are în plan ca ambele scrutine să se desfășoare undeva în a doua parte a anului.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește scrutinul care va alege primarii, consilierii locali, județeni și președinții de consilii județene, acestea ar putea să se desfășoare undeva în finalul lui septembrie sau începutul lui octombrie.

Conform Știripesurse, șeful Executivului, Ludovic Orban, le-a spus marți seară, liderilor și parlamentarilor PNL, la ședința săptămânală, că are în vedere două posibile date pentru desfășurarea alegerilor locale.  Datele avansate de Ludovic Orban au fost 27 septembrie sau 4 octombrie.

ADVERTISEMENT

La începutul lunii aprilie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care se prelungeau mandatele aleșilor locali până cel târziu pe 31 decembrie.

Dorința lui Orban depinde de o decizie a CCR

Planul lui Orban și al PNL depinde exclusiv de decizia judecătorilor CCR, așteptați să se pronunțe mâine dacă este constituțională legea care oferă Parlamentului prerogativa stabilirii datei alegerilor locale.

ADVERTISEMENT

În cazul în care Curtea dă undă verde fixării datei alegerilor locale de către Parlament, atunci calendarul propus de Ludovic Orban PNL-ului nu mai poate fi pus în aplicare.

Alegerile parlamentare, tot în 2020?

La finalul lunii mai, în presă au apărut informații conform cărora Ludovic Orban vizează ca și celelalte alegeri, pentru Parlament, să fie organizate în 2020, undeva în decembrie. Data exactă va fi însă decisă în funcție de evoluția epidemiei de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Tot la finalul unei ședințe cu colegii din partid, Ludovic Orban a precizat că, în opinia sa, alegerile parlamentare ar putea avea loc la termen, în 6 decembrie, dat totul depinde de capacitatea administrativă de a asigura condiții sigure de vot în contextul pandemiei de coronavirus.

ADVERTISEMENT