News

Alegeri Locale 2020 la țară. Primari fără concurență în cele mai dezvoltate comune din România

25.09.2020 | 11:45
Alegeri Locale 2020 la tara Primari fara concurenta in cele mai dezvoltate comune din Romania
Gheorghe Dămian, primarul comunei Ciugud/ Foto: Inquam Photos - Octav Ganea
ADVERTISEMENT

În puținele comune din România care se pot lăuda cu o dezvoltare spectaculoasă în  ultimul deceniu, alegerea primarilor se anunță o pură formalitate. Edilii în funcție fie nu au emoții, fie nu prea au adversari, deoarece unele partide parlamentare nici măcar nu au desemnat contracandidați.

Într-o țară în care majoritatea comunelor se zbat într-o sărăcie lucie, există și modele de succes, cu primari care au schimbat în numai câțiva ani fața localităților pe care le gospodăresc.

ADVERTISEMENT

Popularitatea acestora este atât de mare, încât deseori partidele mari se resemnează că nu au nicio șansă în pofida forței lor  și a mijloacelor logistice și financiare care le au la dispoziție.

Alegeri Locale 2020 la țară. Comuna în care PSD și PNL au capitulat

Primarul din Ciugud, Gheorghe Dămian, pare a avea asigurat deja cel de-al șaselea mandat de primar al comunei pe care o gospodărește din 2000 încoace. După ce a fost exclus din PSD în 2018, el a rămas independent, postură din care va candida la alegerile de duminică.

ADVERTISEMENT

În 2000, Dămian a devenit primar într-o comună săracă, în care administrația locală era copleșită de datorii. Miracolul a venit după ce primarul a transformat o pășune de 100 de hectare într-o zonă industrială în care a reușit să atragă câteva zeci de firme.

Astfel, încasările la primărie au trecut de un milion de euro pe an, bani utilizați apoi pentru cofinanțarea unor proiecte europene. Astfel, toate casele din comună au asigurate utilități, internetul este gratuit în locurile publice, iar iluminatul este asigurat de energie solară și eoliană. Au fost asfaltate până și drumurile de acces la parcelele agricole, iar școala din comună a intrat în era IT înaintea multora dintre școlile din orașele mari. Banii europeni astfel absorbiți depășesc 9.000 de euro pe cap de locuitor, cea mai mare rată a absorbției dintre toate localitățile din România.

ADVERTISEMENT

Cu o singură excepție, celelalte partide s-au resemnat că nu au nicio șansă împotriva lui Dăminanși nu și-au desemnat candidați. PNL, USR-PLUS și Pro România chiar au anunțat că-l susțin. Nici măcar PSD nu a îndrăznit să propună un adversar primarului pe care l-au dat afară din partid acum doi ani, din motive vag explicate la acea vreme.

Măcar liberalii au obținut ceva de pe urma forfait-ului în fața lui Dămian, anume promisiunea că primarul va susține lista PNL de consilieri județeni și candidatura lui Ion Dumitrel pentru funcția de președinte al CJ Alba. „PNL Alba respectă performanța administrativă de la Ciugud și a decis să nu aibă un candidat propriu la primăria comunei”, au anunțat liberalii din județ încă din luna iulie.

ADVERTISEMENT

„Rebelul” care candidează împotriva lui Gheorghe Dămian este Cornel Petrașcu. Acesta a fost ales consilier local din partea ALDE, dar acum candidează la primărie din partea PMP. „Mi se pare normal ca într-o democrație consolidată, să existe diversitate de idei și opinii, deoarece acestea fac bine comunității. Este un lucru știut faptul că la aceste alegeri eu candidez din partea PMP și sunt singurul contracandidat împotriva primarului Gheorghe Damian. Această lipsă de contracandidați este dăunătoare atât comunității, cât și democrației”, a spus Petrașcu, într-un interviu pentru ziarul Unirea.

Cornel Petrașcu nu-l atacă pe primarul în funcție, dar propune o serie de proiecte proprii alegătorilor din comună: deschiderea unor cafenele pentru socializare, un teren de fotbal și gratuitate la tranportul public al pensionarilor.

Primari desemnați de predecesor, alegerile o formalitate

În comuna Peștera, din județul Constanța, alegerile locale sunt mai degrabă o chestiune de succesiune, decisă de autorul miracolului economic dintr-o comună cândva obscură, cu drumuri prăfuite și plină de buruieni. În 2008, Valentin Vrabie a fost ales din partea PSD și a mizat tot pe atragerea investitorilor care, prin impozitele plătite, au mărit substanțial bugetul primăriei.

Vrabie a pietruit și a asfaltat drumurile din comună fără să recurgă la companii specializate când și-a dat seama că poate face acest lucru mult mai ieftin, folosind forța de muncă din Peștera. Serviciile de salubrizare au devenit gratuite, iar metrul cub de apă costă îi costă un leu pe localnici. Internetul wireless este gratuit, iar școala a fost renovată.

Abandonul școlar a fost eradicat în numai câțiva ani, primăria acordând ajutoare consistente familiilor cu elevi și studenți, astfel că circa 200 de elevi merg în fiecare zi la liceu, iar în comună sunt peste 20 de studenți. Numărul asistaților sociali s-a redus la circa 10%, acum primind sprijin doar cei pe care invaliditatea și bolile severe îi împiedică realmente să muncească.

Sătul să stea cu mâna întinsă la mai marii județului pe atunci condus de tandemul Nicușor Constantinescu-Radu Mazăre, Vrabie a demisionat din PSD și al doilea mandat l-a obținut ca independent. Chiar și adversarul său de atunci a recunoscut ulterior că tot pe Vrabie l-a votat.

În martie 2016, a demisionat anunțând că va candida, tot ca independent,  la primăria orașului Medgidia. Primăria a lăsat-o în  mâinile lui Marius-Liviu Petre, viceprimarul de atunci, și acesta fără afiliere politică. Având sprijinul moral al lui  Vrabie, Petre a câștigat postul de primar câteva luni mai târziu, pe 5 iunie 2016, și a continuat proiectele inițiate de predecesorul său.

Teoretic, Petre ar fi câștigat în acest an fără probleme cel de-al doilea mandat însă în august a anunțat că nu-și dorește acest lucru, preferând să se întoarcă la catedră, el fiind de meserie profesor de istorie. În aceste condiții, primăria din Peștera s-ar putea reîntoarce în portofoliul familiei Vrabie. Soția lui Valentin Vrabie, Nicoleta, a anunțat în august că va candida pentru funcția de edil al comunei, și ea fără afiliere politică.

De ceva timp, mulţi dintre voi îmi arătați încredere şi îmi propuneți să vă fiu alături în continuare, dar într-un alt mod! Am încercat să pun în balanță ce am făcut până acum, dar și ce pot face de acum încolo, și DA, încrederea și propunerea voastră mă onorează, și dacă îmi veți fi alături, putem decide împreună pentru viitorul comunei noastre”, scria Nicoleta Vrabie pe Facebook.

Pe fondul problemelor de succesiune a independenților, PSD încearcă să recâștige primăria pierdută de mulți ani și au propus un candidat propriu, pe Adriana Piloiu. În ce-l privește pe Valentin Vrabie, acesta a câștigat în 2016 primăria din Medgidia dar ulterior, în căutare de sprijin politic, s-a înscris în ALDE și apoi a trecut la PNL. Acum candidează pentru un nou mandat în orașul dobrogean.

Banii pescuiți din baltă

Comuna Ghioroc (jud. Arad) a început să se transforme din 2012, când primar a fost ales, din partea PSD, Corneliu Popi-Morodan. Acesta a exploatat la maxim avantajul oferit de existența unui lac de 10 hectare care are și o plajă cu nisip fin. Primarul a făcut un drum până la lac și a început să-l promoveze pe plan local astfel că s-a ajuns ca în timpul verii circa 100.000 de persoane să vină în fiecare an la Ghioroc. Pe plaja de la Ghioroc, primăria comunei organizează și un festival anual de muzică dance, Summer Fest Ghioroc. În luna iulie, comuna a obținut statutul de stațiune turistică de interes local.

Pe lângă banii obținuți din turism, Ghioroc a exploatat și fondurile europene prin șase proiecte majore care vizează rețelele de drumuri, de apă și canalizare, reabilitarea școlii și a căminelor culturale și construirea unui after-school și a unei grădinițe în comună.

Ca și în precedentele două cazuri, cei de la PSD nu au fost în stare să-l țină în partid pe Popi-Morodan care, în 2016, a obținut mandatul din postura de candidat al PNL. Ce-i drept, județul Arad este un fief indiscutabil al dreptei, iar decizia primarului este legată și de sprijinul pe care l-ar fi primit din partea Consiliului Județean.

La alegerile din 27 septembrie, are un singur adversar, pe Marius Mirea, propus de către PSD. Celelalte partide nici  măcar nu s-au obosit să propună candidați, ci numai liste pentru  consiliul local.

ADVERTISEMENT