News

Live alegerile parlamentare 2020. Prezența la vot la ora 21: 5,79 milioane! Declarații de ultimă oră din partea PSD, USR și PNL

Live alegerile parlamentare 2020. Prezența la vot la ora 21: 5,79 milioane! Declarații de ultimă oră din partea PSD, USR și PNL
Live alegerile parlamentare 2020. Prezența la vot. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Procesul de votare la alegerile parlamentare în  țară a început duminică, la ora 07.00 și se va încheia la ora 21.00. În străinătate, urnele s-au deschis încă de sâmbătă, 5 decembrie, de la ora locală 07.00, procesul electoral în diaspora durând două zile.

UPDATE/ ora 1.03 au fost anunțate procentele după ce au fost numărate 40.000 de voturi ale oamenilor din Diaspora.

ADVERTISEMENT

UPDATE/ ora 00.57 Au fost numărate voturile din 12.000 de secții de vot, un procent de aproximativ 83% dintre voturi.

UPDATE/ ora 00.45 Au fost numărate voturile din 12.000 de secții de vot, un procent de aproximativ 57% dintre voturi.

ADVERTISEMENT

UPDATE / ora 23:47 – Au fost publicate cifrele după numărătoarea a 50% din voturi. 

UPDATE / ora 23:29 – Au fost publicate cifrele după numărătoarea a 20% din voturi. 

UPDATE, ora 22:22 / Au fost publicate oficial și cifrele Exit-Poll-urilor de la ora 21:00. Lucrurile rămân neschimbate, PSD fiind în continuare lider.

ADVERTISEMENT

UPDATE, ora 21:30 PSD a reacționat dur după aflarea primelor rezultate. Marcel Ciolacu consideră că PSD ar fi câștigat alegerile pentru că nu a mai acceptat modul haotic de guvernare a PNL.

USR PLUS a făcut o serie de declarații prin care s-au considerat învingători, deși nu au strâns 20% din voturi. Mai mult, Dacian Cioloș vrea să fie premier indiferent de modul în care se va forma guvernul.

PNL, prin vocea lui Ludovic Orban, consideră că PNL e adevăratul partid învingător al acestor alegeri, în condițiile în care voturile din Diaspora urmează a fi numărate.

ADVERTISEMENT

Prezenţa finală la vot la ora 21:00, ora închiderii secţiilor de votare din România. În străinătate votul continuă

UPDATE, ora 21:00. Situația prezenței la vot în țară și în diaspora este următoarea, la ora închiderii urnelor din ţară:

Total voturi la ora 21:00: 5.793.134 de cetățeni, adică 31,84% din totalul celor înscriși pe listele electorale, din care  3.125.699 din mediul urban şi 2.667.435 din mediul rural.
Top 5 judeţe cu cea mai bună prezenţă la vot la ora 21:00: Mehedinţi 42.61%, Olt 37.63%, Teleorman 37.61%, Gorj 37.3%, Bihor 37.32%.
Top 5 judeţe cu cea mai slabă prezenţă la vot la ora 21:00: Vaslui 23.55%, Ialomița 26.21%, Iași 26.78%, Tulcea 27.62%, Bacău 27.95%
Total voturi în străinătate la ora 21:00: 260.415 voturi exprimate.


Rezultate exit poll CURS Avangarde anunţate la ora 21:00

UPDATE, ora 21:00.  Sondaj CURS Avangarde la ora 19:00, făcut public la ora 21

ADVERTISEMENT

Camera deputaților:

  • PSD – 30.5 %
  • PNL – 29%
  • USR – 15.9%
  • UDMR – 5.7%
  • AUR – 5.2%
  • PMP – 5%
  • Pro România – 5%
  • PPUSL 1.1%

Senat:

  • PSD – 30.6%
  • PNL 29.1%
  • USR PLUS 16.4%
  • UDMR 5.7%
  • AUR 5.3%
  • Pro România 5%
  • PMP 5%

FANATIK vă prezintă şi rezultatele în cele mai importante judeţe din România


Prezenţa la vot la ora 20:00 în România şi în străinătate. Bihor intră în top 5 judeţe

UPDATE, ora 20:00. Situația prezenței la vot în țară și în diaspora este următoarea:

Total voturi la ora 20:00: 5.683.837 de cetățeni, adică 31,22% din totalul celor înscriși pe listele electorale, din care 3.058.083 din mediul urban şi 2.623.978 din mediul rural
Top 5 judeţe cu cea mai bună prezenţă la vot la ora 20:00: Mehedinţi 42,08%, Olt 37,20%, Teleorman 37,18%, Gorj 36,72%, Bihor 36,55%.
Top 5 judeţe cu cea mai slabă prezenţă la vot la ora 20:00: Vaslui 23,23%, Ialomița 25,82%, Iași 26,31%, Tulcea 27,34%, Bacău 27,59%
Total voturi în străinătate la ora 20:00: 251.661 voturi exprimate.


UPDATE, ora 19:00 / Situație inedită la Timișoara, unde primarul Dominic Fritz nu poate vota la alegerile parlamentare 2020.

Problema e că primarul nu are cetățenie română. „Sunt cetățean german. M-am născut în 1983 în sudul Germaniei, nu departe de unde izvorăște Dunărea, într-o familie catolică de 8 copii”, este descrierea lui Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.


Prezenţa la vot la ora 19:00 în România şi în străinătate. 17 procente între primul și ultimul județ.

UPDATE, ora 19:00. Situația prezenței la vot în țară și în diaspora este următoarea:

Total voturi la ora 19:00: 5.368.638 de cetățeni, adică 29,51% din totalul celor înscriși pe listele electorale, din care 2.876.550 din mediul urban şi 2.497.047 din mediul rural
Top 5 judeţe cu cea mai bună prezenţă la vot la ora 19:00: Mehedinţi 40,28%, Teleorman 35,82%, Olt 35,81%, Gorj 35,05%, Giurgiu 34,79%.
Top 5 judeţe cu cea mai slabă prezenţă la vot la ora 19:00: Vaslui 22,26%, Ialomița 24,63%, Iași 24,96%, Tulcea 26,18, Bacău 26,00%
Total voturi în străinătate la ora 19:00: 236.118 voturi exprimate.

Județul Mehedinți, singurul județ din România unde prezența la vot a atins 41%.

UPDATE, 18.47 / În Galați, un profesor de istorie are 8.500 de cetățeni moldoveni și ucraineni luați în spațiu. Conform legii, nu se întâmplă nimic ilegal pentru că nu există dovezi că profesorul ar lua bani.


UPDATE, ora 18:02. Actorul, omul de televiziune și actualul candidat din partea Partidului Verde la parlamentare, Florin Călinescu, a făcut o previziune în legătură cu scrutinul  desfășurat duminică, 6 decembrie.

Călinescu a spus că PNL și PSD vor fi la baionetă în lupta electorală, în timp ce partidele mici vor lua scoruri mai mici decât se așteptau. Liderul ”verzilor” a taxat dur aproape întreaga clasă politică, acuzând cele două mari formațiuni, PSD și PNL, de distrugerea țării.


Prezenţa la vot la ora 17:00 în România şi în străinătate. 17 procente între primul și ultimul județ

UPDATE, ora 18:00. Situația prezenței la vot în țară și în diaspora este următoarea:

  • Total voturi la ora 18:00: 5.045.765 de cetățeni, adică 27,80% din totalul celor înscriși pe listele electorale, din care 2.697.654 din mediul urban şi 2.355.321 din mediul rural
  • Top 5 judeţe cu cea mai bună prezenţă la vot la ora 18:00: Mehedinţi 38,27%, Teleorman 34,15%, Olt 34,02%, Gorj 33,18%, Giurgiu 32,88%.
  • Top 5 judeţe cu cea mai slabă prezenţă la vot la ora 18:00: Vaslui 21,26%, Ialomița 23,34%, Iași 23,67%, Maramureș 24,96, Arad 25,02%
  • Total voturi în străinătate la ora 18:00: 223.166 voturi exprimate

Luptă echilibrată PSD vs PNL în sondajele exit-poll

UPDATE, ora 17:29. Cum arătau și sondajele de dinainte de alegerile de duminică, lupta pentru primul la scrutinul din 2020 se duce între PSD şi PNL.

Un sondaj CURS Avangarde făcut la ieşirea de la urne, prezentat de Adevărul, arată un scor aproape egal între cele două mari formațiuni.


Noi rezultate surpriză exit-poll la alegerile parlamentare

UPDATE, ora 17:07. O altă estimare a rezultatelor provizorii, dată de jurnalistul Radu Tudor, arată că PSD ar conduce în preferințele celor care și-au exprimat opțiunea la vot.

Astfel, PSD ar avea un avans în sondaje, la ora 15:00, de 3 procente peste PNL. De menționat că marja de eroare a sondajelor este de plus / minus 3%.


Prezenţa la vot la ora 17:00 în România şi în străinătate. Mehedinți se află în frunte. Vaslui nu a trecut de 20%

UPDATE, ora 17:00. Situația prezenței la vot în țară și în diaspora este următoarea:

  • Total voturi la ora 17:00: 4.585.765 de cetățeni, adică 25,20% din totalul celor înscriși pe listele electorale, din care 2.457.287 din mediul urban şi 2.128.521 din mediul rural
  • Top 5 judeţe cu cea mai bună prezenţă la vot la ora 17:00: Mehedinţi 35.19%, Teleorman 31,24%, Olt 31,01%, Gorj 30.35%, Giurgiu 29,98%.
  • Top 5 judeţe cu cea mai slabă prezenţă la vot la ora 17:00: Vaslui 19,70%, Ialomița 21,30%, Iași 21,74%, Arad 21,97%, Satu Mare 21,22%
  • Total voturi în străinătate la ora 17:00: 206.870 voturi exprimate

UPDATE, ora 16.49. La nivel național, prezența la vot este una extrem de scăzută, însă la câteva secții de votare din județele Olt și Mehedinți prezența la urne a fost de peste 100%.

În secția 268 amenajată din județul Mehedinți, se înregistra, la ora 12, o prezență de 102,72%. Situație similară și la două secții de votare din județul Olt. La secţia 130 Moţoeşti, din comuna Bărăşti, la ora 15,00, prezenţa era de 102%.

La secţia 156 Bătăreni, din comuna Coloneşti, unde prezenţa la vot la ora 15,00 era de 103,40%, se prezentaseră la vot un număr de 152 de alegători, dintre care 67 pe liste suplimentare.


Bolnavilor de COVID-19 de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara li s-a refuzat urna mobilă

UPDATE, ora 16:40. Mai mulți pacienți infectați cu Covid-19 internați la Spitalul Victor Babeș din Timișoara nu pot vota la alegerile parlamentare. Au solicita urna mobilă, dar cei de la secția de votare la care este arondată unitatea sanitară au refuzat să dea curs acestei solicitări.

Președintele secției de votare spune că, fiind vorba despre pacienți cu Covid, cei 10 membri ai biroului secției de votare au decis, în unanimitate, să refuze trimiterea urnei mobile


Amendă record pentru propagandă electorală în Iași

UPDATE, ora 16:09. Propaganda electorală din ziua votului l-a costat foarte scump pe un cetățean din județul Iași, care a crezut că este oportun să continue campania electorală și într-o zi în care aceasta este interzisă.

Poliția din județ a anunţat duminică, 6 decembrie, că a aplicat o sancţiune contravenţională în valoare 12.500 de lei unei persoane care a intrat într-o secţie de votare cu mai multe pliante electorale. Mai mult, persoana respectiva nu purta nici mască de protecţie sanitară.


Prezenţa la vot la ora 16:00 în România şi în străinătate. Un singur județ a trecut de 30%

UPDATE, ora 16:00. Situația prezenței la vot în țară și în diaspora este următoarea:

  • Total voturi la ora 16:00: 4.055.176 de cetățeni, adică 22,19% din totalul celor înscriși pe listele electorale, din care 2.200.287 din mediul urban şi 1.863.521 din mediul rural
  • Top 5 judeţe cu cea mai bună prezenţă la vot la ora 16:00: Mehedinţi 31.53%, Teleorman 27.82%, Olt 27,37%, Gorj 26.94%, Giurgiu 26,27%.
  • Top 5 judeţe cu cea mai slabă prezenţă la vot la ora 16:00: Vaslui 17,40%, Ialomița 18,97%, Arad 18,92%, Satu-Mare 19,87, Iași 19,36 
  • Total voturi în străinătate la ora 16:00: 189.767 voturi exprimate

Surpriză de proporții după estimarea de la ora 14:00

UPDATE, ora 15:52. După primele estimări, PNL este favorita electoratului la mijlocul zilei, conform unor surse politice.

Marea surpriză a alegerilor parlamentare 2020 ar fi partidul AUR, care are șanse să treacă pragul electoral. Iată AICI situația la ora 14:00.


UPDATE, ora 15:49. Oficiali PNL susțin că în mai multe secții din București au fost semnate procese verbale în alb, înainte de închiderea votării și de numărarea voturilor. Liberalii atrag atenția autorităților și spune că acest lucru este ilegal. Poliția s-a deplasat deja la trei astfel de secții.

Filiala Sectorului 5 a transmis un mesaj ferm către reprezentanții din secțiile de votare și le-au spus că ar putea avea probleme serioase cu legea dacă informația se dovedește adevărată.


Prezenţa la vot la ora 15:00 în România şi în străinătate. Mehedinți, avans important în topul votanților

UPDATE, ora 15:00. Situația prezenței la vot în primele opt ore de la deschiderea secțiilor de votare, cu 4% mai mică decât cea din 2016, este următoarea:

  • Total voturi la ora 15:00: 3.533.123 de cetățeni, adică 19,42% din totalul celor înscriși pe listele electorale, din care 1.942.954 din mediul urban şi 1.590.654 din mediul rural
  • Top 5 judeţe cu cea mai bună prezenţă la vot la ora 15:00: Mehedinţi 27.39%, Teleorman 24.24%, Olt 23,97%, Gorj 23.33%, Dolj 22,74%.
  • Top 5 judeţe cu cea mai slabă prezenţă la vot la ora 15:00: Vaslui 15,04%, Satu-Mare 16.27%, Maramureș 16,28%, Arad 16,57%, Ialomița 16,67%
  • Total voturi în străinătate la ora 15:00: 171.862 voturi exprimate

Familia lui Adrian Năstase, hărțuită de protestatarul Marian Ceaușescu

UPDATE, ora 14:37. Familia fostului premier al României Adrian Năstase, mai exact fiii și soția acestuia, au fost huiduiți de protestatarul Ceaușescu, pe numele său Marian Moroșanu, în timp ce mergeau către secțiile de votare.

Protestatarul a postat pe contul său de Facebook un material video în care se vede cum îi urmărește pe soția și fiii lui Adrian Năstase în timp ce aceștia părăseau secția de votare.


UPDATE, ora 14:22. După incidentul din Sibiu, un alt caz de mită electorală a fost depistat în ziua alegerilor din România, de această dată în județul Brăila.

Un bărbat a fost prins de polițiști în timp ce oferea bani alegătorilor ca să voteze pe lista suplimentară în altă localitate. Sesizarea a fost făcută de primar. În acest caz a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorilor, anunță Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.


Primele rezultate oficiale din străinătate

UPDATE, ora 14:17. Cei de la USR au anunţat numărătoarea paralelă a rezultatelor votului din Noua Zeelandă, acolo unde secţiile de vot s-au închis deja, dat fiind fusul orar.

Conform acestor date, alianța a obținut victorii covârșitoare în statul din Oceania, la distanță mare de rivalii politici, atât pentru Camera Deputaților, cât și pentru Senat.


Prezenţa la vot la ora 14:00 în România şi în străinătate. Creștere importantă în Mehedinți. Vaslui, codaș

UPDATE, ora 14:00. Situația prezenței la vot în jurul orei 14 la secțiile de votare din țară și străinătate:

  • Total voturi la ora 14:00: 3.060.433 de cetățeni, adică 16,60% din totalul celor înscriși pe listele electorale, din care 1.683.654 din mediul urban şi 1.337.654 din mediul rural
  • Top 5 judeţe cu cea mai bună prezenţă la vot la ora 14:00: Mehedinţi 23.42%, Teleorman 20.80%, Olt 20,78%, Gorj 19.76%, Dolj 19,59.
  • Top 5 judeţe cu cea mai slabă prezenţă la vot la ora 14:00: Vaslui 12,68%, Satu-Mare 13,56%, Maramureș 13,67%, Arad 13,77%, Bistrița-Năsăud 14,47%
  • Total voturi în străinătate la ora 14:00: 153.663 voturi exprimate

Ultimul sondaj înainte de alegerile parlamentare din 6 decembrie

UPDATE, ora 13:35. Luptă strânsă între PNL și PSD, conform sondajelor date publicității chiar înaintea alegerilor parlamentare.

Inițial, IMAS a indicat o victorie a liberalilor în scrutinul din 6 decembrie, apoi un sondaj IRES a întors balanța în favoarea social democraților. Sunt toate premizele pentru o duminică încinsă în timpul iernii. Vezi aici cel mai recent sondaj 


Un alegător a murit într-o secție de votare din Capitala. Procesul electoral, întrerupt

UPDATE, ora 13:21. Incident în ziua votului în București. Secția cu numărul 643 și-a întrerupt activitatea după ce un alegător a decedat.

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti nr. 42, Mariana Stancu-Ţipişcă a spus că s-a sunat la 112, urmând ca Serviciul Omoruri să efectueze cercetarea în cauză.


Prezenţa la vot la ora 13:00 în România şi în străinătate. Mehedinți continuă să conducă. Vaslui ajunge ultima

UPDATE, ora 12:54. Situația prezenței la vot la șase ore de la deschiderea secțiilor de votare din țară și Diaspora:

  • Total voturi la ora 13:00: 2.511.355 de cetățeni, adică 13,90 % din totalul celor înscriși pe listele electorale. 1.402.976 de votanți au fost în mediul urban și 1.081.545 în cel rural.
  • Top 5 judeţe cu cea mai bună prezenţă la vot la ora 13:00: Mehedinți 19,48%, Olt 17,49, Teleorman 16.32%, Dolj, 16,43 și Gorj 16,22.
  • Top 5 judeţe cu cea mai slabă prezenţă la vot la ora 13:00: Vaslui 10,33%, Bistrița-Năsăud 11,07%, Maramureș, 11,01, Satu-Mare 11,23, Arad 11,28.
  • Total voturi în străinătate la ora 13:00: 132.205 voturi exprimate.

UPDATE, ora 12:52. Tudor Chirilă, o voce extrem de cunoscută și de influentă nu doar în domeniul muzicii, a ținut să posteze un mesaj pentru români chiar în ziua votului din 6 decembrie.

Solistul a însemnat populația să meargă la vot, să nu stea acasă, pentru că asta este și miza multor politicieni, spune el. Într-un mesaj pe Facebook, acesta a enumarat mai multe motive pentru care el va merge să voteze la alegerile parlamentare din acest an.


Bărbat de 80 de ani, decedat în curtea unei secții de votare din Prahova

UPDATE, ora 12:26. Un bărbat în vârstă de 80 de ani a decedat în curtea unei secții de votare din județul Prahova.

Din primele informații, cetățeanul a leșinat în curtea secției, fiind alertate echipajele de salvare, care au încercat să-l resusciteze, dar fără succes.


Cum votează românii infectați cu Covid-19

UPDATE, ora 12:11. La alegerile parlamentare de duminică votează și conaționalii noștri care sunt infectați cu COVID-19. La Spitalul Județean Alba, pacienții internați cu SARS – CoV – 2 și-au exprimat dorința de a vota cu ajutorul urnei mobile.

Potrivit deciziei adoptate de BEC, persoanele cu drept de vot aflate în carantină la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, pot vota prin intermediul urnei speciale dacă depun o cerere şi copia deciziei de carantină emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti.


UPDATE, ora 12:06. La fel ca la alegerile locale din septembrie, prima doamnă, Carmen Iohannis, a avut o apariție impecabilă la scrutinul electoral. Profesoara de limba engleză a venit singură la urne, așa cum s-a întâmplat și la alegerile locale din luna septembrie.

Soția lui Klaus Iohannis a votat duminică, 6 decembrie, la alegerile parlamentare, la Sibiu, acolo unde a putut fi observată alături de un reprezentant SPP.


Prezenţa la vot la ora 12:00 în România şi în străinătate. Mehedinți trece de 15%. Bistrița-Năsăud, sub 8%

UPDATE, ora 12:00. Situația prezenței la vot la cinci ore de la deschiderea secțiilor de votare din țară și Diaspora:

  • Total voturi la ora 11:00: 1.733.452 de cetățeni, adică 10,45 % din totalul celor înscriși pe listele electorale. 1.078.876 de votanți au fost în mediul urban și 823.565 în cel rural.
  • Top 5 judeţe cu cea mai bună prezenţă la vot la ora 12:00: Mehedinţi 15.19%, Teleorman 14.14%, Olt 14,09, Dolj, 12,88 și Giurgiu 12,51.
  • Top 5 judeţe cu cea mai slabă prezenţă la vot la ora 12:00: Bistrița-Năsăud 7,90%, Vaslui 7,80, Suceava, Maramureș, 8,12, Suceava 8,19 și Satu-Mare 8,51.
  • Total voturi în străinătate la ora 12:00: 116.882 voturi exprimate.

Vot suspendat într-o secție din Sectorul 3. Doi membri ai comisiei, depistați cu Covid-19

UPDATE, ora 11:29. Vot suspendat într-o secție din Sectorul 3 al Capitalei, după ce doi membri ai comisiei au fost depistați cu Covid-19. Este vorba de secția de votare cu numărul 551.

Urmează să se efectueze dezinfectarea spațiului în care cei doi oameni erau plasați, iar, ulterior, votarea va putea fi reluată. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 10:30.


Traian Băsescu, gafă la ieșirea de la secția de vot

UPDATE, ora 11:04. Traian Băsescu, fostul președinte al României, a comis o gafă uriașă după ce și-a exprimat opțiunea electorală. ”Am votat PMP, am dat un vot de dreapta pentru o guvernare care nu poate fi fără PMP”, a spus actualul europarlamentar.

Astfel, Băsescu a încălcat regulile impuse de Consiliul Național al Audiovizualului, întrucât a pronunțat în timp ce era transmis în direct, numele partidului cu care a votat.


Prezenţa la vot la ora 11:00 în România şi în străinătate. Județe din sud trec de 10%. Prezență modestă în nord

UPDATE, ora 11:00. Situația prezenței la vot la patru ore de la deschiderea secțiilor de votare din țară și străinătate:

  • Total voturi la ora 11:00: 1.381.811 de cetățeni, adică 7,59 % din totalul celor înscriși pe listele electorale.
  • Top 5 judeţe cu cea mai bună prezenţă la vot la ora 11:00: Mehedinţi 10.91%, Olt 10.38%, Teleorman 10.48%, Dolj 9,27, GIurgiu, 9,20
  • Top 5 judeţe cu cea mai slabă prezenţă la vot la ora 11:00: Bistrița-Năsăud 5,73%, Vaslui 5,79, Suceava 5,90, Covasna 5,90, Maramureș, 5,85.
  • Total voturi în străinătate la ora 11:00: 103.509 voturi exprimate.

Primul caz de mită electorală la alegerile parlamentare 2020

UPDATE, ora 10:50. Un prim caz de mită electorală la alegerile parlamentare 2020 este cercetat de Poliția din România. Un cetățean a sesizat Poliția Municipiului Mediaș cu privire la faptul că, în localitatea Ighișul Nou, două persoane împart pachete sătenilor cu scop de mită electorală.


UPDATE, ora 10:38. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a prezentat raportul după primele trei ore de la deschiderea urnelor. S-au înregistrat incidente și s-au dat deja și amenzi.


Prezenţa la vot la ora 10:00 în România şi în străinătate. Mehedinţi rămâne județul cu cea mai mare prezență, Covasna – codaş

UPDATE, ora 10:00. Situația prezenței la vot la trei ore de la deschiderea secțiilor de votare din țară:

  • Total voturi la ora 10:00: 904.647 de cetățeni, adică 4.97 % din totalul celor înscriși pe listele electorale, din care 513.063 din mediul urban şi 391.584 din mediul rural
  • Top 5 judeţe cu cea mai bună prezenţă la vot la ora 10:00: Mehedinţi 7.03%, Olt 6.75%, Teleorman 6.75%, Dâmbovița 6.00%, Dolj 5.93%
  • Top 5 judeţe cu cea mai slabă prezenţă la vot la ora 10:00: Covasna 3.50%, Vaslui 3.65%, Bistrița-Năsăud 3.71%, Suceava 3.84%, Maramureș 3.94%
  • Total voturi în străinătate la ora 10:00: 94.726 voturi exprimate

UPDATE, ora 9:30: Unui polițist i s-a descărcat arma din dotare chiar în interiorul unei secții de vot din Târgu Jiu. Incidentul grav este acum cercetat de către colegii agentului.

Prognoza meteo de ziua alegerilor

UPDATE, ora 9:20. Cum va fi vremea în ziua alegerilor? Conform informațiilor de la ANM, temperaturile vor fi neobișnuit de mari pentru această perioadă.

Sunt prognozate înnorări persistente și cantități mari de precipitații în cea mai mare zonă a țării.


Prezenţa la vot la ora 09:00 în România şi în străinătate. Mehedinţi, fruntaş, Covasna – codaş

UPDATE, ora 9:00. Au trecut două ore de la deschiderea urnelor, iar până la ora 09:00, au votat:

  • Total voturi la ora 09:00: 506.394 de cetățeni, adică 2,78% din totalul celor înscriși pe listele electorale, din care 292.215 din mediul urban şi 214.179 din mediul rural
  • Top 5 judeţe cu cea mai bună prezenţă la vot la ora 09:00: Mehedinţi 3.77%, Olt 3.76%, Teleorman 3.62%, Ilfov 3.37%, Dâmbovița 3.32%
  • Top 5 judeţe cu cea mai slabă prezenţă la vot la ora 09:00: Covasna 1,83 %, Bistrița-Năsăud 1,97 %, Vaslui 1,97 % , Harghita 2,13 %, Maramureș 2,16 %
  • Total voturi în străinătate la ora 09:00: 90.298 voturi exprimate

UPDATE, ora 8.45. Ion Iliescu nu va vota la alegerile parlamentare 2020. Dacă în trecut, fostul preşedinte al României nu rata niciun scrutin, acum Iliescu nu va merge la votare, motivul fiind dezvăluit de soţia sa, Nina.


Cum arată buletinul de vot la alegerile parlamentare 2020

UPDATE, ora 8.25. Biroul Electoral Central a precizat clar care sunt condițiile pentru ca un vot exprimat să fie considerat valid și în ce situație poate fi anulat. De exemplu, un aspect important este faptul că dacă ștampila cu mențiunea ”Votat” este aplicată unde trebuie, votul va fi considerat valabil chiar dacă pe buletinul de vot alegătorul scrie anumite cuvinte.


Scandal cu cele 14.000 voturi prin corespondenţă din diasporă care nu au fost înregistrate. Ce spune Poşta Română

UPDATE, ora 8:15. Votul din diaspora se desfășoară în general fără probleme, cu excepția votului prin corespondență. 14.000 de plicuri cu voturile românilor din străinătate nu au ajuns la destinație. Se caută vinovații pentru această situație. Marcel Ciolacu cere demiterea conducerii Poștei Române. De asemenea, Poşta Română a dat un comunicat de presă pe tema celor 14.000 voturi


UPDATE, ora 8:10. Premierul Ludovic Orban a votat la o secție din Dobroești, Ilfov, iar liderul Plus, Dacian Cioloș, și-a exercitat dreptul la vot la o secție de votare din Zalău. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a exprimat opțiunea electorală în Buzău.


Prezenţa la vot la ora 08:00 în România şi în străinătate. Care sunt judeţele cu cea mai bună, dar şi cea mai slabă prezenţă la vot

UPDATE, ora 8:00. În prima oră de la deschiderea urnelor, respectiv la ora 08:00, au votat:

  • Total voturi la ora 08:00: 236.151 de cetățeni, adică 1.29% din totalul celor înscriși pe listele electorale, din care 139.424 din mediul urban şi 96.727 din mediul rural
  • Top 5 judeţe cu cea mai bună prezenţă la vot la ora 08:00: Mehedinţi 1.65%, Olt 1.65%, Constanţa 1.58%, Ilfov 1.55%, Teleorman 1.54%
  • Top 5 judeţe cu cea mai slabă prezenţă la vot la ora 08:00: Covasna 0.80%, Harghita 0.81%, Vaslui 0.94%, Bistrita-Năsăud 0.95%, Suceava 1.03%
  • Total voturi în străinătate la ora 08:00: 88.223 voturi exprimate

Primele incidente legate de votarea de duminică. Amendă pentru un bucureştean

UPDATE, ora 7:55. Au apărut primele incidente legate de votul de astăzi. Un bucureştean a fost amendat pentru propagandă electorală.


UPDATE, ora 7:45. Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin Mitulețu, izolat la domiciliu cu COVID-19, a solicitat urna mobilă.


Gabriela Firea și Marcel Vela, primii la urne

UPDATE, ora 7:10. Gabriela Firea și Marcel Vela au fost primii politicieni care și-au exercitat dreptul la vot imediat după deschiderea urnelor.


ȘTIREA INIȚIALĂ, ora 7:00. După ora 21.00 vor mai putea vota doar alegătorii care se află deja în interiorul secției de votare sau sunt așezați la coadă în afara secției pentru a-și exercita dreptul de vot, fără să treacă însă de ora 23.59.

Pot vota toți cetățenii români care au împlinit 18 ani, inclusiv pe 6 decembrie, cu condiția să nu aibă drepturile electorale limitate în urma unor condamnări penale sau să nu fie puși sub interdicție din cauza alienării mintale.

Vot pe liste pentru viitorul Parlament

Românii își aleg astăzi deputații și senatorii dintre candidaţi pe următorii patru ani, de votul lor depinzând nu doar configurația viitorului Parlament, ci și partidul sau coaliția care va guverna țara.

Parlamentarii sunt aleși pe listele propuse de către partide, urmând ca mandatele să fie distribuite proporțional, în funcție de procentele obținute de fiecare partid, cu condiția depășirii pragului electoral de 5%. Fiecare alegător are dreptul la câte un singur vot, pentru fiecare din cele două Camere ale Parlamentului.

Deputații și senatorii sunt aleși în 43 de circumscripții electorale, 41 corespunzând unui județ, la care se adaugă una în municipiul București și una pentru românii din străinătate.

Unde și cum se poate vota la alegerile parlamentare 2020

Dreptul de vot la scrutinul parlamentar poate fi exercitat doar la secția la care este arondată strada sau localitatea unde alegătorul își are domiciliul sau reședința. Dacă acesta se află, în ziua votării, în altă localitate, poate vota acolo cu condiția ca această localitate să fie în același județ cu localitatea în care alegătorul își are reședința. Un alegător din Ploiești poate vota, de exemplu, la Câmpina, ambele orașe fiind în județul Prahova, dar nu poate dacă se află în județ. În schimb, bucureștenii pot vot doar la secția la care sunt arondați.

Cei care nu știu cu precizie la ce secție sunt arondați, pot afla accesând registrulelectoral.ro, unde li se va afișa secția de votare după ce introduc datele personale cerute de acest site, creat de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Alegătorii pot vota cu unul dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; pașaportul diplomatic; pașaportul diplomatic electronic; pașaportul de serviciu; pașaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.

Biroul Electoral Central (BEC) a decis că alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020 își poate exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 în baza acestuia.

Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului multiplu (SIMPV), prin scanarea actului de identitate al alegătorului cu un dispozitiv special, va stabilit dacă acesta și-a pierdut drepturile electorale, este arondat la altă secție sau a mai votat la același scrutin.

După ce operatorul SIMPV constată că alegătorul poate vota, acesta semnează în lista electorală și apoi i se vor înmâna două buletine de vot, unul pentru Camera Deputaților și unul pentru Senat, și ștampila. Alegătorul intră apoi în cabină și aplică ștampila cu mențiunea “VOTAT” în patrulaterul care cuprinde lista de candidați sau numele candidatului pe care îl votează. După introducerea buletinelor de vot în urnă, alegătorului i se restituie actul de identitate pe care se aplică timbrul autocolant cu mențiunea „VOTAT” și data scrutinului.

Măsuri de prevenție împotriva SARS-CoV-2 la alegerile parlamentare

Pentru prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, autoritățile au instituit o serie de măsuri de prevenire care pot fi vizionate în clipul de mai jos.

După încheierea votării și numărarea voturilor, urmează atribuirea celor 136 de mandate de senator și 312 de deputat, la care se vor adăuga mandatele obținute de către organizațiile minorităților naționale. Atribuirea lor după alegeri se face în două etape: o parte dintre mandate sunt atribuite la nivelul circumscripțiilor și celelalte la nivel național, șansele cele mai mari avându-le primii de pe listele de partid.

Rezultate oficiale şi Exit poll alegeri parlamentare 2020 pe FANATIK

FANATIK vă va ţin00e la curent cu primele rezultate oficiale, rezultate exit poll şi numărătoare paralelă a partidelor la alegerilor parlamentare 2020 de-a lungul  întregii zile de duminică.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri