Alegeri parlamentare 2024. Candidații înscriși în cursa electorală pentru Camera Deputaților și Senat susțin testul final. O fac în fața electoratului. De Ziua Națională a României, partidele vor afla dacă au reușit sau nu să îi convingă pe alegători. Aceștia trebuie să își pună ștampila în dreptul lor.
La alegerile parlamentare din acest an, Biroul Electoral Central(BEC) a acreditat Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS pentru efectuarea de sondaje de opinie la ieşirea de la urne.
Potrivit reprezentanților BEC, sociologii au acces în imobilele în care funcţionează secţiile de votare. De asemenea, în curţile acestora, în intrările în curţi, în jurul sediilor secţiilor de votare. Precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 50 de metri, fără a avea acces în interiorul încăperilor în care sunt organizate secţiile de votare.
La fel ca și la alegerile locale și europarlamentare, primul exit poll va fi publicat imediat după ce se vor închide secțiile de vot. Astfel, începând cu ora 21:00 vor fi prezentate exit poll-urile. Ulterior vor apărea și primele rezultate parțiale de la aceste alegeri.
De asemenea, după numărătoarea voturilor din cele 18.900 de secţii de votare din țară, reprezentanții BEC vor transmite, în timp real, situația fiecărui partid în parte.
În ultimele săptămâni de campanie, sondajele au arătat că PSD s-ar clasa pe primul loc în intențiile de vot ale românilor. Rămâne de văzut dacă își va menține poziția și după ziua cea mare.
De asemenea, PNL care în ultimele sondaje a scăzut extrem de mult, va afla dacă va reuși să își mențină poziția pe care o are în Parlamentul României.
La alegerile parlamentare din 2020, liberalii s-au clasat pe locul doi. Au făcut-o atât la Camera Deputaților (1.486.401 voturi, adică 25,19%), cât și la Senat (1.511.225 voturi, adică 25,58%).
După scorurile dezastruoase obținute la alegerile locale și europarlamentare, alegerile parlamentare sunt un examen destul de greu pentru USR.
Partidul condus de Elena Lasconi va demonstra după închiderea urnelor dacă a reușit să facă ”igienizarea” de care lidera formațiunii a tot vorbit în ultima vreme și dacă i-a convins pe români că USR poate aduce schimbarea de care ei au nevoie.
AUR, partidul condus de George Simion s-a clasat pe locul doi în ultimele sondaje. A fcăut-o la o diferență de câteva procente față de PSD. Acum va afla dacă a reușit sau nu să mobilizeze electoratul.
La alegerile parlamentare din 2020, AUR a obținut la Camera Deputaților 535.828 voturi. Adică 9,08%. La Senat a scos 541.935 voturi, adică 9,17%. În acest an partidul lui George Simion s-ar putea să obțină un scor mult mai mare față de celelalte formațiuni politice aflate în cursa pentru noul parlament. De asemenea, informații în timp real găsiți și pe site-ul BEC.