News

Alegeri prezidențiale, turul 2. Romanii au început sa voteze, în Diaspora. Klaus Iohannis și Viorica Dancila se luptă pentru președinție

22.11.2019 | 08:33
Alegeri prezidentiale turul 2 Romanii au inceput sa voteze in Diaspora Klaus Iohannis si Viorica Dancila se lupta pentru presedintie
ADVERTISEMENT

S-a dat startul turului doi al alegerilor prezidențiale, iar românii au votat deja în Diaspora de la primele ore ale dimineții! În primele șase ore de la deschiderea urnelor, au votat deja 165 de români stabiliți peste hotare, în îndepărtata Noua Zeelandă și Australia!

A început votul în Diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale

Acestor alegători li se adaugă și cei care au ales să voteze prin corespondență, care au fost în număr de doar 17.503 persoane, potrivit datelor Biroului Electoral Central, față de peste 25.000 câți au votat prin corespondență în primul tur de scrutin.

ADVERTISEMENT

Românii au avut însă posibilitatea să trimită votul pentru turul al doilea odată cu cel din primul tur, cu riscul ca opțiunea lor de președinte să nu se afle pe listele din al doilea tur. Cei care au așteptat rezultatele primului tur ca să-și exprime votul au fost nevoiți să trimită plicurile astfel încât acestea să ajungă la destinație până în data de 21 noiembrie, ora 24:00.

Pentru românii din diaspora au fost pregătite cu peste 100.000 de buletine de vot în plus faţă de primul tur

Votul în străinătate pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a început, vineri, la ora 1.00, în Noua Zeelandă şi Australia şi se va încheia luni, la ora 7.00.

ADVERTISEMENT

Și în turul doi al alegerilor prezidențiale, românii din diaspora au trei zile la dispoziție pentru a alege viitorul președinte. Pentru românii din diaspora au fost pregătite cu peste 100.000 de buletine de vot în plus faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale. Ministerul de Externe susţine că au fost mai multe solicitări.

Numărul buletinelor de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale destinate secţiilor din străinătate a fost suplimentat cu 107.068 faţă de primul tur, a anunţat

ADVERTISEMENT

Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MAE, reprezentantul cu însărcinări speciale pentru procese electorale, Iulian Ivan, a declarat că pentru primul tur au fost transmise 4.501.107 buletine de vot şi 3.997.044 timbre autocolante, iar pentru turul al doilea 4.608.175 buletine de vot şi 2.866.260 timbre autocolante.

„Numărul de buletine de vot solicitat de misiuni pentru turul doi este mai mare cu 107.068 decât cel solicitat pentru primul tur, (…) pe baza estimărilor misiunilor diplomatice, în eventualitatea în care numărul alegătorilor în anumite zone ar putea să crească”, a spus el.

ADVERTISEMENT

De asemenea, Iulian Ivan a atras atenţia că în cazul câtorva secţii din diaspora adresele pentru turul al doilea sunt diferite faţă de primul tur. Astfel, există trei secţii pentru care s-a stabilit o locaţie diferită încă de la momentul adoptări Hotărârii AEP nr. 38/2019. Este vorba despre:

Secţia 153 – Monaco
Secţia 256 – Patras (Grecia) alegatori
Secţia 396 – Sesto San Giovanni (Italia)

Totodată, în urma finalizării primului tur de scrutin, ca urmare a unor situaţii obiective, MAE a solicitat AEP modificarea adreselor pentru alte patru secţii de votare. Este vorba despre:

Secţia de votare 178 – Leipzig care va fi relocată la Administraţia Primăriei Leipzig, Burgplatz 1;
Secţia 734 (Madridejos – Spania) va fi relocată la CEIP Santa Ana – Salon de Actos, Calle Ruisenor, nr. 1.
Secția 578 din Plymouth va fi relocată la Londra/Edgware, la adresa The Hive London, Camprose Avenue, HA8 6AG.
Secţia 294 Ladispoli îşi va muta adresa la Via Aldo Moro 52/1.

Ivan a precizat că pentru opt secţii de votare situate în zone îndepărtate (Angola, Canada, Cuba, Irak, Iran, Siria şi Venezuela) va fi permisă posibilitatea tipăririi buletinelor de vot pe plan local, având în vedere că există riscul ca materialele trimise din ţară să nu ajungă în timp util.

ADVERTISEMENT