Într-o comună din România alegerile locale vor avea nevoie de ”prelungiri”, după ce doi candidați au terminat cu același număr de voturi.
Situația inedită s-a petrecut în comuna Rebra! Primarul în funcție, Ștefan Danci (PSD), și candidatul PNL, Daniel Năstuță, au adunat 423 de voturi fiecare. Pe locul trei a ieșit Iacob Gavriloaie (PMP). Acesta a fost votat de 126 de persoane.
În aceste condiții, conform legii, se va organiza un nou tur de scrutin la care vor participa doar cei doi alegători.
Ștefan Danci (PSD) a candidat din partea Alianței pentru Rebra la alegerile locale din 2020. El este primarul comunei, din 2004. Va avea nevoie de o rundă suplimentară de alegeri pentru a obține al cincilea mandat consecutiv.
Legea prevede ca în caz de egalitate să se organizeze un nou tur de scrutin, la care vor participa numai candidații care se află în această postură.
În 2016 s-au prezentat la urne 893 de persoane din 2050, câte aveau drept de vot. Primarul actual nu a avut deloc emoții la alegerile anterioare. Ștefan Dănci a contabilizat 65.18%.
Rebra este o comună în județul Bistrița-Năsăud. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Rebra se ridică la 3.163 de locuitori.
Poveste interesantă și la Săliștea de Sus, în Maramureș. Aici s-a prezentat cel mai tânăr candidat la primăria unui oraș din România. El are 25 de ani și a candidat împotriva unui primar aflat în funcție de 18 ani. Cristian Opriș este asistent universitar în București și expert evaluator al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. Acesta a terminat două facultăți și trei programe de masterat.