News

Alegerile se decid la iarbă verde, mici și bere. Strategia candidaților la prezidențiale pentru mini-vacanța de 1 Mai. Remus Ștefureac: „Românii vor avea o mare întâlnire cu telefonul mobil”

Au mai rămas câteva zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale. Invitat la „Testul Puterii”, Remus Ștefureac l-a numit pe candidatul cel mai vizibil în online.
30.04.2025 | 19:22
Alegerile se decid la iarba verde mici si bere Strategia candidatilor la prezidentiale pentru minivacanta de 1 Mai Remus Stefureac Romanii vor avea o mare intalnire cu telefonul mobil
Remus Ștefureac a dezvăluit la „Testul Puterii” care este strategia candidaților pentru alegerile prezidențiale. Sursa foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Șeful INSCOP, Remus Ștefureac, trage un semnal de alarmă și sfătuiește candidații la alegerile prezidențiale să nu se culce pe o ureche în contextul vacanței de 4 zile de 1 Mai. În cadrul emisiunii „Testul Puterii cu Denise Rifai” de pe FANATIK.ro, specialistul a atras atenția că românii vor fi liber, vor pleca la iarbă verde să se recreeze, acolo unde vor avea destul timp să intre pe rețelele de socializare. Campania electorală se mută online, iar fiecare clip, story sau postare poate înclina balanța.

Mediul online, decisiv pentru alegerile prezidențiale

Mediul online a devenit un factor decisiv chiar și atunci când vorbim despre alegerea președintelui României. Mai clar, Remus Ștefureac susține că bătălia pentru voturi nu se mai duce doar la televizor sau pe afișe lipite prin oraș. Totul s-a mutat pe TikTok, Instagram, Facebook și toate celelalte platforme care sunt deschise non-stop, chiar și în timpul vacanței. Candidații care s-au adaptat noului mod sunt acum mult mai pregătiți.

ADVERTISEMENT

„Începând de mâine urmează patru zile de vacanță. Ca tot românul iubitor de 1 Mai, ne vom relaxa. Mulți cred că în seara asta odată cu dezbaterea prezidențială se termină totul pana duminică. Nu, nu va fi o pauză. Cetățenii români vor pleca din activități, de la muncă, în care au treabă și vor avea o mare întâlnire cu cine credeți, pe lângă membrii familiei?

Vor avea o mare întâlnire cu telefonul mobil care are foarte multe aplicații interesante printre care și niște rețele sociale unde operațiunile de comunicare politică și electorală sunt masive. Au fost masive în această campanie și vor fi masive în continuare.

ADVERTISEMENT

Cine va avea cea mai bună mașinărie de comunicare electorală pe aceste dispozitive are o șansă importantă de a accede în turul doi. În acest moment, cel mai eficient operator de acest tip, este și cel mai experimentat, este George Simion. Este de departe cel mai eficient în termeni de vizibilitate, cantitativ, prezență, activitate și așa mai departe”, a declarat Remus Ștefureac.

Victor Ponta are una dintre cele mai bune echipe pentru campania electorală

În momentul în care realizatoarea emisiunii l-a întrebat cum se mișcă Victor Ponta în online, Remus Ștefureac susține că fostul premier s-a adaptat cel mai bine. Deși nu are un partid în spate, are o echipă care știe exact cum să facă regulile în online. Candidatul la alegerile prezidențiale a intrat în forță în cursa pentru alegerile prezidențiale și se pare că strategia lui funcționează, mai ales în rândul tinerilor care petrec mult timp pe rețelele sociale.

ADVERTISEMENT

Și Crin Antonescu a revenit în forță, deși până de curând părea absent din spațiul digital. Acum este prezent în tot mai multe mesaje, iar promovarea lui a devenit vizibilă. S-a investit serios în imagine, iar acest lucru începe să se vadă. Se apropie tot mai mult de adversarii săi și devine un nume cu greutate în lupta pentru turul doi.

ADVERTISEMENT

Cât despre Nicușor Dan, primarul din București a pornit mai greu, dar recuperează. Remus Ștefureac a declarat la „Testul Puterii cu Denise Rifai”, emisiune LIVE pe Fanatik.ro săptămâna aceasta marți, miercuri, joi și vineri de la ora 18:00, înțeles că trebuie să fie acolo unde sunt oamenii: online. Specialistul susține că în ultimele zile, candidatul la alegerile prezidențiale a devenit activ pe platforme ca TikTok, iar mesajele sale prind tot mai mult.

Alegerile se decid la iarbă verde, mici și bere. Strategia candidaților la prezidențiale pentru mini-vacanța de 1 Mai. Remus Ștefureac: „Românii vor avea o mare întâlnire cu telefonul mobil”