Fotbal international

Aleksandr Ceferin, preşedintele UEFA: „Trebuie să încheiem sezonul. Altfel va fi teribil pentru cluburi şi ligi”

20.04.2020 | 17:46
Aleksandr Ceferin presedintele UEFA Trebuie sa incheiem sezonul Altfel va fi teribil pentru cluburi si ligi
ADVERTISEMENT

FIFA şi UEFA au precizat că obiectivul principal în fotbal la acest moment este găsirea soluţiilor pentru ca acest sezon, întrerupt de pandemia de coronavirus, să se poată încheia în toate ţările.

Campionatele interne sunt prioritare

Cu alte cuvinte competiţiile interne sunt prioritare şi ele trebuie să se desfăşoare până la final, nu să se decidă numele campioanei sau al retrogradatelor pe baza actualei ierarhii îngheţată la etapa la care sezonul a fost oprit.

ADVERTISEMENT

Preşedintele UEFA, slovenul Aleksandr Ceferin, a acordat un interviu cotidianului italian Corriere della Sera, în care a ţinut să reîntărească odată importanţa încheierii campionatelor pe teren şi nu la masa verde.

Meciurile vor fi fără spectatori

“Prioritatea o reprezintă sănătatea suporterilor, jucătorilor şi antrenorilor. Sunt un optimist prin natura mea şi cred că există opţiuni care ne pot permite să reluăm campionatele şi cupele şi să le finalizăm.

ADVERTISEMENT

Este posibil să fim nevoiţi să evoluăm fără spectatori, dar cel mai important lucru cred că este jocul. În vremuri atât de grele, acest lucru ar aduce bucurie oamenilor şi un anumit sentiment de normalitate, chiar dacă meciurile vor putea fi văzute doar la televizor”.

Nu acceptă ideea de a nu se încheia sezonul

“Este prea devreme pentru a spune că nu vom putea încheia sezonul. Impactul ar fi teribil pentru cluburi şi ligi. Îl putem încheia, însă trebuie să respectăm deciziile autorităţilor şi să aşteptăm permisiunea de a reîncepe să jucăm”.

ADVERTISEMENT

“Depinde de momentul în care se va reporni: dacă vom face acest lucru suficient de repede, campionatele şi cupele europene se vor putea disputa în paralel”.

Speră să nu se ajungă până în toamnă

“Nu există o dată precisă. Explorăm diverse opţiuni pentru a vedea când se pot încheia competiţiile, mereu în funcţie de datele la care se va putea reîncepe să se joace”

ADVERTISEMENT

Ceferin exclude însă o finalizare a sezonului actual în toamnă, între lunile septembrie şi octombrie: “Consider că este destul de dificil acest lucru, ar avea un impact puternic asupra calendarului sezonului 2020-2021”.

ADVERTISEMENT
Tags: