Fotbal international

Aleksandr Kokorin şi Pavel Mamaev, condamnaţi definitiv la închisoare! Cât vor sta după gratii

08.05.2019 | 17:57
Aleksandr Kokorin si Pavel Mamaev condamnati definitiv la inchisoare Cat vor sta dupa gratii
ADVERTISEMENT

Aleksandr Kokorin şi Pavel Mamaev au fost condamnaţi defintiv la închisoare. Cei doi fotbalişti se aflau în arest preventiv din octombrie 2018, după ce au bătut şoferul unei realizatoare TV şi doi oficiali din Ministerul Comerţului. Miercuri şi-au aflat sentinţa, aceştia fiind acuzați de vătămare corporală și huliganism.

Aleksandr Kokorin şi Pavel Mamaev, condamnaţi definitiv la închisoare. Vor sta după gratii până la finalul anului

Miercuri, Aleksandr Kokorin şi Pavel Mamaev au fost condamnaţi defintiv la închisoare. Procurorii au cerut pedepse dure pentru faptele comise în toamna anului trecut şi judecătorii nu au dat dovadă de îndurare. Aleksandr Kokorin a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare, în timp ce Pavel Mamaev ar urma să stea cu o lună mai puţin după gratii. Motivul diferenţei este că primul l-a lovit cu un scaun în cap pe unul dintre funcţionarii bătuţi.

ADVERTISEMENT

Aleksandr Kokorin va sta după gratii şapte luni, în timp ce Pavel Mamaev va ieşi de la închisoare abia după şase luni. Judecătorii au luat în calcul perioada petrecută de cei doi fotbalişti în arest preventiv.

Aleksandr Kokorin şi Pavel Mamaev, condamnaţi definitiv la închisoare (sursă foto: hepta.ro)
Aleksandr Kokorin şi Pavel Mamaev, condamnaţi definitiv la închisoare (sursă foto: hepta.ro)

Kokorin a cerut îndurare: “Vă rog, nu ne distrugeți viitorul”

Aleksandr Kokorin a luat cuvântul în faţa judecătorilor şi a cerut îndurare pentru el şi fostul său coleg de la echipa naţională a Rusiei. Fotbalistul lui Zenit Sankt Petersburg şi-a recunoscut vina şi le-a cerut iertare persoanelor vătămate.

ADVERTISEMENT

“Ne-am recunoscut total vina. Vreau să le cer scuze încă o dată celor loviți. Îmi cer iertare în fața echipei, a antrenorilor, a conducătorilor, a familiei. Mi-e greu să vorbesc. Această perioadă petrecută la închisoare a fost o lecție pentru întreaga viață. Vă rog, nu ne distrugeți viitorul. Mi-ar plăcea să mă întorc la familie și la marea mea pasiune, fotbalul”, a spus Aleksandr Kokorin.