Fotbal international

Aleksandr Kokorin și Pavel Mamaev, eliberați după mai puțin de un an! Fotbaliștii au agresat un funcționar

17.09.2019 | 16:11
Aleksandr Kokorin si Pavel Mamaev eliberati dupa mai putin de un an Fotbalistii au agresat un functionar

Fotbaliștii Aleksandr Kokorin și Pavel Mamaev vor fi eliberați din închisoare după aproximativ un an de la încarcerarea lor. Cei doi jucători ruși au fost reținuți la 8 octombrie 2018, după ce au agresat un funcţionar al Ministerului rus de Comerţ, într-o cafenea din Moscova într-un moment în care erau sub influența băuturilor alcoolice.


UPDATE, 17 septembrie, ora 16:12 / Fotbaliștii Aleksandr Kokorin și Pavel Mamaev au fost eliberați din închisoare după mai puțin de un an. Tribunalul din Moscova a decis această eliberare anticipată ca urmare a comportamentului exemplar al celor doi.


Știre inițială, 6 septembrie

Aleksandr Kokorin și Pavel Mamaev vor fi eliberați după un an

Cei doi fotbaliști, care la acel moment erau legitimați la Zenit Sankt Petersburg (Aleksandr Kokorin) și FK Krasnodar (Pavel Mamaev) l-au lovit cu un scaun pe Denis Pak şi i-au adresat insulte rasiste funcţionarului care are origini coreene. Câteva minute mai devreme, jucătorii şi cei din anturajul lor l-au bătut pe şoferul unei prezentatoare de televiziune.

În luna mai, Mamaev a fost condamnat la 17 luni de închisoare, iar Kokorin la 18 luni de închisoare, ambele cu executare. La mai puțin de un an de la reținerea lor, Aleksandr Kokorin și Pavel Mamaev vor fi eliberați la 17 septembrie, ca urmare a comportamentului exemplar avut în timpul arestului, conform BBC. Avocatul jucătorilor a dezvăluit că eliberarea anticipată a fost decisă de tribunalul din Moscova.

Aleksandr Kokorin și Pavel Mamaev, escortați de polițiști la tribunalul din Moscova

Kokorin și Mamaev vor reveni în fotbal

Deși cluburile Zenit Sankt Petersburg și FK Krosnodar au decis să rezilieze contractele cu Aleksander Kokorin și Pavel Mamaev, avocatul Yuri Padalko a anunțat că cei doi se vor întoarce în fotbal, dar nu a menționat unde vor juca. Kokorin, 28 de ani, are 48 de selecții la naționala Rusiei și a ratat turneul final al Campionatului Mondial din 2018 din cauza unei accidentări, în timp ce Mamaev a fost convocat de 15 ori la prima reprezentativă.

Aleksandr Kokorin a lucrat în cariera sa cu doi antrenori români de top. El l-a avut tehnician pe Dan Petrescu la Dinamo Moscova, unde a fost golgheterul echipei, iar apoi a l-a avut antrenor pe Mircea Lucescu pentru un sezon la Zenit Sankt Petersburg.