Potrivit ultimelor informații, alerta cu bomba, din cursul zilei de marți, la clădirea de birouri deținută de Ion Țiriac, a fost falsă. Polițiștii au ajuns la fața locului pentru efectuarea verificărilor impuse în astfel de cazuri.
După cercetările desfășurate de oamenii legii, a rezultat că nu a fost confirmată prezența coletului care ridica suspiciuni. Amintim că apelul la 112 a fost dat de către o persoană care ar fi văzut pachetul respectiv în fața clădirii.
La fața locului, pe Șoseaua Buzești din București, acolo unde se află Țiriac Tower, imobil deținut de către omul de afaceri, s-au mobilizat polițiștii din Capitală, precum și pirotehniștii, care au luat primele măsuri, anunțând, ulterior, că a fost o alarmă falsă.
Mobilizare de forțe, în cursul zilei de marți, după ce în urma unui apel la 112 a fost anunțată prezența unui colet suspect într-o clădire de birouri. Se pare că este vorba despre un imobil deținut de Ion Țiriac.
Alerta bombă a fost făcută în jurul orei 16:00, după ce coletul ar fi fost găsit de către o persoană, chiar în fața clădirii, conform polițiștilor. Țiriac Tower, se află pe Șoseaua Buzești, lângă Piața Victoriei.
În zona respectivă se află reprezentanții Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția pentru desfășurarea cercetărilor. Totodată, pe Șoseaua Buzești au ajuns și pirotehniștii pentru efectuarea verificărilor. Vom reveni cu detalii.
Amintim că o altă alertă cu bombă a avut loc în urmă cu o lună de zile, atunci când a fost anunțată amplasarea unui dispozitiv exploziv la Mega Mall București. Polițiștii au intervenit de urgență, la fața locului.
„Astăzi, 17 aprilie 2023, în jurul orei 22.00, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 9 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un centru comercial din Sectorul 2, ar fi fost amplasat un dispozitiv exploziv”, a transmis în luna aprilie Poliția Capitalei.
În zona cu pricina au ajuns mai multe echipaje de poliție, precum și specialiști pirotehniști. Din fericire, oamenii legii au constatat că a fost vorba despre o alarmă falsă, nefiind confirmată prezența dispozitivului exploziv.
De asemenea, un incident asemănător a avut loc în luna martie, la bordul unei aeronave Tarom, care circula pe ruta Tel Aviv-Bucureşti. Pilotul a fost anunțat, prin e-mail, cu privire la faptul că în avion s-ar afla o bombă.
”Conform procedurilor în vigoare, s-a anunţat imediat compania aeriană şi totodată s-a constituit celula de criză a aeroportului Henri Coandă care a analizat ameninţarea. După efectuarea propriei analize, compania aeriană a decis ca aeronava să aterizeze la Istanbul”, au informat reprezentanții Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), la momentul respectiv.
Prin urmare, aeronava, la bordul căreia se aflau 88 de pasageri, a aterizat de urgență la Istanbul, așa cum sunt procedurile în astfel de situații. În urma verificărilor, s-a constatat că și această alertă a fost falsă.