News

Alertă de călătorie în Grecia emisă de MAE. Temperaturi caniculare și risc de incendii în statul elen

MAE a emis o alertă de călătorie în Grecia. În statul elen se așteaptă temperaturi caniculare, iar riscul de incendii va fi foarte ridicat.
14.07.2021 | 20:59
Alerta de calatorie in Grecia emisa de MAE Temperaturi caniculare si risc de incendii in statul elen
ADVERTISEMENT

În plin sezon turistic, pe lângă unele reglementări din pandemie, turiștii din țară care ajung în Grecia se pot confrunta cu alte probleme. Vremea ar putea pune probleme de această dată.

La mijlocul acestei săptămâni, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis o atenționare de călătorie pentru persoanele care se află în vacanță în țara elenă.

ADVERTISEMENT

MAE, alertă pentru românii care călătoresc în Grecia. Se așteaptă caniculă și risc ridicat de incendii

Meteorologii de la Atena au emis o prognoză cu privire la temperaturile ridicate, de până la 40 de grade Celsius, pentru următoarele zile. În același timp, MAE atenționează asupra riscului ridicat de incendii în mai multe regiuni ale Greciei.

Din datele furnizate de autoritățile locale și preluate de diplomația internă, se estimează că valul de caniculă va dura până vineri, 16 iulie 2021. Căldurile extreme sunt provocate de masele de aer cald provenite din zona Africii de Nord.

ADVERTISEMENT

Potrivit MAE, regiunile cele mai afectate vor fi pe continent, inclusiv în regiunea Attica și în capitala Atena, cele mai ridicate temperaturi atingând 38 – 40 de grade Celsius. În insule și în zonele de pe malul mării, temperaturile vor fi cu 3 – 5 grade mai scăzute.

În același timp, riscul de incendii rămâne în continuare ridicat (categoria 4 din 5), pentru următoarele regiuni: Attica, Grecia Centrală (insula Evia), Marea Egee de Nord (insulele Chios, Samos, Ikaria), Creta.

ADVERTISEMENT

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României în Grecia +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

ADVERTISEMENT

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația ”Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), cu informații și sfaturi de călătorie.

Care este evoluția infectărilor Covid-19 în Grecia

În această perioadă a concediilor, și situația epidemiologică din Grecia pare că se înrăutățește de la o zi la alta. În ultimele 48 de ore, pe teritoriul statului elen au fost depistate peste 6.000 de cazuri noi.

Tulpina Delta este, cel mai probabil, responsabilă de acest noul val de infecții. Grecia a ajuns la mii de cazuri pe zi după ce la începutul lunii iunie avea cifre zilnice de sub 400-500 de infectări.

ADVERTISEMENT