Alertă de la ANM. Un ciclon mediteranean care aduce cu el furtuni, vijelii și grindină se îndreaptă spre România. Meteorologii spun că, în următoarele zile, toată țara se va confrunta cu fenomene extreme.
Mai mult de jumătate din țară se află, până la ora 23.00, sub alertă cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. În 27 de județe vor cădea precipitații abundente, vor fi vijelii și se va semnala și grindină.
Alerte au fost și miercuri, atunci când ploile torențiale au inundat mai multe zone. Joi, în prima parte a zilei, în mai multe zone s-au semnalat furtuni și a lovit grindina. În Constanța, Prahova și Brăila ploile au adus și bucăți mari de piatră care au afectat culturile oamenilor.
”Astăzi furtunile au fost concentrate în cea mai mare parte a țării, doar extremitaţile de nord şi de vest ale României au fost mai ferite. Însă, din loc în loc s-au strâns cantităţi de apă mai mari de 40 litri pe metru pătrat în mai puţin de o oră.
Meteorologii au emis şi mai multe avertizări cod portocaliu. În special în Dobrogea şi judeţul Caraş-Severin. Şi vântul a creat probleme în est şi în sud-est. Aici, rafalele pot să ajungă chiar şi la 70 de kilometri pe oră”, anunță meteorologul Simona Căpșună, conform Observator News.
Meteorologii ANM spun că cicloanele din zona Mării Mediterane continuă să se formeze. Dat fiind acest aspect, furtunile vor continua să lovească toată jumătatea de sud a Europei.
Un astfel de ciclon va fi prezent și în zona României. Administrația Națională de Meteorologie anunță că, la noi, ploile torenţiale, vijeliile şi grindina vor lovi în zone din aproape toată țara până la finalul acestei săptămâni.
Județele Mureș, Harghita și Neamț au intrat, joi seara, sub alertă cod galben de tip nowcasting care anunță fenomene meteo severe imediate. Meteorologii spun că aici se vor semnala descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care local vor acumula 15…20 l/mp, intensificări ale vântului.
Este de așteptat ca și vineri, 26 mai, Administrația Națională de Meteorologie să emită mai multe alerte privind fenomenele severe caracteristice sezonului cald.