Panică într-o stațiune din Valea Prahovei, duminică seara, după ce localnicii și turiștii au fost informați prin mesaj RO-Alert în legătură cu prezența unui urs în zona respectivă. Unde a fost văzut animalul?
Incidentul a fost raportat, seara trecută, pe strada Fântânii din orașul Bușteni, județul Prahova. În zona respectivă au ajuns reprezentanții din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova cu un echipaj SMURD.
Nu este clar dacă la sosirea forțelor de intervenție ursul se mai afla în zonă. Cert este că prezența animalului a provocat momente de panică, mai ales că stațiunea situată pe Valea Prahovei este una dintre cele mai populare printre turiști.
Autoritățile au recomandat oamenilor să se adăpostească și să nu se apropie de urs. Este pentru a doua oară de la începutul acestei luni când localnicii și turiștii au fost atenționați cu privire la prezența unui animal sălbatic în orașul Bușteni.
Un alt incident a fost semnalat pe 3 aprilie, un urs fiind văzut în parcul din centrul stațiunii, relatează News.ro. Amintim că în luna martie a acestui an, un salvamontist a fost atacat de o ursoaică pe o stradă din Predeal.
Bărbatul a ajuns la spital în stare gravă. Prefectul de Prahova a tras un semnal de alarmă, precizând că astfel de evenimente nefericite vor mai avea loc având în vedere că numărul urșilor s-a înmulțit, iar cota de recoltare a acestora repartizată în fiecare județ „este insuficientă”.
În ultimii ani, prezența urșilor în stațiunile montane și în zonele locuite a devenit un fenomen tot mai des întâlnit. Apariția animalelor sălbatice în aceste locuri poate fi periculoasă în contextul în care devin tot mai obișnuiți cu oamenii și încep să caute hrană inclusiv în gospodării.