Organizația Panamericană a Sănătății (OPS) a emis o alertă epidemiologică. S-au confirmat mii de cazuri de infectare cu virusul Oropouche (OROV), o boală rară răspândită de țânțari și musculițe.
Potrivit serviciului ReliefWeb al Organizației Națiunilor Unite (ONU), au fost raportate cel puțin 8.078 de cazuri confirmate de virusul Oropouche, dintre care două au fost fatale.
„Organizaţia Panamericană a Sănătăţii/Organizaţia Mondială a Sănătăţii îndeamnă statele membre să consolideze supravegherea şi să pună în aplicare diagnosticul de laborator pentru identificarea şi caracterizarea cazurilor, inclusiv a cazurilor fatale şi a transmiterii verticale potenţial asociate cu infecţia cu OROV”, a transmis ReliefWeb, citată de Digi24.
Brazilia este țara care se confruntă cu cele mai multe cazuri confirmate, adică 7.284. Tot acolo au fost raportate și cele două decese. Două tinere în vârstă de 21 și 24 de ani au murit în urma infectării cu acest virus. Un al treilea caz mortal este investigat în Brazilia.
Răspândirea alarmantă a acestui virus se concentrează, în special, în Bolivia, Columbia, Cuba, Peru și Brazilia. Anul trecut, în Brazilia, au fost raportate 832 de cazuri, conform sursei citate.
Conform Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, în luna iulie aceștia au informat „despre posibile cazuri de transmitere a virusului Oropouche de la mamă la copil, la gravide”. Aceștia au adăugat faptul că recuperarea este completă. „Pacienţii se recuperează, de obicei, fără sechele pe termen lung, inclusiv în cazuri grave”.
Virusul Oropouche a fost descoperit pentru prima dată în Trinidad și Tobago în anul 1955. Acesta tinde să provoace simptome asemănătoare gripei care durează aproximativ o săptămână. În unele cazuri, acest virus poate provoca complicații severe, cum ar fi meningita, conform The Guardian.
De asemenea, sursele specifică faptul că nu există un vaccin sau tratament specific pentru virusul Oropouche, iar Organizația Panamericană de Sănătate a transmis faptul că oamenii ar trebui să se concentreze pe prevenție, cu ajutorul metodelor deja cunoscute.