Localnicii din Breaza sunt avertizați să nu folosească apa de la robinet pentru băut, gătit sau igienă personală. Autoritățile susțin că au luat măsuri imediate după semnalarea problemelor.
Oamenii din Breaza nu mai pot consuma sub nicio formă apa de la robinet furnizată de compania Hidro Prahova, în aceste zile. S-a constatat că aceasta miroase urât și este tulbure. Atât primarul orașului, Bogdan Novac, cât și reprezentanții companiei au făcut anunțul.
„A fost dispusă interdicţia de consum uman a apei furnizate de Hidro Prahova în oraşul Breaza până la comunicarea buletinelor de analiză. Au fost recoltate probe de apă care au fost transmise către laborator în vederea testării calităţii acesteia. Pe această cale, vă rugăm să nu consumaţi apa din reţeaua de furnizare a apei potabile, pentru a evita orice potenţial risc”, a anunţat în weekend, pe Facebook, primarul din Breaza, Bogdan Novac.
Primele probleme au fost semnalate săptămâna trecută. Astfel, compania Hidro Prahova, care aparține Consiliului Judeţean Prahova, a dus în cartierele afectate containere cu apă potabilă.
Începând cu marți, 29 aprilie, Hidro Prahova a anunțat că ia o serie de măsuri, precum spălarea și igienizarea rețelei publice de alimentare cu apă. Reprezentanții companiei susțin ca localnicii să aștepte undă verde din partea lor, iar mai apoi să înceapă să utilizeze, din nou, apa de la robinet.
„În cursul zilei de mâine, 29 aprilie 2025, ca măsură suplimentară de siguranţă, o firmă specializată, contractată de Hidro Prahova S.A., va efectua operaţiuni de spălare şi igienizare a reţelei publice de alimentare cu apă din oraşul Breaza.
Aceste lucrări au ca scop asigurarea calităţii serviciului de furnizare a apei şi restabilirea condiţiilor normale de utilizare. Reamintim utilizatorilor că apa din reţea rămâne neutilizabilă pentru consum uman (băut, prepararea hranei, igienă personală) până la comunicarea oficială a rezultatelor analizelor de potabilitate”, a transmis, luni, Hidro Prahova.