Copii cu simptome de intoxicație la o grădiniță din Timișoara. Șapte dintre aceștia au acuzat stări de rău, cu dureri de burtă, iar o educatoare a sunat la 112. Autoritățile fac cercetări.
Autoritățile au fost sesizate cu privire la mai mulți copii de la grădinița Liceului Silvic, din zona Pădurii Verzi din Timișoara. O educatoare a sesizat faptul că șapte copii au început să verse și să acuze brusc stări de rău.
La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD, trei ambulanțe SAJ, o autospecială pentru transport personal și victime multime, precum și echipajul CBRN.
Cinci copii au fost luați de echipajele sosite și transportați la Spitalul Louis Turcanu, iar alți doi au fost duși la unitatea medicală de părinții lor. Mama unui alt micuț, cu aceleași simptome, a refuzat să meargă la spital.
„Se pare că cei 5 copii au simptome de rău, scaune diareice și este posibil ca educatoarea să fi anunțat serviciul 112. La locul evenimentului s-au deplasat un echipaj SMURD și trei ambulanțe SAJ, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum si echipajul CBRN și un Aserv cu 1 ofițer. În grădiniță se aflau, la acel moment, 14 copii.
Am contactat directorul unității de învățământ, care acum se deplasează spre unitatea de învățământ și ne va ține la curent în legătură cu situația neplăcută în care se află micuții. Vom urmări îndeaproape și vă ținem la curent cu evoluția stării de sănătate a copiilor”, transmite inspectorul scolar general al ISJ Timis, Aura Danielescu.
Planul Rosu a fost activat în județul Mehedinți, în urmă cu aproximativ două luni, după ce 77 de copii și doi adulți din patru localități au avut nevoie de asistență medicală după ce au mâncat paste.
Alimentele au fost livrate prin programul „Masa caldă”. Copiii care au acuzat stări de rău erau elevi la unități de învățământ din Almăjel, Oprișor, Salcia și Ștircovița.
Direcția de Sănătate Publică Mehedinți a informat DSVSA Mehedinți cu privire la suspiciunea de toxiinfecție alimentară. De asememenea, s-au făcut mai multe controale la firma de catering, dar și la școlile în care s-a servit masa. Au fost recoltate probe alimentare.