Plicurile suspecte au venit prin poștă, astfel că polițiștii bucureșteni fac verificări la fața locului cu ajutorul experților SRI și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.
Potrivit News.ro, cele trei instituții vizate sunt Avocatul Poporului, Biroul Electoral Central și Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.
”Poliţia Capitalei a informat că marţi, 1 aprilie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti Poliţie au fost sesizaţi în legătură cu primirea, prin poştă, la sediul a trei instituţii publice, a câte unui plic ce conţine un praf de culoare alb-rozaliu.
În acest sens, au fost imediat implementate măsuri de protecţie şi siguranţă publică, iar autorităţile competente au fost alertate, pentru a interveni conform procedurilor. La faţa locului, s-au deplasat echipe de poliţie, reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov”, au transmis autoritățile.
Începând cu februarie 2022, după invazia Ucrainei de către Rusia, plicurile sau coletele suspecte au început să circule foarte des în special la porțile ambasadelor. A fost cazul ambasadei Rusiei la București în 2023, sau cea din Letonia. În noiembrie 2022, un colet ajungea la ambasada Ucrainei din Madrid, după care exploda.
Se pare că mai multe astfel de colete care conțineau mini-bombe au fost livrate unor ambasade. Colete suspecte au primit și premierul Spaniei, Ministerul Apărării din Spania, precum și ambasada SUA din Spania.
De cele mai multe ori în aceste situații este vorba despre o alarmă falsă, însă experții SRI sunt obligați prin lege să verifice conținutul acestor plicuri sau colete pentru a nu pune în pericol viețile oamenilor.