Sport

Alertă la Rapid înainte de derby-ul cu Dinamo! Marian Aioani s-a accidentat cu Farul și a fost înlocuit înainte de pauză

Probleme uriașe pentru Rapid în prima repriză a meciului din deplasare cu Farul! Gâlcă a fost nevoit să îl schimbe de urgență pe Aioani: pentru giuleșteni urmează derby-ul cu Dinamo
15.02.2026 | 18:05
Alerta la Rapid inainte de derbyul cu Dinamo Marian Aioani sa accidentat cu Farul si a fost inlocuit inainte de pauza
Marian Aioani s-a accidentat în meciul Farul - Rapid. Foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Rapid a avut parte de o primă repriză de coșmar în deplasarea de la Ovidiu pentru meciul cu Farul. Giuleștenii s-au văzut conduși încă din minutul 19. Atunci, Ișfan a marcat pentru „marinari” din pasa lui Radaslavescu.

Marian Aioani s-a accidentat în prima repriză a meciului Farul – Rapid

Ulterior, aproape de finalul primelor 30 de minute de joc, formația antrenată de Costel Gâlcă a mai primit o lovitură importantă. După o lovitură liberă executată în zid de Alibec, Marian Aioani a acuzat anumite dureri, fără să fie lovit deci de vreun adversar, cel mai probabil provocate de probleme musculare, și astfel s-a întins pe gazon, având în mod clar nevoie de intervenție din partea echipei medicale.

ADVERTISEMENT

La scurt timp s-a constatat că portarul titular al Rapidului nu mai putea continua jocul, astfel încât s-a decis imediat ca el să fie înlocuit cu Dejan Iliev, goalkeeper-ul adus de giuleșteni în această iarnă de la UTA Arad. 

Pe de altă parte însă, rapidiștii au reușit să egaleze la Ovidiu până la pauză. În minutul 40, Andrei Borza a punctat pentru echipa antrenată de Costel Gâlcă. Din păcate pentru ei, în prelungirile primei reprize, chiar Iliev a fost cel care a comis un penalty după ce a ieșit neinspirat din poartă la un corner, a ratat intervenția și și-a doborât un adversar. Alibec a transformat fără emoții lovitura de la 11 metri și a dus astfel scorul la 2-1 pentru Farul.

ADVERTISEMENT

Pentru giuleșteni urmează derby-ul cu Dinamo

Revenind, marea problemă pentru gruparea alb-vișinie în ceea ce îl privește pe Aioani este acum reprezentată acum de faptul că pentru ea urmează în etapa viitoare din SuperLiga derby-ul cu Dinamo, disputat de giuleșteni din postură de gazde. Bineînțeles că este vorba despre un meci extrem de important pentru Rapid, în condițiile în care „câinii” sunt în acest punct al sezonului unii dintre principalii contracandidați în lupta pentru titlu, alături de Universitatea Craiova.

ADVERTISEMENT

Rămâne deci acum de văzut cât de gravă este problema lui Aioani și dacă el va putea fi disponibil pentru partida din runda următoare sau dacă va fi nevoie din nou ca Gâlcă să se bazeze pe serviciile lui Iliev.