News

Alertă la Spitalul Fundeni! Trei asistente și o infirmieră din secția ATI au fost diagnosticate cu noul coronavirus

29.04.2020 | 23:26
Alerta la Spitalul Fundeni Trei asistente si o infirmiera din sectia ATI au fost diagnosticate cu noul coronavirus
ADVERTISEMENT

Bilanțul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus pe teritoriul României a ajuns deja la 11.978 și tinde să înregistreze noi creșteri pe zi ce trece, chiar dacă autoritățile se pregătesc să relaxeze măsurile de distanțare socială începând cu 15 mai, data la care expiră decretul pentru prelungirea stării de urgență. Printre persoanele testate pozitiv se numără și trei asistente de la Secţia de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni.

Trei asistente și o infirmieră de la Spitalul Fundeni au fost diagnosticate cu COVID-19

Totodată, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții celei mai mari unități medicale din țară, în aceeași situație se află și o infirmieră care lucra pe aceeași tură cu celelalte trei angajate. În ceea ce privește pacienții internați în momentul de față în secția ATI a spitalului, aceștia au fost testați, iar rezultatele au arătat că nu au contractat boala.

ADVERTISEMENT
Conducerea Spitalului Fundeni dă asigurări că depune toate eforturile pentru ca bolnavii să fie tratați în condiții de maximă siguranță. De aceea, personalul care intră în zonele verzi este automat supus testelor pentru COVID-19.
În curtea Institutului funcționează un mini-spital modular format din 7 containere și destinat triajului pacienților suspecți de coronavirus. Acesta a fost construit ca urmare a unei strângeri de fonduri lansate de o organizație nonguvernamentală înființată chiar de medici.

Comunicatul transmis de conducerea Spitalului Fundeni

Institutul Clinic Fundeni testează de SARS-CoV-2 angajaţii unităţii sanitare din secţiile cu grad ridicat de risc, dar şi pacienţii care urmează să fie internaţi. Astfel, în cadrul evaluării continue a stării de sănătate a angajaţilor, în Secţia ATI au fost confirmate 4 cazuri: 3 asistente şi 1 infirmieră, toate de pe aceeaşi tură.

Din momentul depistării primei persoane asimptomatice,. întreaga tură nu a mai intrat în spital din ziua de miercuri 22.04.2020. Facem precizarea că două cazuri depistate pozitiv în data de 28 aprilie au fost descoperite la a doua testare, dovadă fiind faptul că testarea angajaţilor din zonele de risc este continuă.

ADVERTISEMENT

Orice pacient care necesită internarea în Institutul Clinic Fundeni este izolat, i se face testul COVID şi stă în zona de izolare, singur în salon, până avem rezultatul testului. Din 6 aprilie, ICF face teste pentru COVID.

În prezent se fac 160 teste pe zi. ICF mulţumeste tuturor celor care au înţeles să fie alături de spital în această perioadă foarte grea. Programul de testare COVID decontat de stat acoperă doar cazurile care îndeplinesc anumite criterii ”, au transmis reprezentanții Institutului Clinic Fundeni.

ADVERTISEMENT