Alertă la Timișoara: trei persoane moarte după deratizarea unui bloc. Raed Arafat: “Toți locatarii, evacuați”

Alexandru Năstase   
în Hot News
18/11/2019, 15:17
Alertă la Timișoara: trei persoane moarte după deratizarea unui bloc. Raed Arafat: “Toți locatarii, evacuați” GALERIE FOTO
Trei oameni și-au pierdut viața în urma unei deratizări făcute într-un bloc din Timișoara. Sursa foto - facebook

Alertă la Timișoara acolo unde trei persoane au murit după deratizarea unui bloc. În total, nouă oameni au ajuns la spital, toți domiciliați în strada Mioriţei. Din păcate, pentru trei persoane a fost prea târziu.  Printre cei decedaţi se află şi un copil care avea numai 10 zile. Culmea, despre el, medicii au spus inițial că s-ar fi înecat cu lapte. Un alt copil de trei ani de zile şi mama acestuia au încetat din viață. Recent, în bloc s-a făcut dezinsecţie.

Alertă la Timișoara: trei persoane moarte după deratizarea unui bloc

Primul care a ajuns la spital a fost chiar bebeluşul. Acesta a fost transportat de urgență sâmbătă la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”. Medicii au considerat că e ceva banal şi că doar s-a înecat cu lapte. Ambulanţa a fost chemată, duminică, la un alt apartament din acelaşi bloc. Aici doctorii au preluat un copil de trei ani care avea dureri de burtă şi de cap, dar şi vărsături. Iniţial, părinţii au refuzat internarea copilului. Într-un târziu, aceștia și-au dat acceptul. Copilul a murit câteva ore mai târziu, iar luni dimineaţă a încetat din viață şi mama acestuia.

Vecinii au spus că recent s-a făcut dezinsecţie în bloc Doctorii au intervenit apoi pentru alţi doi copii şi patru adulţi din acelaşi imobil, care aveau aceleaşi simptome şi care au fost şi ei internaţi. “15 apeluri au fost începând de sâmbătă, de la ora 8.00 dimineaţa, de la aceeaşi adresă. La primul copil, de 10 zile, s-a presupus că ar fi fost înecat cu lapte. Apoi un al doilea copil de trei ani a murit şi acum şi mama acestuia din urmă. Nu se ştie exact cauza, aşteptăm rezultatul autopsiei”, a declarat Florin Crişan, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Timiş.

Raed Arafat: “Toți locatarii, evacuați”

Medicii şi poliţiştii fac o anchetă şi încearcă să stabilească ce s-a întâmplat. Între timp, Raed Arafat a anunțat că a fost activat Comitetul pentru Situații de Urgență. „A fost convocat Comitetul pentru Situații de Urgență de către subprefectul județului Timiș. Sunt întrunite acolo toate autoritățile care au legătură cu această temă. ISU a trimis echipe care pot să constate dacă există substanțe toxice. Și din alte județe au fost trimise echipaje care să ajute echipajul de la Timișoara”, a spus Raed Arafat.

„O să vedem ce o să decidă Comitetul pentru Situații de Urgență. Vor face analiza situației. Ce s-a întâmplat, unde au avut contacte. Și Direcția de Sănătate Publică este implicată în această investigație. Vom vedea rezultatele colegilor. Chestia cu dezinfecția… nu știu dacă, la acest moment, este confirmată. Nu vrem să speculăm, până nu avem concluzii definitive”, a adăugat Raed Arafat.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles