În contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, zonă care stă pe un butoi cu pulbere, vine o alertă majoră de la MAE: cetățenii români trebuie să plece de urgență dintr-o țară implicată direct în conflictele militare.
În ultimele zile, după ce tensiunile dintre Israel și statele din Orientul Mijlociu au atins un nivel maxim, mai multe țări occidentale au emis alerte de călătorie pentru cetățenii lor aflați în această parte a globului.
Recent, ambasada Marii Britanii i-a îndemnat pe cetățenii săi să părăsească Libanul cu ”orice bilet de avion disponibil”. ”Mesajul meu pentru cetăţenii britanici este clar: Părăsiţi Libanul acum”, a declarat șeful diplomației, David Lammy.
Duminică, și Ministerul francez de Externe le-a cerut cetățenilor francezi ”să ia de pe acum măsuri pentru a părăsi Libanul cât mai curând posibil”, potrivit BFM TV.
Cum teama pentru o escaladare crește la cote maxime, România a reacționat și ea. Într-un comunicat emis duminică, 4 august, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le recomandă “ferm” cetățenilor români care se află în Liban “să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile”.
În aceeași informare, forul de la București le reamintește românilor să evite orice deplasare în Liban. Aici este emis deja un avertisment de călătorie nivelul 8/9 – ”Evitați orice călătorie!”
MAE avertizează că situația de securitate riscă să se deterioreze de o manieră impredictibilă, afectând inclusiv disponibilitatea zborurilor comerciale și a rutelor de deplasare.
În același comunicat, diplomația română le mai recomandă cetățenilor români care se află în Republica Libaneză să își înregistreze prezența la Ambasada României la Beirut.
Datele de contact ale misiunii diplomatice sunt: Adresa: Rue du Palais Présidentiel, Baabda, B.P. 40227 / Website: http://beirut.mae.ro/ E-mail: beirut@mae.ro
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beirut: +961 5 924 849. Ei au la dispoziție și linia telefonică de urgență a Ambasadei României la Beirut: +961 76 775 503, anunță MAE.
Conform datelor oficiale de pe site-ul MAE, în Liban locuiesc aproximativ 1.500 de persoane din România. ”Numeroși români rezidenţi în Liban sunt implicaţi activ în viaţa economică, socială şi cultural-artistică a statului de reşedinţă”, spun autoritățile.