News

Alertă medicală. Se întâmplă chiar lângă România. A fost declarată epidemie în 11 regiuni

În mai multe regiuni din Bulgaria este epidemie. În acest sens, autoritățile au luat măsuri pentru limitarea răspândirii infecției
25.01.2025 | 12:10
Alerta medicala Se intampla chiar langa Romania A fost declarata epidemie in 11 regiuni
Este epidemie de gripă în Bulgaria. Ce spun autoritățile. Foto: freepik.com
ADVERTISEMENT

În 11 regiuni din Bulgaria s-a declarat epidemie de gripă. Ministerul Sănătății de la Sofia vine cu date exacte, referitoare la zonele afectate. De asemenea, autoritățile au luat măsuri pentru limitarea răspândirii infecțiilor respiratorii.

Când se așteaptă punctul culminant al epidemiei de gripă

Ministerul Sănătății de la Sofia informează că regiunile vizate de epidemia de gripă sunt: Blagoevgrad, Varna, Veliko Tărnovo, Vraţa, Vidin, Dobrici, Plevna, Plovdiv, Haskovo, Şumen şi Iambol, conform rador.ro.

ADVERTISEMENT

În același timp, cea mai scăzută incidență a fost înregistrată în zona orașelor Sofia, Kărdjali şi Ruse. Datele Centrului Național pentru Boli Infecțioase și Parazitare arată că în ultima săptămână au fost sub 100 de cazuri la 10.000 de locuitori.

Inspectorul sanitar șef de stat, Docent Angel Kunchev, susține că nu este vorba despre un virus nou și nu provoacă boli grave. Pentru metapneumovirus s-a observat o scădere a incidenței în China, drept dovadă că nu au existat nici decese, conform bnr.bg.

ADVERTISEMENT

„Înțeleg sensibilitatea publicului față de combinația China-virus, dar este un pic nedrept față de chinezi, pentru că dacă vă uitați, de exemplu, la cele trei tulpini care ne așteptăm să provoace epidemia de gripă din acest an, veți vedea că există thailandeză, australiană, austriacă, deci nu totul se întâmplă în China, oricât de mare ar fi”, a explicat Docent Kunchev, conform sursei menționate.

În același timp, inspectorul menționează că această epidemie de gripă este abia la început, însă este nevoie de timp pentru a oferi date exacte. Cu toate acestea, punctul culminant al îmbolnăvirilor va fi la începutul lunii februarie.

ADVERTISEMENT

Ce se întâmpla anul trecut în Bulgaria

În urmă cu un an, Bulgaria s-a mai confruntat cu o astfel de situație. A fost declarată epidemie de gripă în Gabrovo, Plovdiv și Smolyan, conform Novinite. În acest sens, s-au luat măsuri temporare pentru a reduce răspândirea infecției.

Măsurile au fost implementate pentru aproximativ o săptămână. Atunci, s-au suspendat consultațiile planificate pentru gravide și copii sănătoși, s-au oprit examinările preventive și s-au făcut imunizări și reimunizări obligatorii, conform sursei menționate.

ADVERTISEMENT

De asemenea, în creșe, grădinițe și școli s-au aplicat controale zilnice stricte, în timp ce vizitele la unitățile medicale și instituțiile sociale au fost interzise atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Ministerul Sănătății din Bulgaria a recomandat purtarea măștii și păstrarea unei distanțe de siguranță în timpul adunărilor. Măsurile au fost luate nu numai pentru prevenirea gripei, ci și pentru prevenirea coronavirusului și a bolilor respiratorii acute, potrivit sursei citate.

ADVERTISEMENT