News

Alertă meteo! Vin ninsorile. Un val de aer polar pune stăpânire pe România

28.11.2020 | 18:44
Alertă meteo! Vin ninsorile. Un val de aer polar pune stăpânire pe România
Un val de aer polar venit din nord aduce primii fulgi de nea în România. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Chiar dacă au mai rămas câteva zile până la debutul lunii decembrie, sezonul rece se încăpățânează să fure startul și să ne aducă primii fulgi de nea. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, un val de aer polar venit tocmai din zonele nordice va face ca nopțile și diminețile să fie friguroase în majoritatea regiunilor țării.

Precipitațiile se vor instala încă de luni, 30 noiembrie, la orele amiezii, atât în partea de nord, cât și în centrul teritoriului. De asemenea, va ninge cu precădere la munte și în Transilvania, iar în Moldova, sudul și în sud-estul țării vor fi precipitații mixte, cu transformare treptată în lapoviță și ninsoare.

ADVERTISEMENT

De Ziua Națională a României, vremea va fi rece în toată ţara, geroasă dimineaţa şi în special noaptea în depresiuni şi în masivele montane înalte. În plus, în zonele joase de relief se vor semnala condiții de ceață.

Val de aer polar în România. Când vin ninsorile

Este foarte probabil să vedem prima ninsoare în Capitală, de altfel și în partea de sud și sud-est a teritoriului, pentru că ninsorile au fost prezente până acum în mod deosebit în zonele montane.

ADVERTISEMENT

De acum o masă de aer polar venită dinspre regiunile nordice va traversa și se va menține puțin pe teritoriul țării noastre. Odată cu aceasta vor veni și precipitațiile în această după-amiază în partea de nord a teritoriului.

Vorbim de precipitații în transformare deoarece masa de aer este rece și foarte rece, sub formă de ninsoare în mod deosebit la munte și în Transilvania, mixte prin Moldova, însă acestea se vor deplasa treptat și vor ajunge și în partea de sud și de est a teritoriului.

Le vom regăsi duminică noaptea și pe parcursul zilei de luni. Semnalele încă nu sunt convergente. Este probabil ca precipitațiile în partea de sud și de sud-est a teritoriului să fie la început sub formă de ploaie dar, cu transformare treptată în lapoviță și ninsoare.

ADVERTISEMENT

Cu siguranță vom avea prima ninsoare luni în Capitală. Este posibil să se depună și strat de zăpadă, aici, cumva este o bătălie între masa de aer rece și depresiunea mediteraneană și să vedem care va câștiga mai mult teren.

În funcție de acestea vom avea și strat de zăpadă în Oltenia, Muntenia, în zona continentală a Dobrogei și sudul Moldovei. Acest sistem este destul de rapid, pentru că marți deja se va deplasa și se va regăsi cel mult în zona de sud-est a țării, dar temperaturile vor fi foarte scăzute. Vorbim de nopți geroase pentru multe zone din țară”, a explicat Alina Șerban, meteorolog ANM, la Antena 3.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri